Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “Mic dejun duhovnicesc” – mai

“Mic dejun duhovnicesc” – mai

“Mic dejun duhovnicesc” – mai

100 de ani de la aparitia primei cãrti a Pãrintelui Iosif Trifa – «Spre Canaan» – 15 predici în legătură cu războiul şi vremile noastre –

Înapoi la Tatăl cel Ceresc

Ce mult se potriveşte întâmplarea fiului pierdut cu vremile şi necazurile zilelor noastre! Ca fiul din Evanghelie trăia odată omenirea fericită în casa tatălui, adică în credinţă, în moravuri curate şi bune. Le-a părăsit însă şi, ca un mare fiu rătăcit, plecase şi omenirea pe căile cele rele ale plăcerilor pline de otravă, ale desfătărilor, desfrâului şi necredinţei. Se umpluse lumea de fii rătăciţi, de aceea, ca şi în calea fiului rătăcit, ieşi şi în calea omenirii un mare necaz şi rău. Războiul cumplit de ieri şi vremile grele de azi, cu miile lor de suferinţe, dureri şi necazuri, au fost scoase în calea omenirii de Dumnezeu, ca să oprească prin ele omenirea din căile slabe pe care apucase şi mergea cu grăbire. Greutăţile, necazurile zilelor noastre – pe care cred că le simţiţi – strigă, ne cheamă şi pe noi în casa Tatălui nostru.

Dar să ne întoarcem iarăşi la fiul pierdut din Evanghelie. Îl lăsasem plecat înapoi la casa tatălui său. Iată-l acum ajuns acolo.

Cu ochii plini de lacrimile părerii de rău, cade înaintea tatălui său zicând: „Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta, te rog iartă-mă!” Şi, vedeţi, tatăl îl iartă, îl sărută, ba încă şi ospăţ de bucurie face pentru fiul ce „pierdut era şi s-a aflat”.

Este şi această cale din urmă a fiului rătăcit o pilduire care ne învaţă pe noi că, de câte ori apucăm pe căile cele rătăcite, de câte ori prin purtările noastre cele slabe ajungem şi noi fii rătăciţi, Dumnezeu, ca un Tată bun, iubitor şi iertător, este gata să ne ierte, să ne scape şi pe noi. Ne trebuie însă ceva ca Dumnezeu-Tatăl să ne ierte, să ne primească iarăşi. Ne trebuie acea hotărâre pe care a luat-o fiul din Evanghelie când a zis: „Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu”. Mari frământări, mari schimbări sufleteşti trebuie că l-au adus pe fiul din Evanghelie să rostească aceste vorbe.

Evanghelia nu ne spune, dar trebuie că fiul rătăcit a plâns, a plâns cu amar, văzându-se unde a ajuns. Plângând, a strigat: „Scula-mă-voi de aici şi mă voi duce înapoi la casa tatălui meu”.

Aceste lacrimi ale fiului pierdut ne trebuie şi nouă, pentru ca Tatăl ceresc să ne ierte şi să ne scape şi pe noi.

(Spre Canaan – predici, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pg. 43-44)

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!