Fraţii condamnaţi au fost imediat arestaţi şi transportaţi sub escortă, între baionete, la închisoarea militară din Sibiu.
Pe tot parcursul drumului prin oraş, de la Curtea Marţială, care era în centrul oraşului, şi până la închisoarea militară, fraţii condamnaţi au fost însoţiţi de ceilalţi fraţi, liberi, care asistaseră la proces şi care mergeau în urma lor plângând şi întrebându-se: „Oare cum va putea suporta fratele Marini închisoarea, acum, în timp de iarnă?” El era cel mai slăbuţ şi mai suferind dintre ei…
Era aceasta o privelişte interesantă şi, mai ales, impresionantă, ca o scenă din viaţa primilor creştini: trei oameni con¬damnaţi pentru credinţă la intervenţia Bisericii parcurgeau stră¬zile principale ale oraşului Sibiu, escortaţi între baionete de către opt soldaţi, şi se îndreptau spre închisoarea militară!
Trecând prin Piaţa Mare a oraşului, ne-am adus aminte de cele scrise în istoria oraşului Sibiu că, acum 500 de ani, tot în această piaţă şi tot pentru credinţă, au fost executaţi mai mulţi fraţi de ai lor credincioşi…
Vizitarea fraţilor la închisoare
Dimineaţa, în zorii zilei, la poarta închisorii, fraţii din Sibiu aşteptau să li se dea voie înăuntru pentru a vizita pe fraţii lor cu mâncare, îmbrăcăminte groasă şi aşternuturi de pat aduse pentru iubiţii lor închişi aici. S-a întâmplat că, atunci, comandantul închisorii, un căpitan, era fiul unei surori, care ştia despre lucru¬rile credinţei de la mama sa. A fost foarte binevoitor şi ne-a dat voie înăuntru, în curtea închisorii, unde le-a permis fraţilor închişi să stea de vorbă cu noi cât au vrut, făcându-se că a uitat de noi.
Întâlnirea cu fraţii închişi a fost înduioşătoare, plină de bucurii neuitate şi de lacrimi multe, multe…
Prin cuvintele lui calde şi pline de dragoste, fratele Marini a îmbărbătat mult inimile noastre, vorbindu-ne din Cuvântul Domnului. Au fost aici clipe care nu se pot spune în cuvinte omeneşti. Ele au rămas neuitate şi neşterse multă vreme din amintirea fraţilor din Sibiu şi de la Săsciori, care au participat la această duioasă întâlnire.
Fratele Diac Vasile, din Sibiu, a întrebat pe fratele Marini:
– Cum te-ai simţit, frate Marini, în prima noapte din închisoare?
La care fratele Marini răspunde:
– M-am simţit mai bine decât Mitropolitul Bălan în palatul său din strada Mitropoliei…
La preotul Vonica acasă
De la închisoare, câţiva fraţi din Sibiu s-au dus la preotul Vonica acasă, să-i ceară socoteală de ce s-a purtat aşa de neome¬neşte la procesul fraţilor, acuzându-i şi cerându-le con¬damnarea. Dacă nu făcea el lucrul acesta, fraţii erau achitaţi.
L-au găsit într-o stare de nelinişte generală. Era foarte agitat şi avea mustrări de conştiinţă. Se plimba prin casă tremurând, întrebându-se gânditor: „Ce-am făcut?… Ce-am făcut?… Bietul fratele Marini! Trebuia să fac… am făcut-o din ordinul mitropolitului… şi silit de împrejurări… situaţia familială… soţia…”. Deodată, s-a îndreptat spre un dulap, de unde a venit cu un borcan de marmeladă, pe care l-a întins fraţilor, spunând:
– Duceţi acesta fratelui Marini din partea mea!
Fraţii nu l-au luat, spunându-i:
– Acum venim de la el… I-am dus noi şi marmeladă şi de toate cele de lipsă, atât fratelui Marini, cât şi celorlalţi fraţi care se află închişi cu el…
„L-am văzut pe Vonica în starea de disperare a lui Iuda” spunea un frate, mai târziu, când povestea despre scena aceasta din casa lui.
va urma
Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013
