Mărturie luminoasă a tinerilor Oastei Domnului

Articol publicat de Agenţia de ştiri Basilica, în data de 5.05.2011.

La Tecuci s-au întrunit, sâmbătă, 30 aprilie 2011, tineri din întreaga ţară din Oastea Domnului, asociaţie creştin-ortodoxă care îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea Sfântului Sinod în multe comunităţi parohiale din eparhiile Bisericii noastre, în ţară şi în străinătate, informează „Ziarul Lumina”. Mai întâi se impun câteva date despre această importantă slujire a credincioşilor ortodocşi atât în cadrul asociaţiei, cât şi al parohiilor noastre.

Precum se cunoaşte, Oastea Domnului a apărut în condiţiile vieţii româneşti din perioada interbelică, în mijlocul multor frământări, inclusiv de natură spirituală, accentuate de tendinţe seculare, pe de-o parte, iar pe de alta, de iminenta aşezare a regimurilor totalitare, care a culminat cu dictatura ateo-comunistă.

Astfel, la Sibiu, pe lângă alte iniţiative misionare la nivelul comunităţilor parohiale, Mitropolitul Nicolae Bălan a binecuvântat înfiinţarea unei asociaţii de credincioşi devotaţi Bisericii, dornici de mai multă rugăciune şi de manifestări spiritual-duhovniceşti menite să reaprindă ‘focul’ credinţei de sub ‘spuza’ nepăsării, a patimilor şi a indiferentismului religios. Animator principal al acestei mişcări, începută mai întâi prin conferinţe religios-morale în aula Institutului Teologic de atunci, din Sibiu, cu concursul profesorilor universitari, a fost pr. Iosif Trifa, duhovnic al prestigioasei instituţii de cultură teologică pomenită.

S-au editat reviste, materiale de propagare în masă a adevărurilor de credinţă ş.a.

Mulţi creştini au aderat la Oastea Domnului în marea majoritate a parohiilor ardelene, apoi în Moldova, şi nu numai.

Timpul şi ispitele inerente unei astfel de misiuni înregistrează atât aspecte pozitive, cât şi complicate controverse, asupra cărora s-au aplecat, cu răbdare şi jertfelnicie, atât slujitorii Bisericii, cât şi credincioşii Oastei Domnului.

Perioada comunistă nu a fost favorabilă apostolatului laicilor în Biserică, aşa că şi Oastea Domnului a trecut prin aceleaşi privaţiuni şi limitări.

De îndată ce a fost posibil, după 1989, Sfântul Sinod a hotărât nu numai reactivarea activităţii Oastei Domnului, ci şi dinamizarea misiunii mirenilor, spre binele şi ajutorul atâtor suflete însetate de Cuvântul lui Dumnezeu şi dornice de înaintare în urcuşul duhovnicesc.

Sfatul frăţesc, organismul statutar al Oastei Domnului, s-a reorganizat la Sibiu şi funcţionează cu rezultate bune, chiar dacă se întâmpină, ca în toată viaţa bisericească şi omenească, dificultăţi. Amintim doar eforturile comune în Biserică pentru păstrarea unităţii asociaţiei, confruntată cu unele tendinţe de divizare.

Publicaţia ‘Iisus Biruitorul’, buletinul Oastei Domnului, apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod şi încearcă să realizeze o mai strânsă legătură cu lucrarea pastoral-misionară, liturgică, educaţională şi social-filantropică a Bisericii noastre.

O recentă publicaţie a Oastei Domnului Omoforuri – Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române despre Oastea Domnului, Sibiu, 2008, confirmă cele afirmate mai sus. De exemplu, prof. Gheorghe Precupescu, vicepreşedinte al Oastei Domnului, afirmă răspicat şi responsabil: ‘Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia’! Când se referă la tendinţele de disidenţă în Oaste, tot dânsul se întreabă, întrebându-ne pe toţi: ‘Nu ştim ce ierarh le va putea da binecuvântarea de funcţionare canonică’ (op. cit, p. 25), adică nimeni dintre cei ce se află în această asociaţie nu trebuie să se despartă de Biserică, de toată învăţătura ei, de toată slujirea ei liturgică, de Sfintele Taine şi de ierarhia legiuită canonic de rânduielile ortodoxe.

