Despre drepturile pământești ale unui apostol
Pericopa de față abordează cea mai importantă slujire a Bisericii, misiunea de apostol, pe care sfântul Pavel și-o arogă ca fiind o împuternicire divină (Gal. 1,12). La originea apostolatului stă întotdeauna chemarea Domnului față de cel care va fi trimis în lume să propovăduiască Evanghelia (cuvântul apostol provine din rădăcina grecească apostellō care înseamnă a trimite[1]), de aceea apostolul insistă asupra momentului convertirii lui de pe drumul Damascului, moment ce culminează cu primirea mandatului apostolesc din partea Mântuitorului Iisus (FA 9,3-6), pecetluind trimiterea sa cu însăși încreștinarea corintenilor (Dan. 9,24), “lucrul său întru Domnul” (9,1-2).
Se pare că la urechile apostolului ar fi ajuns clevetirile și învinuirile nedrepte ale corintenilor cu privire la drepturile lui de apostol al lui Hristos, drepturi ce reglementau menajul sau grijile mărunte ale vieții de pelerin. Față de numeroasele reproșuri, apostolul răspunde în acest capitol în două pericope paralele (4-12 și 13-18), prin care încearcă să-i facă pe credincioșii săi să înțeleagă faptul că asemeni celorlalți apostoli, avea și el dreptul de a mânca și a bea, întreținut fiind de Biserică, căreia îi dedică întregul său timp[2]. Un alt drept vizibil al apostoliei se referă la nevoia slujirii unei femei (Lc. 8,2-3) în ceea ce privește optimizarea muncii (o femeie creștină care să-i însoțească pe apostoli în misiunea lor pregătindu-le cele necesare traiului zilnic) după cum reiese din 9,5. Pentru a nu se înțelege greșit, aceste femei însoțitoare erau cu siguranță soțiile unora dintre apostoli, fiindcă de aceea se face referire în text la apostolul Petru (9,5), despre care știm că era căsătorit (Mt. 8,14-15), ele slujindu-i pe cât mai mulți. Astfel, vedem că apostolii, în măsura în care erau căsătoriți, își luau soțiile cu ei în călătoriile misionare, responsabilizând astfel întreaga familie pentru lucrul Domnului[3]. În versetul următor se amintește fugitiv despre ultimul drept al unui apostol, acela de-a fi scutit de muncă în vederea dăruirii lui depline în slujba Domnului, el urmând a fi întreținut din fondurile Bisericii (9,6). Însă toate aceste întrebări pe care le adresează creștinilor cârcotași din Corint, sunt retorice la baza lor, ele având ca funcție argumentativă, convingerea corintenilor despre drepturile care li se cuvin și sfinților apostoli Pavel și Barnaba, alături de toți ceilalți apostoli cunoscuți de comunitate[4].
Comparația cu soldatul angajat în oaste din 9,7 reîntărește perspectiva de până acum, armata își întreține angajații iar viticultorul se hrănește din roadele aduse. Aceste comparații ale creștinului cu soldatul sau vierul erau destul de frecvente în Biserica primară (Rom. 13,12; 1Cor. 3,9; 2 Cor. 10,3-6), de aceea apostolul nostru se folosește de aceste imagini pentru a-și întări argumentația[5]. Alături de acestea, el mai aduce un argument, cel din Deut. 25,4 pe care îl reia și în textul din 1Tim. 5,18 tot cu scopul de a evidenția plata care i se cuvine lucrătorului pentru munca depusă[6].
Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind versetele 11-12 spune că apostolul Pavel încearcă să-i învețe pe corinteni că lucrurile acestea mărunte cu care ei îi sunt datori spre satisfacerea nevoilor zilnice ale unui misionar, sunt infinit mai mici în comparație cu binele suprem făcut de el lor, de a-i naște din nou pentru o viață pusă în slujba lui Hristos[7]. Iar sfântul Teofilact al Bulgariei spune că apostolul și învățătorul care se ostenește plugărind sufletele oamenilor cu propovăduirea și învățătura, trebuie să se ostenească și să are cu nădejdea ca va lua plată și răsplătire atât aici pe pământ cât și în ceruri (9,11-12[8]).
Însă frumusețea sufletească a sfântului Pavel stă tocmai în faptul că el nu s-a folosit deloc de toate aceste drepturi ce-i revine pe drept cuvânt unui apostol, pentru a nu sminti pe nimeni, și pentru a nu aduce o oarecare pagubă materială Bisericii, ca astfel Evanghelia dragostei să poată merge înainte (9,12-15; Flp. 1,12). Fericitul Augustin[9] spune că prin cuvintele din versetul 15, apostolul arată că această practică a întreținerii de la altar, era permisă, pentru ca nimeni să nu aibă mustrări de conștiință, însă nu era impusă, tocmai pentru ca cei cu sufletul nobil, ca cel al lui Pavel sau Barnaba, să poate alege să se întrețină singuri prin confecționarea de corturi. În alt loc (Gal. 6,6) spune dreptul Pavel că aceluia care te întoarce din păcat pe calea cea bună, se cuvine să-i dăruiești din toate bunurile tale. Dar vedem că sfântul Pavel nu profită de această înlesnire pentru a-și asigura un trai comod și liniștit, ba din contră, refuză de dragul Evangheliei tot ce i se cuvine, probabil pentru că știa că plata din ceruri este mult mai mare în comparație cu cea omenească (Iac. 5,19-20). Dar oare noi fraților, când am urmat ultima dată exemplul sfântului Pavel? Când am renunțat de bunăvoie la plata care ni se cuvenea pentru munca depusă, de dragul Evangheliei Domnului Iisus Hristos? Sau când am dăruit ultima dată această plată cuvenită celui mai sărac și mai înfometat decât noi?… Amin.
[1] J.D. Douglas, Dicționar Biblic, vol. I, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995, p. 83.
[2] Mihai Petian, Epistola I către Corinteni, Editura Andreiana, Sibiu, 2016, pp. 156-157.
[3] Heiko Krimmer, Epistolele către corinteni, Editura Lumina Lumii, Sibiu, 2007, p. 198.
[4] Gordon D.Fee, The First Epistle to the Corinthians, (NICNT), William B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1987, p. 401.
[5] Craig S.Keener, 1-2 Corinthians, (NCBC), Cambridge University Press, Cambridge, 2005, p. 78.
[6] Raymond F.Collins, First Corinthians, (Sacra Pagina), The Liturgical Press, Minnesota, 1999, p. 339.
[7] Saint Chrysostom, Homilies on the Epistles of Paul to the Corinthians, (Nicene and Post-Nicene Fathers), vol. 12, Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, p. 214.
[8] Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni și a Epistolei a doua către Corinteni, trad. de Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2005, p. 119.
[9] Augustine, On Lying, 15.30, (Fathers of the Church: A New Translation), vol. 16, Catholic University of America Press, Washington, 1947, p. 92.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
