Mărturii Meditaţii

Mielul a dus poporul spre Canaan

După cum deja se organizează an de an și anul acesta se va ține în Aula Casei Oastei din Sibiu, Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiția marilor adunări ce se desfășoară la Sibiu. Pentru a vă introduce în atmosfera acestei sărbători,  vă propunem în după-amiaza zilei de sâmbătă 8 februarie, începând cu ora 14:00, o  Adunare de Tineret având ca temă principală:  ” Tânărul ostaș – pelerin spre Canaan”   Bibliografie:aici

Mielul ne duce şi ne conduce şi pe noi

Israelitenii n-ar fi câştigat prea mult dacă sângele mie­lului i-ar fi apărat o noapte-două de urgie, dar nu i-ar fi scăpat din robie. N-ar fi câştigat prea mult nici dacă Faraon le-ar fi uşurat-o. Ei tot robi ar fi rămas. Fa­raon le-ar fi redus poate numărul cărămizilor şi ceasurilor de lucru, dar ei tot sclavi ar fi rămas. Sângele mielului le-a adus israe­litenilor nu numai o uşurare a robiei, ci le-a adus libertatea cea scumpă şi dulce.

Ce bucurie mare vor fi avut israelitenii în dimineaţa cea binecuvântată când s-au văzut slobozi şi gata de ple­care spre Canaan. După patru sute treizeci de ani de robie a sosit dimineaţa cea binecuvântată când n-a trebuit să-şi mai sân­gereze picioarele alergând pe câmpuri după paie cu care să ardă cărămizile lui Faraon… N-a trebuit să mai care la pietre şi cărămizi… N-a trebuit să mai asude sub istovitoarele munci şi n-au mai simţit peste spatele lor biciul cel aspru şi nemilos…

Ce dimineaţă binecuvântată! Şi toată această bine­cuvântare o aveau prin sângele mielului. Ei trebuia să se gândească neîncetat la acest dar… Trebuia să-şi dea neîncetat seama de acest lucru.

Ei trebuia să slăvească neîncetat pe Domnul şi sân­gele Mielului. Întreg drumul lor spre Canaan trebuia să fie un cântec de slavă adus Domnului şi Mielului. Prin binecuvân­tarea Mielului, poporul scăpa din robie la libertate şi pleca din Egipt spre Canaan. Sub binecuvântarea Mielului, po­porul înainta spre Canaan, spre ţara făgăduinţei. Poporul trebuia să-şi dea neîncetat seama despre această binecu­vântare.

Fratele meu! Eu nu cunosc ce fel de viaţă trăieşti tu. Te rog însă din tot sufletul meu să nu te amăgeşti cu o via­ţă petrecută lângă cuptoarele lui Faraon. Bagă de seamă, fratele meu, că Satan umblă şi aici cu o mare înşelăciune. Văzându-se în primejdie de a-şi pierde un rob, el îţi uşurează robia… îngăduie să ţi se scadă nu­mărul cărămizilor… se mulţumeşte, mişelul, şi cu cărămizi mai puţine, pentru ca, trecând „dragostea şi râvna ta cea dintâi“ (Apoc. 2, 4), pe urmă să-ţi strângă iar lanţul ro­biei şi să-ţi sporească iar cărămizile.

Istoria arată că toate iobăgiile s-au uşurat puţin, când iobagii au făcut încercări şi mişcări de libertate şi eliberare, dar, pe urmă, iobăgia s-a făcut şi mai aspră. Aşa va fi şi cu tine, fratele meu, dacă asculţi de înşelăciunea că te poţi mântui şi în Egipt.

Mântuirea sufletului are o condiţie categorică, precisă: ruperea pe de-a-ntregul cu „duhul acestei lumi“… Ruperea pe de-a-ntregul cu Egiptul păcatelor şi cu „cuptoarele lui Faraon“.

O, scumpul meu frate, să ştii tu ce dulce-i libertatea cea scumpă ce ne-o dă sângele Mielului!… Dacă ai şti tu acest lucru, n-ai mai sta nici o clipă la îndoială.

Scumpii mei fraţi ostaşi din Oastea Domnului! Până mai ieri şi noi stăteam lângă „cuptoarele lui Faraon“… şi-i făceam şi noi „cărămizi“ şi palate. Slăvit să fie Domnul! Am scăpat din această robie şi iobăgie sufletească. Am scăpat şi noi prin sângele Mielului. Ne-a scăpat şi ne-a răscumpărat Mielul lui Dumnezeu, Cel ce „a fost junghiat pentru păcatele şi fărădelegile noastre“ (Isaia 53, 5). Noi, ostaşii Domnului, şi toţi câţi am scăpat din robia diavolu­lui Faraon, să-L slăvim neîncetat pe Mielul lui Dumnezeu. El ne-a scăpat şi El ne conduce spre ţara făgăduinţei. Sub slava şi binecuvântarea şi puterea Lui să înaintăm mereu spre ţara făgăduinţei. Via­ţa noastră trebuie să fie un cân­tec neîncetat de slavă şi laudă Mielului.

Moise a dat poruncă să poarte poporul o legătură la mână în semn de neuitată aducere aminte că Domnul şi sângele mielului i-au scos din robie… în semn că „mâna cea puternică“ a Domnului a lucrat pentru eliberarea lor (Ieşirea 13, 9).

Celor ce vă întreabă de ce purtăm pe piept crucea răstignirii, spuneţi-le că o purtăm în semn de neîncetată aducere aminte că Jertfa Crucii – sângele Mielului – ne-a scăpat din robie. Ca şi oarecând semnul israelitenilor de la mână, aşa şi semnul nostru de pe piept ne aduce neîn­cetat aminte că şi noi am scăpat din robia vrăjmaşului dia­vol prin sângele cel scump al scumpului nostru Mântuitor.

Să-L slăvim neîncetat pe Mielul pentru acest dar mare şi sfânt. Scripturile spun că cetele îngereşti slăvesc neîn­cetat pe „Mielul“ (Apoc. 5, 12; 7, 10-11). Să‑L slăvim şi noi neîncetat. Viaţa noastră trebuie să fie un cântec neîn­cetat de slavă şi laudă Mielului.

Slavă Ţie, Miel preasfânt,

Slavă-n cer şi pe pământ,

Slavă Ţie, Miel ceresc,

Îngerii Te preamăresc.

Ne-ai scăpat de Faraon,

Te-ai făcut al nostru Domn,

Ne-ai scăpat din grea robie,

Slavă, Doamne, slavă Ţie!

Dulcea noastră libertate,
Izbăvirea de păcate,

Le avem prin darul Tău

Trimis de la Dumnezeu.

Slavă Ţie, Miel preasfânt,

Slavă-n cer şi pe pământ!

 

În continuare vom spune apoi că noi care am gustat din dulceaţa libertăţii trebuie să o vestim şi altora care n‑o cunosc. Să strigăm pe tot locul cât de dulce-i o viaţă scă­pată din Egiptul lui Faraon.

Noi am scăpat şi tu, fratele meu, tot în robie? Vino şi tu cu noi, vino şi tu! O viaţă trăită în iobăgia lui Faraon este o viaţă trăită în zadar, este o viaţă pierdută pentru îm­părăţia lui Dumnezeu.

Vino cu noi, scumpul meu frate nemântuit, vino şi tu cu noi! Ai stat destul iobag la diavolul-Faraon; vino cu noi! I-ai făcut destule cărămizi, vino cu noi!

Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sprea Canaan”

Lasă un răspuns