Evident, se poate observa şi un specific al Oastei Domnului în ceea ce priveşte rugăciunea sau cântările religioase, în cadrul adunărilor în casele respective. Nu de puţine ori, mai ales în contemporaneitate, se introduc şi instrumentele muzicale, menite să amplifice atmosfera specifică asociaţiei.

Despre aceste creaţii utile păstrării religiozităţii de factură poetico-popular creştină, inspirată de Evanghelie, Preafericitul Părinte Daniel spune în sus-pomenita carte: ‘Cântările Oastei Domnului, inspirate din Evanghelie, au un conţinut spiritual şi moral accesibil credincioşilor de toate vârstele, ele cultivă iubirea faţă de Hristos şi faţă de semeni sub forma unei sensibilizări poetico-populare, asemenea colindelor şi cântecelor de pelerinaj. Asociaţia ortodoxă română Oastea Domului, când rămâne profund înrădăcinată în tradiţia Ortodoxiei, constituie un sprijin major în misiunea Bisericii noastre’(ibidem, p. 30).

Evident, acest aspect a fost semnalat tocmai pentru a nu se crea o nouă formă de manifestare, care să se distanţeze de rădăcinile fiinţiale ale Ortodoxiei, cultul ei, care nu-i de inspiraţie umană, ci cerească, cu scopul îndumnezeirii, ridicării omului la capacitatea de a se împărtăşi din puterea şi harul energiilor divine necreate, şi nu de a diminua dimensiunea acestora prin atitudini pornite din experienţa umană.

De aceea, participarea activă a credincioşilor Oastei Domnului la întreg programul liturgic al Bisericii ajută pe toţi la realizarea comuniunii văzute cu ceilalţi creştini din parohie.

Evident, preotul are îndatorirea sfântă de a încuraja lucrarea Oastei Domnului potrivit multiplelor cerinţe şi specificului programelor aprobate de Sfântul Sinod, iar credincioşii Oastei, pe aceea de a urma învăţătura Bisericii, aşa cum o propovăduieşte şi o împlineşte în timp toată Ortodoxia.

Aşa credea şi regretatul mitropolit Antonie al Ardealului: ‘Eu cred că participarea tuturor fraţilor din Oastea Domnului la viaţa Bisericii este esenţială. Viaţa Bisericii este îmbogăţită de creştinii adevăraţi ai Oastei Domnului… ei sunt tot atât de activi împreună cu preoţii la săvârşirea Sfintelor Taine şi îşi duc viaţa în lumina Sfintelor Taine şi în lumina vieţii bisericeşti din parohie… Când sunt smeriţi, când întrebările lor sunt sincere, atunci şi eu mă simt bine să le răspund cu toată convingerea’(ibidem, pp. 80-81).

Se subliniază, aşadar, dubla responsabilitate a păstorului, dar şi cea a păstoriţilor, fără a se constitui cumva parohie în parohie, sau grupare mai mică în una mai mare. Astfel de tendinţe sunt de îndreptat cu luare aminte, cu multă rugăciune, cu smerenie şi cu discernământ, spre zidire, şi nu spre dărâmare ori risipire.

Tendinţei de a se particulariza a credinciosului Oastei în cadrul comunităţii trebuie să-i răspundem pastoral. Aşa arată şi mitropolitul Bartolomeu al Clujului: ‘Sigur că trebuie să fim foarte atenţi. Eu i-am îndemnat întotdeauna pe ostaşi să nu capete conştiinţa de sine, că adică sunt mai buni decât alţi creştini, pentru că se contravine principiului smereniei’ (ibidem, p. 66).

O mărturie similară ne-a oferit-o înţeleptul arhiepiscop Antim al Dunării de Jos, care – trebuie să subliniem special în acest articol – a avut un rol special în sprijinirea lucrării misionare echilibrate şi benefice Bisericii în perioada de marginalizare a Oastei în comunism.

În urma unei interesante înţelegeri cu poetul Oastei, Traian Dorz, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi s-a iniţiat un program liturgic, pastoral şi misionar care trebuie mereu activat, cunoscut şi promovat spre o tot mai profundă implicare a credincioşilor în viaţa reală a Bisericii.

