Meditaţii

Meditație la Apostol – Galateni 2, 16-20

Credința lucrătoare întru răstignirea duhovnicească

 

Apostolul din duminica aceasta face parte dintr-un context mai larg, care trebuie lecturat cu maximă trezvie duhovnicească, pentru a nu lăsa ispita să ne înșele prea ușor. Este vorba de renumitul incident din Antiohia (2,11-21), singura dispută dintre cei doi mari apostoli Petru și Pavel, surprinsă în paginile Noului Testament. Fraza cheie a acestei dispute este concentrată în jocul de cuvinte din versetul 14, unde apostolul Pavel critică dur fățărnicia apostolului Petru, care s-a lăsat prins în jocul divergențelor religioase dintre creștinii iudei și cei elini. Antiteza folosită de sfântul Pavel în acest verset (ethnikōs – ioudaikōs: “neamuri [păgâni] – iudei”), deschide firul argumentației pericopei noastre, care și ea este construită pe această antiteză dintre credința în lucrarea faptelor Legii, respectiv credința în Iisus Hristos care îl îndreptează pe om[1].

Însăși pericopa aceasta începe printr-o particulă ce exprimă opoziția dintre punctul de vedere iudaic și cel creștin (prepoziția în greacă ) cu subiectul eidótes („știind”), construcție prin care sfântul Pavel insistă special pe roada credinței în Jertfa și Învierea Domnului Iisus, în detrimentul obligativității respectării Legii lui Moise cu obediență. Prin însăși faptul că iudeo-creștinii au venit la Hristos Domnul, mărturisesc convingerea că „omul nu se îndreptățește din faptele Legii”, spune părintele V.Mihoc[2], de aceea o revenire a lor la vechile ritualuri iudaice, printre care și acesta de a nu lua masa cu păgânii – cursă în care a căzut și sfântul Petru, însemna o lepădare de Hristos și de credință. Expresia aceasta „faptele Legii” (erga nómou) des întâlnită în corespondența sa cu galatenii (2,16; 3,2.5.10), însemna respectarea cu maximă atenție a tuturor prescripțiilor de ordin moral sau ritual ale Legii lui Moise. Creștinii proveniți dintre iudei, considerau că pentru a sta drept înaintea Domnului, Biserica trebuia să adopte și să împlinească întreaga Lege, deși experiența brută a practicării ei, le dovediseră genuin că omul nu se poate îndrepta doar prin puterile sale, lucru ce avea să fie întărit și de mărturisirile de credință ale profeților lor (Ps. 13,3; Is. 64,5). Separația aceasta dintre credință și faptele Legii era necunoscută de evrei, dat fiind faptul că însăși psalmistul le modela într-o sinteză vie când exclama cu vervă: „întru poruncile Tale am crezut” (Ps. 118, 66). Însă originalitatea apostolului constă în accentuarea credinței în Iisus Hristos, și nu într-o credință generală și impersonală cum apare la profetul Avacum 2,4[3]. Expresia greacă pístis Christou “credința în Hristos”, care este din punct de vedere gramatical un genitiv al obiectului (FA 3,16; Flp. 3,9; Col. 2,12) și nu un genitiv subiectiv de genul „credința lui Hristos” (Ef. 4,5-7; Rom. 10,17), înseamnă că Domnul Iisus este principiul și izvorul credinței mântuitoare prin care se îndreptează tot omul[4]. Nicidecum faptele Legii nu pot oferi o astfel de credință dreaptă.

Teologia îndreptării prin credința în Hristos, care domină această pericopă apostolică, este una destul de greu de interpretat, tocmai datorită derapajelor teologilor protestanți care afirmă cu abnegație, pe baza epistolelor către galateni și romani, că neprihănirea a câștigat-o Hristos în locul nostru prin Jertfa de pe Cruce, în baza căreia suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu doar dacă credem[5]. Această accentuare strictă a jertfei substitutive îl plasează pe credincios într-o poziție statică, Hristos a făcut totul pentru el, lui nu i se mai cere nici un efort ascetic, nici o luptă a despătimirii – este de ajuns doar să creadă în Iisus și atât, o credință comodă fără prea mari eforturi duhovnicești. Deși apostolul Iacob afirmă categoric că fără roade ale credinței, adică fără practicarea virtuților, credința moare în ea însăși (Iac. 2,24-26). În contextul de față, îndreptarea, așa cum o vede Sfântul Pavel, înseamnă „a fi mântuit”, căci substantivul grecesc dikaiosunē care înseamnă „îndreptare” este sinonim cu “mântuire”. Îndreptarea sub aspect negativ înseamnă ștergerea păcatului și declararea omului ca fiind drept înaintea lui Dumnezeu prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos (perspectivă pe care insistă protestanții cu obstinație), însă sub aspect pozitiv, ea mai înseamnă și sădirea unei noi vieți, a unei noi făpturi care nu se poate menține în har decât numai prin exercițiul duhovnicesc al sfințeniei (perspectivă destul de incomodă teologilor apuseni). Îndreptarea pentru sfântul Pavel comportă două dimensiuni (una negativă și una pozitivă care nu trebuiesc separate pentru înțelegerea corectă a lor). De aceea își încheie pericopa cu viziunea sfințeniei din 2,20 unde această imagine plastică a răstignirii duhovnicești împreună cu Hristos, înseamnă țelul ultim al sfințeniei adusă omului de credința sa în Jertfa lui Iisus.

Deci, îndreptarea prin credință nu este după cum susțin protestanții un act exterior al lui Dumnezeu, prin care omul este declarat drept ca într-un proces juridic și absolvit de păcatul lui, ci sfântul Pavel insistă pe rolul activ al credinciosului în actul îndreptării (Rom. 8,10-11; 1Cor. 9,24-27; 2Cor. 5,21; Ef. 4,13; Flp. 3,13-14), pe care dacă nu-l lucrează până la capăt, își poate pierde mântuirea pe vecie (Flp. 2,12-13[6]). Tu cum lucrezi dragă cititorule la mântuirea ta? Amin.

[1] James D.G.Dunn, “The Incident at Antioch (Gal. 2:11-18)”, in vol. The Galatians Debate: Contemporary Issues in Rhetorical and Historical Interpretation, Hendrickson Publishers, Peabody, 2002, pp. 219-220.

[2] Vasile Mihoc, „Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni. Introducere, Traducere și Comentariu”, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1983, pp. 253-254.

[3] Ibidem, p. 255.

[4] Greer M.Taylor, “The Function of PISTIS CHRISTOU in Galatians”, in Journal of Biblical Literature, vol. 85, no. 1, 1966, pp. 58-59.

[5] Douglas A.Campbell, The Deliverance of God. An Apocalyptic Rereading of Justification in Paul, William B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 2009, pp. 601-632; Heiko Krimmer, Epistola către Galateni, Editura Lumina Lumii, Sibiu, 2001, p. 55.

[6] Vasile Mihoc, Credință și Înțelegere. Învățătura Ortodoxă în perspectivă biblică, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 96-98.

 

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos

 

Lasă un răspuns