de citit II Cor. 10, 1 – 11
De această dată îl vedem pe Sfântul Apostol Pavel silit să treacă la o nouă poziţie faţă de situaţia atât de dificilă în care se aflau Corintenii în acea vreme. Deci o nouă strategie.
Fermitate şi consecvenţă în adaptarea unor măsuri concrete şi urgente.
Şi aceasta, spre a stârpi dintre fraţi, odată şi pentru totdeauna, această stare de lucruri.
Se vede silit a face aici, în plus, o precizare faţă de aceşti pretinşi „fraţi” (lumeşti), care umblau călăuziţi de firea pământească, arătându-le că, deşi el însuşi mai este încă în acest corp al firii pământeşti, totuşi în această luptă nu se lasă călăuzit fe firea pământească. Armele folosite de el nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu şi în stare să surpe întăriturile. Că poate răsturna închipuirile minţii şi orice închipuită înălţare omenească, ce se împotriveşte adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu, făcând rob orice gand ascultării de Hristos..
El urmărea o influenţă pozitivă asupra tuturor celor tineri şi faţă de care mai nutrea o nădejde de îndreptare, printr-o consimţită şi necondiţionată ascultare.
Îndată ce orice gând va deveni rob ascultării de Hristos, când cei smeriţi şi sinceri vor trece, fără ezitare, în braţele ascultării, regăsindu-şi locul unic de sub soare unde pot fi cu adevărat la adăpost din calea rătăcirii, în clipa imediat următoare se va lua apoi măsura potrivită şi cuvenită împotriva neascultării ( II Cor. 10, 6).
Toate aceste cutremurătoare avertismente, formulate acum două mi de ani, au rămas şi vor rămâne valabile cât veacurile, putând fi de folos multora, atunci când duhul lui Anticrist, duhul rătăcirii, duhul neascultării, ar căuta să pună stăpânire pe ei.
Iată că nu numai Sfântul Evanghelit Ioan avea asemenea necazuri, ci le-a avut şi Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Petru. Toţi adevăraţii copii ai Domnului vor întâmpina asemenea greutăţi în ogorul cel mare al Evangheliei, unde vrăjmaşul nostru cel neadormit îşi seamănă mereu sămânţa lui cea otrăvitoare a neghinei, a dezbinării şi a neascultării.
Măsura pe care preconizează să o ia Sfântul Apostol mărturiseşte că este îndreptăţită, prin faptul că urmăreşte, prin autoritatea de care dispune el, să ia măsuri nu spre dărâmare, ci spre zidire. Pentru că nu se adresează unor străini de munca lui. Că ei nu erau crescuţi de altcineva, ci de el, fiindcă el nu a intrat în osteneala altora. Şi că bunul simţ ar trebui să-i oblige să asculte, să primească sfatul său mustrarea părintească pe care el era dator să le-o dea. Iar ei erau datori să asculte.
Totuşi, spre a salva pe cei mulţi, Sfântul Pavel, se vede obligat să ia o categorică măsură împotriva celor ce persistă în neascultare, zicând: „Suntem gata să pedepsim orice neascultare” (II Cor. 10, 6)
Moise Velescu, din „Înştiinţări foarte însemnate”
Editura „Oastea Domnului” – Sibiu, 1995