Programul constă în participarea activă a credincioşilor de la Oaste la Vecernia de duminică seara, apoi lecturile patristice, pe teme alese, de interes duhovnicesc şi practic în viaţa creştină, lecturile biblice şi intervenţiile preotului şi ale credincioşilor pregătiţi în acest sens.

De aici îndatorirea sfântă a slujitorilor din toate parohiile în care activează Oastea Domnului, de promovare a programelor misionare în cadru liturgic, în biserică şi apoi în casele de adunare, tot cu participarea sa. De asemenea, Sfatul frăţesc de la Sibiu şi cele zonale se cuvine să acorde toată atenţia acestui prea important aspect al înrădăcinării activităţilor Oastei Domnului în programele misionare ale Bisericii.

O astfel de mărturie plină de entuziasm şi de speranţă ne-a oferit şi adunarea pe ţară a tineretului Oastei Domnului din Biserica Ortodoxă Română la Tecuci. Locul întrunirii a fost fixat la Catedrala ‘Sfântul Gheorghe’ din oraş, sâmbătă, 30 aprilie.

O procesiune care a mărturisit despre credinţa cea adevărată

Şase preoţi slujitori în comunităţile Oastei Domnului din diferitele parohii din Patriarhia Română şi 14 din Arhiepiscopia Dunării de Jos, din majoritatea localităţilor unde se află comunităţi ale asociaţiei, în mijlocul mulţimii tinerilor şi al credincioşilor prezenţi, au săvârşit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a animat cântarea liturgică în mijlocul celor prezenţi şi astfel ‘toată suflarea’ a preamărit pe Domnul înviat, ca semn al reînvierii duhului comunitar şi al mărturisirii unităţii sfinte sub Pantocrator, ca icoană vie a frăţietăţii şi solidarităţii creştine şi umane. Cât de importantă este adunarea sub protia cerească a Mântuitorului la Sfânta Liturghie, oficiată de sfinţitul slujitor şi păstor văzut al tuturor credincioşilor! Din izvoarele harului ţâşnesc apoi ‘râuri’ de apă vie care adapă toată suflarea şi astfel se întrevăd ‘mugurii’ şi ‘florile’ dreptei credinţe – tinerii în Biserică!

Aşa s-au petrecut frumoasele etape: liturgică, apoi catehetică şi spiritual-culturală la întrunirea naţională a tineretului Oastei Domnului de la Tecuci în Săptămâna Luminată. Tema întrunirii: ‘Tânărul în Hristos pe calea familiei’ a reprezentat o entuziastă participare a tinerilor Oastei Domnului, pe plan naţional, la programul Sfântului Sinod, închinat Sfintei Taine a Botezului şi Sfintei Taine a Căsătoriei.

Arhiepiscopul Dunării de Jos a transmis, mai întâi, mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi apoi a prezentat, în cuvântul său, legătura profundă dintre lumina Învierii Domnului şi veşmântul luminos al Botezului, în întărirea credinţei şi în promovarea virtuţilor creştine în viaţa de zi cu zi a tinerilor Bisericii.

După ce a fost binecuvântat steagul Oastei Domnului, a urmat o procesiune prin oraş cu o oprire la Statuia Cercetaşului, după care s-a continuat programul la sala special amenajată pentru acest important eveniment al tinerilor creştini misionari ai luminii dreptei credinţe şi ai frumuseţii familiei creştine în viaţa Bisericii şi a neamului românesc.

În ansamblul ei, întrunirea tineretului Oastei Domnului pe plan naţional, la Tecuci, s-a constituit într-o mărturie luminoasă a comuniunii dintre ierarhii Sfântului Sinod, preoţime şi credincioşii Oastei Domnului, menite să dinamizeze şi mai mult lucrarea misionară a credincioşilor într-o societate tot mai secularizată şi provocată de ofertele consumismului, egoismului, patimilor urii şi indiferenţei faţă de aproapele.

Credincioşii Oastei Domnului, asociaţie creştin-ortodoxă care fiinţează şi activează cu binecuvântarea Sfântului Sinod, pot contribui benefic la înduhovnicirea tinerilor şi a tuturor celor ce fac parte din comunităţile parohiale, în strânsă legătură harică, spiritual-liturgică şi filantropică cu toţi credincioşii ortodocşi păstoriţi de ierarhii şi preoţii noştri.

