Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mijlocul Bisericii – Locul misiunii, dar și al încercãrilor Oastei Domnului

Mijlocul Bisericii – Locul misiunii, dar și al încercãrilor Oastei Domnului

Mijlocul Bisericii – Locul misiunii, dar și al încercãrilor Oastei Domnului

cruciulitaodMulţi „binefăcători” – din afara, dar şi dinlăuntrul Oastei –, neputând să înţeleagă sau să accepte rostul acesteia în Neamul nostru, cu un „deosebit” zel misionar au încercat şi încă mai încearcă să-i găsească un loc „potrivit” în Biserică, dar mai ales pe lângă Biserică. Pe aceştia îi înştiinţăm că locul Oastei a fost fixat încă de la începuturile ei şi că ostaşii – căliţi în vremea unui regim care, fie prin vrăjmăşie, fie prin indiferenţă, de-atâtea ori i-a „împins” la o margine sau sub vreo streaşină a Biserici – au înţeles că trebuie să lupte pentru a-l păstra, aşa cum ne arată fratele Traian Dorz, în vol. III din «Istoria unei jertfe»: „Oastea Domnului n-a renunţat niciodată la rostul ei ceresc şi istoric, la rostul ei de a fi în centrul Bisericii noastre şi în mijlocul poporului nostru… şi de a lupta împotriva tuturor acelora care caută să smulgă Oastea din mijlocul Bisericii, de acolo de unde a aşezat-o Domnul, şi s-o anexeze, ca pe o remorcă la maşină, la vreun cult neoprotestant” (cf. Traian Dorz, op. cit.).

Mai dificil este, recunoaştem, să-i înţelegem însă pe cei care cer mereu şi mereu noi şi noi semne şi probe de dreaptă credinţă din partea ostaşilor, încercând să facă din Oastea Domnului „suspectul de serviciu” al Bisericii. De parcă principala problemă a Bisericii noastre ar fi ostaşii, şi nu patimile din sânul ei, precum simonia, homosexualitatea, mândria, slava deşartă, desfrânarea, alcoolismul, avortul, sudalma, fumatul etc. Dacă aceştia se aşteaptă cumva ca ostaşii să-şi „demonstreze” „dreapta credinţă” prin neglijarea îndemnului Părintelui Iosif Trifa de a „alunga alcoolul şi datinile cele rele de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni etc.”, atunci îi asigurăm că vor fi dezamăgiţi.

Pe de altă parte însă, mărturisesc că la aceste încercări a trebuit şi încă mai trebuie să facă faţă Oastea Domnului. Într-un anume fel, Oastea Domnului nu poate ajunge la o maturitate duhovnicească deplină decât atunci când este nevoită să facă faţă unor nenumărate ispite şi piedici ce apar în existenţa sa.

Astfel, putem spune că ostaşii nu devin creştini model prin nişte însuşiri miraculoase, ci prin autenticitatea umanităţii lor. Stăpâniţi de frică şi uneori de naivităţi sau alte slăbiciuni omeneşti, ostaşii au înţeles că biruinţa nu stă în puterea lor omenească, ci în ajutorul lui Dumnezeu şi în capacitatea lor de a rămâne într-o unitate a legăturii frăţeşti. E singura în care pot afla oricând ajutoare care să-i scoată din orice impas şi orice încercare. Aici ostaşii înţeleg că orice om, oricât de neînsemnat ori de ciudat ar părea, poate fi de folos, ca într-un adevărat trup al lui Hristos.

În încheiere, trebuie să amintim totuşi că au existat întotdeauna şi multe voci care au arătat importanţa rolului Oastei în Biserica şi neamul nostru, aşa cum e, de exemplu, cea a părintelui profesor Dumitru Belu. Acesta, în studiul «Funcţia etică a asociaţilor religioase ortodoxe», din nr. 1-3 pe anul 1947 al revistei «Altarul Banatului», afirmă: „Niciodată săltarea către o mai înaltă treaptă de vieţuire morală nu s-a făcut global, colectiv, ci prin grupuri restrânse de inşi care, mai sensibili la chemările idealului, se hotărăsc să înceapă un nou mod de viaţă şi care, prin sinceritatea şi spiritul de dezinteresată jertfă de care se lasă conduşi, scutură şi sufletul mulţimii din amorţeala lui… Duhul acestor grupuri e într-adevăr nou, dar nu în raport cu duhul creştin, ci cu duhul mulţimii, în general prea scăzut faţă de nivelul la care îl voieşte Biserica”.

Preot Gheorghe MANOLE
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVI, nr. 43 (1019) 19-25 OCTOMBRIE 2015

error

Author: admin

Comentarii

  1. Slavit sa fie Domnul Iisus, Biruitorul !
    Lucrarea Oastei Domnului la noua mea resedinta avea nevoie de aceasta competenta parere. Imi va folosi pentru a-i incuraja pe osteni si indemna sa continuie demersul lor, pentru că, citez:„ „Oastea Domnului n-a renunţat niciodată la rostul ei ceresc şi istoric, la rostul ei de a fi în centrul Bisericii noastre şi în mijlocul poporului nostru… şi de a lupta împotriva tuturor acelora care caută să smulgă Oastea din mijlocul Bisericii, de acolo de unde a aşezat-o Domnul, şi s-o anexeze, ca pe o remorcă la maşină, la vreun cult neoprotestant” si „Niciodată săltarea către o mai înaltă treaptă de vieţuire morală nu s-a făcut global, colectiv, ci prin grupuri restrânse de inşi care, mai sensibili la chemările idealului, se hotărăsc să înceapă un nou mod de viaţă şi care, prin sinceritatea şi spiritul de dezinteresată jertfă de care se lasă conduşi, scutură şi sufletul mulţimii din amorţeala lui… Duhul acestor grupuri e într-adevăr nou, dar nu în raport cu duhul creştin, ci cu duhul mulţimii, în general prea scăzut faţă de nivelul la care îl voieşte Biserica”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!