Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Meditații la apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii

Meditații la apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii

Meditații la apostolul din Duminica a 7-a după Rusalii

– Romani 15, 1-7 –

1. Noi care suntem tari suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.

Versetul 1

Suntem datori să răbdăm

Credinciosul trăieşte numai prin răbdare… Cât răbdăm, atâta trăim prin credinţă, atâta trăim din dragoste, atâta trăim în nădejde. Toată viaţa Mântuitorului nostru a fost o viaţă de răbdare. Toată istoria Bisericii şi a Bibliei este o istorie de jertfă, de luptă şi de muncă duse cu răbdare. De la începutul ei şi până astăzi. Şi aşa se vede că trebuie să fie până la sfârşit.

Viaţa însăşi, în toată desfăşurarea ei, ne cere zilnic şi în toate privinţele răbdare şi îndelungă răbdare fiecăruia şi tuturor. Fără răbdare nu poţi nici în familie, nici în afară de ea. Nici în iubire, nici în credinţă. Nici între oameni, nici în afară de ei.

De aceea, rugăciunea Sfântului Apostol pentru copiii săi este: Domnul să vă îndrepte inimile spre… răbdarea lui Hristos (II Tes. 3, 5), fiindcă, mai presus, poate, ca în orice altă privinţă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne este o pildă şi un îndemn neîncetat spre răbdare şi spre îndelungă răbdare liniştită şi senină.

Să privim la răbdarea Domnului Iisus în familia Sa. Deşi Fiu al lui Dumnezeu, conştient de această dumnezeiască înălţime, El totuşi le era supus celor ce păreau părinţii Săi (Luca 2, 41-52). Astfel, ni-L închipuim răbdând tot ce un copil obişnuit trebuie să îndure în casa părinţilor săi săraci: foame, frig, muncă, umilire, sărăcie – totul. Nu ştim câte vor fi fost de astea, dar ştim sigur că au fost.

După moartea bunului şi bătrânului Iosif care trecea drept tată în familie, Maica Sfântă şi Fiul Sfânt s-au mutat în Capernaum, la sora Mamei Lui, la Maria lui Cleopa, care avea patru fii: Iacob, Iosif, Simon şi Iuda, după cum scrie la Matei 4, 13 şi la Ioan 19, 25, dar şi, mai clar, în Marcu 15, 40, unde se arată că Maria, sora Mamei Domnului, care stătea lângă Crucea lui Iisus împreună cu Mama Sa şi cu Maria Magdalena, era mama lui Iacov cel mic, numit fratele Domnului, şi a lui Iose… La fel se arată şi în Matei 27, 56.

Deci Iacov, Iose şi ceilalţi erau fii ai Mariei lui Cleopa, sora Mamei Domnului, în familia cărora, în Capernaum, s-au mutat Iisus şi Mama Lui.

De acolo au început să-I zică lui Iisus şi „Nazarineanul“, adică Cel din Nazaret, Cel venit aici, în Capernaum, din Nazaret, cum, de obicei, sunt numiţi, cam în batjocură, oriunde, cei veniţi din alte părţi.

Cât de multe trebuie să fi îndurat Domnul şi din partea acestor aşa-zişi fraţi ai Lui se vede şi din altă parte a Scripturii care spune că nici ei nu credeau în El (Ioan 7, 5). Iar la Marcu 3, 21 se spune chiar şi mai mult: ele, rudele Lui, ziceau despre El că Şi-a ieşit din minţi, deci că este nebun, şi căutau să pună mâna pe El ca pe unul care le făcea necaz şi ruşine în familie.

Poate că în momentul relatat la Matei, 12, 47, aceşti zişi fraţi ai Lui veniseră iarăşi cu nişte astfel de gânduri, să-L caute pe Iisus. Iar mama Sa, aflând despre planul lor, venise şi ea cu ei, ca să-L înştiinţeze despre aceste planuri ale lor…

Nu ştim, Dumnezeu singur ştie. Dar, după toate cele înşirate mai sus, putem să ne gândim câte necazuri a avut de răbdat Mântuitorul nostru iubit şi din partea celor care treceau drept rudele şi familia Lui.