Să rămână în inimile tuturor nu doar amintirea unei primăvăratice întruniri a tinerilor Oastei Domnului la Tecuci, ci mai ales puterea sfântă a comuniunii în lumina Sfintei Învieri!

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA.

Poate sunteţi interesat şi de:

12 Comments

  • Natanael 7 mai 2011

    Frumos. Slavit să fie Domnul pentru toate!

  • Dan 8 mai 2011

    Slavit sa fie Domnul!
    Stau si ma minunez sa vad cum un om ca pr. Iosif Trifa care a suferit de atat de mult pt. Domnul si pentru lucrarea Oastei Domnului sa fie numit „animator principal”!!!

    „Animator principal al acestei mişcări, începută mai întâi prin conferinţe religios-morale în aula Institutului Teologic de atunci, din Sibiu, cu concursul profesorilor universitari, a fost pr. Iosif Trifa, duhovnic al prestigioasei instituţii de cultură teologică pomenită.”
    – Oare asa a inceput lucrarea Oastei Domnului? prin conferinte religios-morale?……… sau in noaptea de 1 ianuarie 1923 cand pe la geamul pr. Iosif au trecut niste betivi, iar el a inteles ca trebuie sa faca mai mult pentru ei si stim ca astfel a luat fiinta „Oastea Domnului”

    Vreau sa inchei cu cuvintele unui frate care il apreciez mult si care spune asa: „Cu toata inima indurerata STRIG spre fratiile voastre care mai lucrati in editura si care, constient sau inconstient, lezati memoria inaintasilor nostri pana la limita absurdului!… Nu stiu care este cauza: usuratatea, nevegherea, oboseala, incompetenta, intentia (?…) si ce anume se urmareste prin asta. Se vrea neaparat compromiterea Ideii si a Inaintasilor?………..”

    Nu vreau sa intristez pe nimeni, dar ce am citit in acest articol despre cel care ne-a facut mult bine multora dintre noi, m-a facut sa scriu aceste randuri.

  • Sorin 8 mai 2011

    Hristos a înviat!

    Frate Dan, nu ai de ce să te minunezi. Rândurile de mai sus au fost preluate de pe site-ul Agenţiei de Ştiri Basilica.

    Apoi, cum înţelegi frăţia ta cuvintele: „animator pricipal”? Cu ce crezi că-i ştirbeşte Părintelui Iosif Trifa din memoria lui?

  • Alex 8 mai 2011

    Conform primei definiţii din DEX, cuvântului „animator” are semnificaţia de : persoană care însufleţeşte, iniţiază o activitate, o acţiune. După părere mea, nu cred că a fost folosit acest cuvânt pentru a-l descrie pe Părintele Iosif Trifa într-o altă postură.
    Şi referitor la partea a doua a ceea ce aţi scris, frate Dan. E adevărat că în rândul fraţilor care sunt acum la editură au mai fost scăpări, a fost oboseală şi multe altele, dar în nici un caz nu a fost ceva intenţionat în a leza memoria înaintaşilor noştri. Poate mulţi dintre noi nu ştim jertfa, zilele nedormite, toată corectura şi munca care se cere pentru ca să putem citi foaia Iisus Biruitorul sau revista Timotheos. De aceea cred că atunci când vedem că un lucru nu e aşa cum ne dorim să nu ne mulţumim doar a critica,ci să încercăm să punem umărul, să ne implicăm pentru ca totul să fie mai frumos. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca împreună să ducem această Lucrare mai departe, aşa cum ne îndeamnă fratele Traian Dorz în poezia:

    Noi avem toţi un Domn împreună,
    şi-ntre noi toţi, prin El, suntem fraţi,
    la un lanţ, la un jug şi-o cunună
    pentru El, ca şi El destinaţi.

    Noi avem un ogor împreună,
    siguratici adesea lucrăm,
    dar curând fericiţi roada bună
    împreună o s-o adunăm.

    Noi avem toţi o ţintă-mpreună,
    înspre ea necurmat să privim,
    de e vânt,ori senin, ori furtună
    într-un gând pentru El să trăim.

    Căci avem o chemare-mpreună,
    pentru care răspundem la fel,
    pentru ea fiecare să-şi pună
    inima şi puterea din el.

