Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărturii doveditoare că Iisus Hristos este Domnul

Mărturii doveditoare că Iisus Hristos este Domnul

Mărturii doveditoare că Iisus Hristos este Domnul

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit Slava Lui, o Slavă întocmai ca Slava Singurului născut din Tatăl” (In 1, 14). Mărturiile acestea sunt date de cei care au văzut cu ochii lor, au pipăit cu mâinile lor şi au auzit glas ceresc care zicea: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultaţi!” (Lc 9, 35). Ei au văzut slava dumnezeirii pogorându-se asupra Sa şi pe doi bărbaţi strălucind împreună cu El.

Natanael, uimindu-se de descoperirile şi înţelepciunea Lui, I-a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel” (In 1, 49). Una din cele mai frumoase mărturii ale dumnezeirii Sale sunt arătate prin cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele Singurului Fiu al lui Dumnezeu” (In 3, 16-18).

Întrebând pe Marta, sora lui Lazăr, în casa căreia multe minuni s-au săvârşit, ne va spune că ea a crezut că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Care trebuia să vină în lume (cf. In 11, 27). Mărturii mult-grăitoare sunt semnele, lucrările, minunile şi sfinţenia Sa. El le-a zis: „Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?” (In 8, 46). Mărturii mult grăitoare sunt şi cele ale demonilor. Ce spun demonii despre Iisus? „Când a văzut pe Iisus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui! Iisus Întreabă: Cum îţi este numele? Şi acela răspunde; Legiune, pentru că intraseră mulţi draci în omul acela” (Lc 8, 28, 30).

Sutaşul şi cei ce-I păzeau mormântul au făcut următoarea mărturie: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Mt 27, 54). Cele mai grăitoare dovezi ale dumnezeirii Sale rămânând peste veacuri moartea şi Învierea Sa şi învierea noastră, precum a zis: „În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă, tat aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (In 5, 21-24).

La aceste mari şi minunate mărturii şi multe altele, se adaugă mărturiile nenumărate ale martirilor şi eroilor credinţei de-a lungul veacurilor şi până la sfârşit. „Căci El tuturor celor care L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu după har. Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (In 1, 12-13). Ca şi norul de martori, scrişi la Evrei, cap. 11, şi mulţi alţii, cunoscuţi şi necunoscuţi în Istoria Bisericii, de-a lungul istoriei veacurilor de prigoniri şi persecuţii, fiecare creştin care L-a primit pe Domnul Iisus în fiinţa sa depune mărturie vie, statornică de neclintit, ca stânca de granit, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, că a venit aici, în lumea noastră, ca să mântuiască pe cei păcătoşi, să ne aducă mesajul iertării şi împăcării cu Tatăl cel Ceresc.

El este Uşa mântuirii. Oricine intră prin Uşa aceasta va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune (cf. In 10, 9).

El este Păstorul cel Bun. El Îşi dă viaţa pentru oile Sale (cf. In 10, 11). Aceste minunate mărturii nu sunt numai reguli citite şi învăţate, ci sunt realităţi simţite şi trăite aievea prin Duhul Sfânt. Sunt născute şi izvorâte prin puterea harului divin, care înconjoară din toate părţile fiinţa predată Domnului prin pocăinţă, făcând să odrăslească roduri bogate spre mântuire. În locul viciilor de altădată, prisos de virtuţi mântuitoare. Bucuria mântuirii alungă frica şi ruşinea, dă ştiinţa, cunoaşterea adevărului şi multă îndrăzneală. „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste” (I In 4, 18). „Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” (I In 4, 13). Cine a primit ungerea din partea Celui Sfânt ştie orice lucru (cf. I In 2, 20); dar cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul acela este mincinosul, este anticristul, căci el tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul (cf. In 2, 22). Şi oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl (cf. I In 2, 23). Cine nu poate face mărturisirea aceasta nu-L are pe Hristos ca Domn, nu-L iubeşte, Îl urăşte şi conştiinţa-i este alterată (cf. In 15, 23). Acestora Mântuitorul le spune: „Dacă n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (In 15, 24); iar păcatul neiertat deschide groapa pieirii şi înfierbântă tot mai mult flăcările gheenei (cf. II Tes 1, 8).

