Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărturii din viața fraților: Procesul de la Sibiu

Mărturii din viața fraților: Procesul de la Sibiu

Mărturii din viața fraților: Procesul de la Sibiu

În luna octombrie 1941, fratele Marini, fiind slăbit şi obosit, s-a dus la Săsciori să se odihnească pentru câteva zile şi să se recreeze puţin.
Duminica, aşa cum se obişnuia de obicei, fraţii s-au strâns la adunare, la care a luat parte şi fratele Marini.
Aflând despre aceasta, preotul din comună, care era un împotrivitor al Lucrării Domnului, s-a dus la jandarmi şi i-a reclamat că au ţinut adunare fără încuviinţarea Bisericii, cerând acestora să-i ancheteze şi să-i dea în judecată că au ţinut adunare interzisă acum, în timpul acesta de război, când era decretată starea de asediu pe tot cuprinsul ţării.
După două zile, fratele Marini şi cu alţi trei fraţi din comună au fost chemaţi la postul de jandarmi, unde li s-a spus că sunt arestaţi pentru faptul că au ţinut adunare interzisă, care a primejduit ordinea de stat.
Au fost apoi anchetaţi, luându-li-se declaraţie, iar a doua zi au fost duşi sub escortă, din post în post, la Alba Iulia, unde au fost predaţi la Legiunea de Jandarmi. Aici au fost din nou anchetaţi timp de două zile, luându-li-se declaraţii, după care li s-a dat drumul acasă, punându-li-se în vedere că au fost daţi în judecata Curţii Marţiale din Sibiu.
Această veste a arestării fratelui Marini şi a celor trei fraţi din Săsciori, precum şi a transportării lor sub escortă, din post în post de jandarmi, până la Legiunea de Jandarmi din Alba Iulia s-a răspândit imediat în tot satul şi chiar în comunele de primprejur. Peste tot locul, oamenii discutau cu viu interes despre această întâmplare şi se mirau cu toţii cum s-a putut întâmpla aşa ceva cu nişte oameni paşnici şi liniştiţi, cum erau fraţii ostaşi. Mirarea lor a fost şi mai mare când au aflat că acest fapt se datorează preotului din comuna Săsciori, Stoicuţa, care, după cum am mai arătat, a pus la cale această arestare şi acest proces al fraţilor din invidie şi ură personală.
Unii oameni, care n-aveau nici o legătură cu fraţii şi cu adunarea, s-au dus la preot acasă şi i-au cerut socoteală cum de a putut face una ca asta, el, care trebuia să fie un apărător al credincioşilor din comună şi nicidecum un reclamant. Iar alţi oameni, când îl întâlneau prin sat, îi ziceau de lucrul acesta, aşa încât preotul, de ruşine, nici nu mai putea merge prin sat la vremea aceea.
După o lună de discuţii aprinse despre acest fapt ce se întâmplase în comuna lor şi sub ochii lor, oamenii din sat, văzând nedreptatea ce li s-a făcut celor daţi în judecată, unii dintre ei au luat iniţiativa să-i ajute pe cei năpăstuiţi. În acest scop, au făcut o cerere către Curtea Marţială, pe care au semnat-o 31 de săteni, în care au arătat ce fel de oameni sunt cei daţi în judecată şi au cerut ca la proces să fie achitaţi, întrucât nu sunt vinovaţi de acuzele ce li s-au adus.
Pentru documentarea noastră mai amănunţită în acest sens, dăm aici, în continuare, şi cuprinsul acestei cereri, după cum urmează:

„Domnule Preşedinte,
Onorată curte,

Subsemnaţii locuitori din comuna Săsciori, judeţul Alba, cu deosebit respect, venim a vă ruga să binevoiţi a da ascultare păsuirii noastre în cele de mai jos:
Sunt şi în satul nostru, ca şi în alte sate din ţara noastră, mai mulţi bărbaţi, femei şi copii, care fac parte din mişcarea religioasă de trăire creştinească Oastea Domnului, pornită la noi, în ţară, de către răposatul preot Iosif Trifa, de la Sibiu.
Mişcarea aceasta nu este o sectă. Din contră, acolo unde ea a fost înţeleasă şi îngăduită a se înfiinţa, a oprit manifestările oricărui curent străin, nu cu forţa, ci cu puterea iubirii şi dovada vieţii membrilor acestei mişcări. În¬tr adevăr, aceşti oameni se străduiesc să ducă o viaţă cu adevărat creştină. Părăsind cârciumile, sudalmele, petrecerile şi alte răutăţi, ei caută să fie buni, cinstiţi, miloşi, iertători şi se poate spune că, în această privinţă, sunt o pildă bună pentru toţi.
În întâlnirile lor pline de bucurie creştinească, te umpli de mângâiere şi inima ţi se face mai bună. Aceste conveniri unde nu-s certuri, nici minciuni, ori bârfeli, nici jocuri de cărţi, sunt o adevărată şcoală a vieţii, unde stăpâneşte nu mândria şi deşertăciunea, ci buna înţelegere şi Duhul lui Dumnezeu.
N-ar fi rău dacă şi sătenii noştri ar învăţa să petreacă timpul în felul acesta. Atunci n-ar mai fi certuri, duşmănii şi atâtea răutăţi prin satele noastre.
De peste 12 ani de zile, de când aceşti oameni trăiesc printre noi, am avut în viaţa şi faptele lor o pildă bună.
Mare ne-a fost mirarea când însă am aflat că unii dintre ei, împreună cu învăţătorul Ioan Marini, venit pentru câteva zile la părinţi, au fost duşi cu jandarmii şi apoi daţi în judecată, sub învinuirea de a fi ţinut adunare fără învoire.
Şi nedumerirea şi mirarea ne-a fost cu atât mai mare cu cât se spune că chiar domnii preoţi ar fi îndrumat pe jandarmi la acest lucru.
Mulţi oameni din satul nostru, şi chiar din comunele ve¬ci¬¬ne, au rămas întristaţi, văzând cum aceia care se străduiesc să facă binele şi pot fi o pildă bună pentru tot satul sunt duşi cu escorta, dispreţuiţi şi purtaţi ca nişte făcători de rele.
Ni-e greu să ne gândim că într-o ţară creştină să se întâmple lucruri de acest fel. Aceasta, cu atât mai mult cu cât însuşi Conducătorul Statului a spus că: «Biserica lui Hristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al Dumnezeirii».
Cuvinte adânci şi adevărate, pe care se străduiesc atât de mult să le trăiască cei care astăzi trebuie să stea în faţa judecăţii.
De aceea, Domnule Preşedinte şi Onorată Curte, pentru a nu fi vorbit binele de rău, pentru a nu se aduce descurajare în inimile care se luptă să facă binele, pentru a nu se stinge în multe inimi fitilul iubirii şi credinţa în bine, astăzi, când pe omul de bine trebuie să-l cauţi cu lumânarea, vă rugăm să binevoiţi a îngădui ca această bună lucrare de vieţuire creştinească să-şi poată urma cursul, spre binele nostru şi al multora, spre bucuria celor ce iubesc adevărul, pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Ţara noastră nu are decât de câştigat de pe urma unor cetăţeni cinstiţi, nepătaţi de politică şi a unor creştini buni, cum sunt cei din mişcarea Oastea Domnului.
Primiţi, vă rugăm, Domnule Preşedinte şi Onorată Curte, întreg respectul nostru ce vi-l purtăm.

Săsciori, la 26 decembrie 1941”

Urmează 31 de semnături.

va urma

Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!