    Să luptăm totdeauna-mpreună,
    tot ce facem să fie-ntru-un gând,
    fiecare cu drag se supună
    toţi un duh şi-o simţire având.

    Fiţi smeriţi şi fiţi blânzi împreună,
    iertători şi-ntr-un duh credincios,
    împreună purtând lupta bună
    din iubire slujind lui Hristos.

    Nu uitaţi, o nicicând că-mpreună,
    între voi, prin Hristos, sunteţi fraţi,
    pentru-o jertfă, şi-un jug, şi-o cunună
    în aceeaşi Lucrare chemaţi.

    Amin!

  • Emi 9 mai 2011

    Fratele meu… oare cât o să mai aruncăm vorbe în necunoştinţă de cauză? corbele aruncate chiar dacă pe urmă îţi va părea rău, ele dor şi vor lăsa urme, se vor mai sminti şi alţii!
    Ce citezi frăţia ta sunt doar nişte cuvinte spuse la durere de către un frate drag care deşi ştia situaţia, l-a durut aşa de mult încât a scăpat oarecum acele vorbe, dar spre de-osebire, el tot cu-aceeaşi dragoste-şi iubeşte fraţii, ca o mamă ce-şi ceartă copiii la o greşeală, dar în inima ei tot îi iubeşte, şi face tot ce poate ca aceştia să crească şi să înveţe ce e bun!

    Pentru numele lui Dumnezeu fraţilor să încetăm a mai arunca cu pietre fără să cunoaştem situaţia de la centru! Noi nu cunoaştem nimic despre zilele şi nopţile nedormit prin care au apărut foile noastre Iisus Biruitorul, cărţile şi tot ce s-a făcut şi se încearcă să se facă! Eu nu cred şi nu vreau să cred pe nimeni care spune că-n Lucrare lucrurile se întâmplă de capul unuia sau al altuia. Căci oare nu este un Dumnezeu care le vede şi le orânduieşte pe toate? Mă încred cu toată fiinţa că Dumnezeu nu-şi uită Oastea atâta timp cât sunt ostaşi lucrători!

    Strig şi eu cu cel puţin aceeaşi durere de care spui frăţia ta, haideţi să cercetăm cu sinceritate pe fraţii care muncesc şi-şi jertfesc din timpul lor, la foaie, la redacţie, în Lucrare şi-o să ne uimim de greul prin care s-a lucrat. Simplitatea, voinţa şi încrederea în Domnul i-au ajutat să tracă mai departe, dând tot ce pod din ei. Până şi familiile lor au ajuns să le simtă mult lipsa din pricina timpului jertfit pentru Lucrul Domnului!

    Nouă ne este uşor să-i criticăm, pentru că stăm pe de margine! Stăm cu familiile noastre şi nu avem nici pe departe responsabilitatea pe care o au ei!

    Sper şi mă rog că nu mi-o ve-ţi lua în nume de rău ce am scris, dar pentru binele Lucrării, să căutăm cu sinceritate adevărul şi-l vom afla! Nu cel spus de alţii!

    Oricât de îndreptăţiţi am fi, înainte de a osândi un lucru trebuie să-l cercetăm! aşa cum reiese din aceste vorbe:

    Tertulian, marele scriitor bisericesc, ne avertizează însă încă din secolul al II-lea, în «Apologetica» sa, spunându-ne: „Adevărul cere un singur lucru: înainte de a fi osândit, să fie cercetat!“

    De aceea, dacă chiar ne doare că lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ar trebui, haideţi să ne întâlnim, să ne înţelegem unii pe alţii şi-apoi să ne implicăm şi să îndreptăm lucrurile! Dar din timpul mersului! Lucrând împreună, nu de pe margine! Căci pe margine stau toţi care se feresc de greu şi de responsabilităţi!

    Înţelegere şi comunicare eficientă să fie, căci nevoie de lucru şi implicare Slăvit să fie Domnul că este!

  • Emi 9 mai 2011

    Fratele meu… oare cât o să mai aruncăm vorbe în necunoştinţă de cauză? vorbele aruncate chiar dacă pe urmă îţi va părea rău, ele dor şi vor lăsa urme, se vor mai sminti şi alţii!