Necredinţa necredincioşilor nu umbreşte chipul luminos al Slavei Sale, nu-i pătează frumuseţea. El rămâne acelaşi, ieri, azi şi în veci. Necredinţa necredincioşilor nu micşorează fierbinţeala focului veşnic nestins. Necredincioşii, prin necredinţă, atrag asupra lor mânia lui Dumnezeu. Fiecare mădular viu al Bisericii lui Hristos, prin faptul că este viu, este dator pentru mântuirea sa să depună mărturii prin fapte şi cuvânt că El este Dumnezeul cel adevărat, Carele pentru noi pe Sine S-a deşertat, pentru mântuirea neamului omenesc, să ne răscumpere cu preţul Sângelui Său, ca oricine crede în El şi prin El se face fiu al învierii, după har, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Participând, prin duhul, la arătarea celei din urmă măr-turii despre dumnezeirea Domnului Iisus, acum, în preajma revenirii Sale, dovedim că suntem vii în El şi una în lucrare cu El şi cu toţi Sfinţii Lui, ce de veacuri bine i-au fost plăcuţi; iar la învierea cea de obşte, când cei din morminte vor auzi glasul Lui, vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă şi slavă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată şi osândă veşnică (cf. In 5, 28-29). Învierea morţilor şi Judecata de Apoi vor dovedi pe deplin Dumnezeirea Domnului Iisus, dar mărturia aceasta nu mântuieşte pe cei ce n-au crezut în timpul cât vieţuiau pe pământ. Mărturia aceasta, şi cea din urmă, va fi spre a nu se putea dezvinovăţi nimeni. Această mărturie pe cei răi îi va depărta veşnic de la faţa lui Dumnezeu, spre a se munci veşnic în chinurile iadului, plătind în gheena vinovăţia neascultării de Evanghelia Domnului Iisus, la care atâta vreme au fost chemaţi. Domnul zice: „Alege astăzi!”. Satana zice: „Ai vreme mâine!” Şi omul nostru, înşelat de satana, moare nemântuit, amânând de la o zi la alta.

În vremea de acum, mărturia Domnului Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Unul ce deţine puteri nebănuite asupra vieţii şi a morţii, ca Unul ce dă viaţa şi slava veşnică, o răspândeşte Biserica prin mărturisitorii ei, prin fiecare creştin care are roadele credinţei şi dragostei în el, pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei Lui. Puterea din Sfântul Duh ce se revarsă asupra credincioşilor îi face să cugete şi să se statornicească neabătut în El prin: încredere neclintită; întemeiere pe adevăr, mărturisire din dragoste cu orice risc, luptă permanentă pentru răspândirea Evangheliei şi aducerea sufletelor la Hristos, creşterea în Domnul, sfinţirea vieţii, înaintare spre desăvârşire în cunoaşterea Lui; suferinţa pentru propăşirea Evangheliei şi mărirea Bisericii vii a lui Hristos; suferinţa pentru propăşirea învăţăturii lui Hristos în lume. Acestea sunt dor câteva aspecte ale mărturiei din vremea de acum, în care unii, fără rezerve, s-au dăruit.

Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi, care vă temeţi de El, mici şi mari! (cf. Apoc 19, 5). Iată, binecuvântaţi pe Domnul toţi robii Domnului, care staţi noaptea în casa Domnului. Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş şi binecuvântaţi pe Domnul. Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, Care a făcut cerurile şi pământul (cf. Ps 134). „Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului” (Ps 135).

Se ascunde o bucurie negrăită în suferinţa pentru Domnul, care dă speranţa întâlnirii cu El. Pentru acela care nu se avântă în lupta Domnului bucuria aceasta rămâne taină necunoscută lui, asemeni celui ce stă departe şi nu cunoaşte dulceaţa harului divin. În vraja ei, cel ce simte bucuria aceasta mulţumeşte pentru nuia, sărută cătuşele, cântă în faţa morţii, nu ia în seamă suferinţele sau necazurile pricinuite de neamurile care, în mânia lor, stârnesc felurite lucrări mincinoase, chinuri nemiloase, din pricina mărturiei lui Iisus cel Răstignit şi înviat cu slavă. El ştie că toate acestea lucrează la marea greutate de slavă şi lasă totul pe seama judecăţii lui Hristos (cf. Apoc 20, 12, 15). Ba, mai mult, se roagă pentru ei, pentru cei ce-l pălmuiesc şi-l batjocoresc, căci ei pun diamante pe cununa lui cea neveştejită; şi, prin urmare, merită milostivire din partea Domnului, să li se dea zel de pocăinţă şi lor.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!