Mi-e inima adesea un frământat pământ,
lipsită de-orice fraged şi dulce simţământ
Şi mintea mi-e adesea un sterp şi-ntins pustiu,
de parcă nici o urmă de bine nu mai ştiu.
În clipele acestea, nimic din tot ce-aş vrea
eu nu mai am, Iisuse, s-aduc în faţa Ta.
Nici calda rugăciune, nici limpedele gând,
nici dulcea-nflăcărare a dragostei arzând.
Doar în adâncul tainic al sufletului meu,
iubirea Ta rămâne statornică mereu.
Şi-n clipa când spre Tine din nou pot să privesc,
întreaga mea fiinţă Îţi strigă: Te iubesc!
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