    Ce citezi frăţia ta sunt doar nişte cuvinte spuse la durere de către un frate drag, care deşi ştia situaţia, l-a durut aşa de mult încât a scăpat oarecum acele vorbe, dar spre de-osebire, el tot cu-aceeaşi dragoste îşi iubeşte fraţii! Ca o mamă ce-şi ceartă copiii la o greşeală, dar în inima ei tot îi iubeşte, şi face tot ce poate ca aceştia să crească şi să înveţe ce e bun!

    Pentru numele lui Dumnezeu fraţilor să încetăm a mai arunca cu pietre fără să cunoaştem situaţia de la centru sau de oriunde! Noi nu cunoaştem nimic despre zilele şi nopţile nedormite prin care au apărut foile noastre Iisus Biruitorul, cărţile şi tot ce s-a făcut şi se încearcă să se facă! Eu nu cred şi nu vreau să cred pe nimeni care spune că-n Lucrare lucrurile se întâmplă de capul unuia sau al altuia. Căci oare nu este un Dumnezeu care le vede şi le orânduieşte pe toate? Mă încred cu toată fiinţa că Dumnezeu nu-şi uită Oastea atâta timp cât sunt ostaşi lucrători!

    Strig şi eu cu cel puţin aceeaşi durere de care spui frăţia ta, haideţi să cercetăm cu sinceritate pe fraţii care muncesc şi-şi jertfesc din timpul lor, la foaie, la redacţie, în Lucrare şi-o să ne uimim de greul prin care s-a lucrat. Simplitatea, voinţa şi încrederea în Domnul i-au ajutat să tracă mai departe, dând tot ce au putut din ei – ca o unealtă pusă-n slujba Domnului – deşi familiile lor au ajuns să le simtă mult lipsa din pricina timpului jertfit pentru Lucrul care este atât de greu şi mult!

    Nouă ne este uşor să-i criticăm, pentru că stăm pe de margine! Stăm cu familiile noastre şi nu avem nici pe departe responsabilitatea pe care o au ei!

    Sper şi mă rog că nu mi-o ve-ţi lua în nume de rău ce am scris, dar pentru bunul mers, să căutăm cu sinceritate adevărul şi-l vom afla! Nu cel spus de alţii doar pe bucăţi de ici colo! Să mergem la sursă, direct la problemă şi să o rezolvăm aşa cum spune fratele Traian cu atâta apăsare „despre vorbirea de rău” în acest loc: http://www.oasteadomnului.ro/2011/traian-dorz-despre-vorbirea-de-rau

    Oricât de îndreptăţiţi am fi, înainte de a osândi un lucru trebuie să-l cercetăm! aşa cum reiese din aceste vorbe:

    Tertulian, marele scriitor bisericesc, ne avertizează însă încă din secolul al II-lea, în «Apologetica» sa, spunându-ne: „Adevărul cere un singur lucru: înainte de a fi osândit, să fie cercetat!“

    De aceea, dacă chiar ne doare că lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ar trebui, haideţi să ne întâlnim, să ne înţelegem unii pe alţii şi-apoi să ne implicăm şi să îndreptăm lucrurile! Dar din timpul mersului! Lucrând împreună, nu de pe margine! Căci pe margine stau toţi care se feresc de greu şi de responsabilităţi!

    Înţelegere şi comunicare eficientă să fie, căci nevoie de lucru şi implicare Slăvit să fie Domnul că este!

  • mariane 9 mai 2011

    Hristos a Inviat ! Intr-adevar, programul conceput de Sfatul Fratesc, pentru Adunarile de Tineret pe Tara, in marile orase ale tarii noastre, este o marturie luminoasa pe multi dintre fii neamului si bisericii noastre. Un preot participant la aceasta Adunare, a doua zi dupa Sfanta Liturghie, la predica, cand biserica era plina cu parohieni, insufletit de ceea ce el a vazut si a simtit la Tecuci, a facut o frumoasa marturisire, relatand in detaliu cum a fost, recunoscand ca el nu a mai vazut asa ceva… Si indaznim sa credem ca nu a fost singurul… Fratele Traian ne spunea, presimtind aceste vremuri, „daca veti castiga un preot, veti castiga o parohie”.
    Cred ca asta incearca fratii care sprijina aceasta Adunare sa faca. Si stim ca se cere multa jertfa pentru a organiza aceste mari adunari in public. Domnul sa rasplateasca fratilor organizatori, fratilor marturisitori, fratilor participanti la aceasta Adunare.
    Iar pe „fratii” care numai carcotesc, si cauta orice greseala cu lumanarea, Domnul sa-i ierte. Nimeni nu doreste sa diminueze cu ceva Opera Nemuritoare lasata de parintii nostri din Biserica Triumfatoare, sau din cea Luptatoare, dar… cine munceste si nu greseste ? Slavit sa fie Domnul !

