Bucuria viețuirii întru Iisus Hristos
Iubiți frați și surori, îndemnul apostolului este unul mai mult decât actual, astăzi când trăim într-o societate timorată, care a pierdut cu nonșalanță noțiunea jubilației interioare născătoare de preafrumos. Mă întreb și eu privind în jurul meu, ca și poetul Alexandru Vlahuță: “Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii / Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii…”. Unde sunt astăzi creștinii cei cu zâmbetul pe buze, ca roadă distinctă și intrinsecă totodată a trăirii lor profunde cu Domnul Hristos? În preajma Mântuitorului Hristos nu avem voie să stăm posomorâți, taciturni, cu grimasă… pentru a nu ne asemăna celor care își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor credincioși exotici, mercenari ai fanatismului; căci ne spune Scriptura, și-au luat plata lor (Matei 5, 16).
Bucuria este o roadă neîncetată a celor virtuoși, iar dacă am dori să ne bucurăm necontenit, am avea o mulțime de prilejuri. Domnul Hristos este bucuria noastră a tuturor, dar mai cu seamă a sfântului apostol Pavel. Bucuria de care vorbește apostolul Pavel și în textul din Filipeni 1, 18 era foarte bine cunoscută de către creștinii din localitatea Filipi, creștini proveniți din rândurile iudaice, care le amintea de purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Ps. 118, 14) sau de răsplata cuvenită celor ce au rămas credincioși Legii lui Moise (Isaia 65, 13-14). Însă bucuria în Vechiul Testament culminează odată cu dimensiunea ei eshatologică (Ps. 13, 7; Isaia 12, 6; Ioil 2, 21), şi cu proorocia venirii lui Hristos (Zaharia 9, 9). Cu siguranţă Sfântul Pavel când foloseşte acest cuvânt plurisemantic, exprimând starea sufletească care-l domină, are în vedere acest fundal iudaic, fiindcă bucuria este o constantă a teologiei sale, care potrivit ocurenţelor, exprimă bucuria credinţei celei adevărate (Filipeni 1, 25), sau roada Sfântului Duh (Galateni 5, 22), Împărăţia lui Dumnezeu este bucurie întru Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Originalitatea Sfântului Pavel în această chestiune a bucuriei, este noua perspectivă pe care o dezvoltă în corespondenţa sa cu filipenii, şi anume bucuria credinţei implică disponibilitatea pentru martiraj (1, 21-25), deoarece creştinul care a învăţat să se bucure întru Domnul, acela este gata să moară pentru credinţa pe care o mărturiseşte, întru bucuria întâlnirii veșnice cu Domnul Hristos. Fiindcă starea de înaltă şi continuă bucurie în Domnul, spune fratele Traian Dorz[1], este apanajul sufletului credincios, care în orice loc ar fi pus (chiar şi în temniţă – Fapte 16, 24-25) se străduieşte mereu să-I slujească Domnului cu cuget curat, dorind mântuirea lui dar şi a celor ce-l ascultă (1 Timotei 4, 16). Credem că doar în acest registru al suferinţei pentru Hristos, poate fi înţeles şi totodată experimentat acest imperativ „bucurați-vă”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că dacă vrem să-l întristăm pe diavol să fim pururea bucuroși și mulțumiți de succesele altora[2], deci ce mai așteptăm?… Să învățăm să zâmbim mai des!
Doar cultivând această virtute a bucuriei, vom putea dori de asemenea să punem în lucrare toate câte sunt adevărate, cinstite, drepte, curate, vrednice de iubit etc. (Filipeni 4, 8), asemănându-ne în felul acesta cu părintele nostru duhovnicesc, sfântul Pavel (Filipeni 4, 9). Pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte (Filipeni 4, 7) nu se poate odihni peste o inimă împovărată de multe griji și tristeți cotidiene, de aceea trebuie să învățăm să transfigurăm întristările vieții în prilejuri de bucurii luminoase. Înțelepciunea cu care vom opera acest proces de transformare al unui chip tot mai greu digerabil întru unul după frumusețea Chipului lui Hristos, este apanajul omului înrădăcinat în pământul fertil al fericirii neîntrerupte de a fi un bun ostaș al lui Hristos. Amin.
[1] Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei, vol. 2, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000, pp. 379-380.
[2] Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea epistolei către Coloseni, XI, p. 136.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