El însă le-a răbdat pe toate… Cu seninătate, cu înţelegere, cu milă şi iubire pentru toţi. El i-a răbdat pe fiecare. Şi a răbdat de toate. Până la sfârşit, până la moarte. I

ată cât de minunat a fost răsplătită după moarte răbdarea Domnului Iisus faţă de familia Lui. În Faptele Apostolilor, 1, 14, se arată cum, îndată după Înălţarea Domnului, când toţi apostolii şi ucenicii Lui aşteptau în rugăciune şi în cereri pogorârea Duhului Sfânt, erau deja împreună cu ei şi Maica Domnului şi acei ce treceau drept fraţi ai Lui, ei, care Îl prigoniseră pe Iisus atât de mult, cât timp fusese printre ei.

Sfântul Pavel îl numeşte, mai târziu, pe Iacov „fratele“ Domnului, drept unul dintre apostoli (Gal. 1, 19).

Apoi, cât de mult a trebuit să rabde Mântuitorul chiar şi de la nepriceperea ucenicilor Săi! Când El spune, în Matei 17, 17: …Până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi?, poate Se gândea şi la slăbiciunile ucenicilor care lucraseră cu atâta necredinţă, de multe ori.

Iar când le spune, în Marcu 8, 17-21, El acele cuvinte şi grele mustrări, mirându-se de necredinţa lor, cât de multă răbdare se vede că trebuia să arate faţă de ei, nu numai faţă de toţi împreună, ci şi faţă de fiecare în parte.

Totuşi, până la urmă, ce roade minunate a dat, şi în ce priveşte pe apostolii Domnului, răbdarea pe care El a avut-o faţă de ei! Ce neclintiţi au ajuns în credinţă, ce puternici în mărturisire, ce curajoşi în lupte, ce harnici în muncă, ce devotaţi în misiunea Evangheliei!

Toate acestea au fost roadele răbdării îndelungi şi minunate avute faţă de ei de către Domnul Iisus.

Apoi, răbdarea omului fără casă, fără familie, fără adăpost… Silit să trăiască în casa altora, cu pâinea altora, cu haina altora, cum spune El: Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul… (Luca 9, 58).

Puţini dintre noi ştim câtă răbdare i se cere unui suflet de om, care trebuie să bată în fiecare seară la o uşă străină, pentru un loc de culcare… De câte ori rabdă foame, fiindcă nu mai poate nici primi…

Mai bine doarme pe câmp, sau se culcă flămând. Se duce să se roage, şi pentru că nu are unde să se ducă să doarmă.

Se duce să plângă singur, fiindcă n-are unde să se ducă să se bucure cu alţii.

Se duce să tremure singur, fiindcă n-are unde să se ducă spre a se încălzi de un soţ, sau de un fiu, sau de un prieten…

O, câtă răbdare, câtă sfâşietoare şi amară răbdare i se cere unui suflet care trebuie să ducă o astfel de viaţă!

Apoi răbdarea faţă de cei neputincioşi, bolnavi, chinuiţi, flămânzi, săraci şi nenorociţi, care se îmbulzeau, cu miile uneori, fiecare să ajungă mai aproape, mai întâi, mai la mult de la el.

Numai cine a avut vreodată a face cu o astfel de mulţime ştie ce răbdare, ce oboseală, ce jertfă îţi cere să-i faci faţă.

Oamenii flămânzi se îmbulzesc…

Oamenii bolnavi se înghesuie…

Oamenii lipsiţi se împing, se calcă în picioare, se bat, se urăsc, se ceartă, se înjură…

O, câte pot face astfel de oameni… Şi câtă milă şi răbdare, câtă blândeţe şi bunătate, câtă iubire şi înţelegere trebuie să fi avut neîncetat Mântuitorul faţă de ei toţi. Până i-a dat fiecăruia, până l-a vindecat pe oricare, până l-a mulţumit şi pe ultimul dintre ei…

Dar, până atunci, câtă foame trebuie să fi răbdat El, câtă sete, câte izbituri, câte insulte, câte amărăciuni! Căci cum să stea El să mănânce, până mai cerşea un flămând? Cum să meargă la odihnă, până mai era acolo un olog, un orb, un milog, un nenorocit? Cum să plece El la ale Sale, până mai aştepta după El unul care venise cine ştie de unde şi aştepta cine ştie de când?