  • sebi 9 mai 2011

    @mariane – nu inteleg de ce ai scris fratii intre ghilimele?! Asa de bun esti tu, ca pe unii ii consideri de pus intre ghilimele?

    CARCOTASI sunt nimiti cei care au semnalat faptul ca in articole consecutive, agentia de stiri Basilica a deformat realitatea, si ca in media romaneasca, crestina, Ortodoxa, sau de alta natura, nimeni NU vrea sa spuna adevarul despre Oastea Domnului.

    Ca sa recapitulam:

    1. Fratele Traian a facut inchisoare pentru activitatea sa legionara
    http://www.oasteadomnului.ro/2011/despre-traian-dorz-in-ziarul-lumina

    2. Parintele Iosif, este animatorul principal al Oastei, care inasa a început mai întâi prin conferinţe religios-morale în aula Institutului Teologic, cu concursul profesorilor universitari.

    In aceste cazuri cred ca ar fi necesar ca fratii de la Sibiu sa faca o adresa oficiala ca de la conducere la conducere, sau pozitia: capul plecat sabia nu-l taie e mai potrivita?

    De fapt concluzia lui Sorin din comentul de mai sus spune tot:

    „Frate Dan, nu ai de ce să te minunezi. Rândurile de mai sus au fost preluate de pe site-ul Agenţiei de Ştiri Basilica”

    sau mai bine zis:

    „Cel drept n-ajunge in lumea asta om bogat
    nici numele lui nu e pe uliti laudat […]
    Cel sfant nu are-n lumea cea fara Dumnezeu
    alt drept sau alta plata decat Hristosul sau”

  • Emi 9 mai 2011

    Ce mă bucur să vă aud aceste amintiri, mai ales că atunci au fost alte vremuri, iar acum este un alt timp, în care tinerii nu mai au când să stea cu cei învârstă, care se duc şi se duc mereu dintre noi. Sunt atâtea mijloace care ne distrag de la asevărata părtăşie cu fraţii. De aceea v-am scris acel mesaj de mai sus! Cred că noi tinerii avem nevoie de exemple şi-articole care să ne încurajeze să căutăm lucrurile „nemuritoare” aş putea spune…. Mai scrieţi, mai scrieţi şi poate trimiteţi şi fraţilor, că este nevoie de articole la foaie cu astfel de amintiri şi îndemnuri către cei care avem adunarea şi fraţii aproape şi nu le preţuim cât ar trebui!

  • mariane 9 mai 2011

    Hristos a Inviat ! Frate Sebi, fratele Traian cand a fost condamnat, a avut multe capete de acuzare nedrepte si neadevarate.Probabil ca autorul articolului din ziarul Lumina nu cunoaste Istoria adevarata a Oastei sau vietii fratelui Traian.Este de datoria noastra a ostasilor sa demontam aceste acuzatii cu grija si responsabilitate.
    Daca am pus pe frati in ghilimele, nu inseamna ca ma simt mai buna ca si ei.
    Pentru mine fratii care poarta acest nume de ostas,dar face diversiune in interiorul ei,care se pot organiza administrativ si nu numai sub un alt sfat fratesc,sub o alta editura,care sunt de multe ori in acelasi loc dar nu sunt impreuna[cazul adunarii noastre frate Sebi],care mimeaza ,si mai rau acuza pe altii ca nu vor unitate, dar ei nu fac nimic pentru aceasta, si multe altele, – pentru mine raman in ghilimele .Consider ca toti cei ce ne numim ostasi trebuie sa fim una oricat am fi de vrednici sau nevrednici multi dintre noi.Si cand vom ajunge asa vom putea emite si pretentii la altii.Domnul sa ne ajute sa ajungem cat mai curand la acest mare ideal pentru care au suferit parintii nostri.Amin.
    Slavit sa fie Domnul !

  • Sorin 9 mai 2011

    Frate Sebi, cînd am spus: „Frate Dan, nu ai de ce să te minunezi. Rândurile de mai sus au fost preluate de pe site-ul Agenţiei de Ştiri Basilica”, m-am referit la faptul că articolul respectiv a fost redactat într-un limbaj jurnalistic specific. Nu interpreta tendeţios, frate Sebi.

    În loc să vă bucuraţi ca mine şi probabil ca alţi fraţi, că încet, încet, fraţii din Oastea Domnului, prin lucrarea pe care o fac, încep să fie unitari, coerenţi şi demni de o înaltă ţinută duhovnicescă, exact cum stă bine unei armate disciplinate şi învingătoare, vă plîngeţi de nimicuri!

    În loc să puneţi umărul, vă lamentaţi ca nişte soldaţi puturoşi! Dovediţi prin sudoare şi jertfă calitatea de ostaşi, bineţeles, nu nouă aici pe internet, dar Domnului, fiecare în dreptul lui, apoi aveţi curajul să ridicaţi primii piatra!

    Aş şterge toate mesajele voastre, dar să fie exemplu, fie celor care gîndesc în chip uşuratic, fie încurajare celor care sunt hotărîţi să lucreze mai cu rîvnă pentru Domnul şi pentru lărgirea hotarelor Împărăţiei Lui!

  • Dan 9 mai 2011

    Frate Sorin eu cred ca tu, daca ai fi citit cu atentie cele scrise in articol, trebuia sa fii primul care sa fi luat atitudine, mai ales ca esti un cunoscator al Oastei Domnului si a istoriei ei. Sau cel putin trebuia sa faci asa cum a spus fr. Sebi, adica sa trimiti o adresa celor de la Agenţia de Ştiri Basilica si sa le explici mai detaliat despre parintele Iosif si despre Oastea Domnului (inceputurile ei, suferintele, prigoanele prin care a trecut Oastea Domnului si inaintasii nostri, inclusiv parintele Iosif cu caterisirea, etc.).

    Cat despre pus umarul, eu cred ca fiecare pune umarul in adunarea din care face parte (si ma rog Domnului s-o facem cat mai multi in adunarile de unde suntem fiecare), iar acuma se vede ca s-a pus umarul pt. a nu se denatura adevarul despre pr. Iosif si despre Oastea Domnului.

    Si ceea ce spui despre „gandire in chip usuratic”, sper sa nu fie frati care sa aiba astfel de gandire, pt. ca aici, in tot ce s-a scris nu este vorba de asa ceva. Aici, in articol, am vazut un lucru care mie (si observ ca si altora) mi s-a parut ca nu este potrivit si mi-am spus parerea. Este parerea mea si pot sa gresesc si eu, dar mi-as dori sa te vad si pe tine cand cineva spune lucruri neadevarate sau trunchiate despre familia ta daca poti sta in banca fara sa faci nimic (adica fara sa iei atitudine).
    Legat de aruncatul cu piatra vreau sa stii ca aici pe internet nu arunca nimeni cu piatra (stii foarte bine ca sunt alte locuri si intalniri unde se arunca in frati cu pietre si chiar bolovani ). Din acest motiv nu am dat nici numele complet pt. ca daca se stia, se incepea cu jigniri si alte lucruri si nu cred ca este frumos pt. un ostas al Domnului. Aici doar ne spunem parerile si speram sa fie auzite si sa se ia atitudine despre ce s-a scris mai sus.

    Slavit sa fie Domnul.

    PS: Stiu ca este o munca colosala la site si la tot ce faceti cu radio si video, dar asta nu inseamna ca noi cei care scriem aici stam cu mainile in buzunar. Fiecare are un loc unde Dumnezeu l-a trimis sa lucreze. Iar daca fr. ta iti place sa administrezi site-ul, atunci sper s-o faci cu pricepere si intelepciune, nu multumind pe unii sau pe altii, ci sa multumesti pe Dumnezeu si apoi pe cel care a infiintat Oastea Domnului, adica pe pr. Iosif (chiar daca nu mai este printre noi de mult).

Lasă un răspuns