O, dacă aţi avut vreodată numai o zi a face cu o astfel de obositoare datorie, atunci trebuie să vă închipuiţi cum vor fi fost toate zilele Domnului Iisus şi câtă răbdare trebuie să i se fi cerut dragostei Lui, pentru slăbiciunile şi lipsurile oamenilor!

Apoi răbdarea Lui faţă de vrăjmaşii Săi, faţă de necredinţa lor, faţă de răutatea lor, faţă de batjocurile şi dispreţul acestor oameni înrăiţi, robiţi cu totul de diavolul şi care căutau nu numai să-I zădărnicească lucrarea Lui mântuitoare pentru lume, ci să-L şi piardă, căutând să-L omoare.

Ura din partea fariseilor, împotrivirile din partea mai-marilor, urzelile rele şi toate cursele de moarte cu care Îl pândeau la orice pas şi în orice loc vrăjmaşii Săi văzuţi şi nevăzuţi, la câtă răbdare Îl vor fi supus pe Mântuitorul nostru, până în cea din urmă clipă a vieţii Sale pe pământ!

Apoi suferinţele şi Săptămâna cea grea a Patimilor Sale… trădarea unuia dintre cei mai apropiaţi; lepădarea celui mai ales şi mai de nădejde dintre ucenici; loviturile celor care Îl admiraseră odată, strigătele şi ura lor; mărturiile nedrepte, calomnioase, răuvoitoare; scuipările, bătăile, cununa de spini, haina de ocară; judecata nedreaptă, necinstită, răuvoitoare, ucigaşă; Drumul Crucii, loviturile, căderile, urletele mulţimii, gloatei; dezbrăcarea gol, întinderea pe Cruce, cuiele aprinse şi usturătoare; spânzurarea, sfâşierea durerilor, a setei, a părăsirii Tatălui; povara ispăşirii păcatelor lumii, lupta duhurilor iadului… durerea Mamei rămase singură, a ucenicilor împrăştiaţi… agonia, înceţoşarea, moartea…

O, Om al Durerii, obişnuit cu suferinţa… Dispreţuit şi părăsit… aşa de dispreţuit, încât îţi întorceai faţa de la El, noi nu Te-am băgat nici într-o seamă!…

Tu, Care suferinţele noastre le-ai purtat şi durerile noastre le-ai luat asupra Ta, ai fost străpuns pentru păcatele noastre, căci Tu n-ai avut nici un păcat… Ai fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, pentru că în Tine nu s-a găsit nici o fărădelege… Cine, oare, dintre noi a mai suferit vreodată ca Tine şi cine, oare, a mai îndurat toată această suferinţă cu o răbdare cum a fost răbdarea Ta?

O, Dumnezeule al răbdării iubitoare, învaţă-ne şi pe noi răbdarea Ta, îndelunga Ta răbdare faţă de toţi şi faţă de toate, până la capăt, până la moarte, până la biruinţă.

Pentru că noi suntem datori să răbdăm, dar Tu n-ai fost dator.

Noi suntem datori să răbdăm de la alţii şi pentru alţii, fiindcă şi alţii au răbdat sau rabdă de la noi şi pentru noi.

Noi suntem datori să răbdăm slăbiciunile şi defectele altora, pentru că şi alţii rabdă slăbiciunile şi defectele noastre.

Şi noi suntem datori să răbdăm, mai ales, pentru că Tu Însuţi, Doamne, mai rabzi încă şi azi atâtea şi atâtea din partea noastră. Şi ne mai rabzi nouă încă atât de multe slăbiciuni, greşeli şi chiar păcate, câte numai Tu ştii, Doamne… şi cugetul nostru care le face şi care am vrea atât de mult să nu le mai facă.

Ajută-ne, Doamne Iisuse, să privim mereu la răbdarea Ta şi să învăţăm până când o vom avea şi noi aşa.

Traian DORZ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!