Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mireasa din grãdina adormitã

Mireasa din grãdina adormitã

Mireasa din grãdina adormitã

„Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti!” (Cânt. Cântărilor, cap. 4, vers. 1)

Se spune că a fost odată ca niciodată… A fost odată un împărat care avea a fată. Împăratul se bucura de fata lui, văzând-o crescând ca din apă şi făcându-se tot mai frumoasă, pe măsură ce creştea.

Trecând timpul, Sunamita, căci aşa o chema, ajunse la vremea când toţi ochii de pe aleea castelului se întorceau, văzând-o trecând. Ea vedea aceasta, şi sufletu-i, precum şi întreaga-i fiinţă, se simţeau măgulite şi înfiorate. În acel timp, uita cu desăvârşire de Prinţul care o iubea ca pe ochii săi din cap. Urmărea numai plăcerea de a fi curtată, nu conta de cine.

Într-o zi, trecu prin preajma palatului Sunamitei o zgripţuroaică, în chipul unei bătrânele cumsecade, care o invită prin cuvinte mieroase până la poarta castelului. Aceasta, fără să bănuiască nimic rău, se apropie naivă de poartă şi intră în vorbă cu bătrânica. Ce îi va fi spus aceasta, ce nu, că îi întinse un măr de aur, frumos la înfăţişare şi, poate, şi deosebit la gust, şi se făcu nevăzută. Fermecată de plăcerea cu care o ademeni mărul de aur, Sunamita fugi în camera palatului său şi muşcă, plină de poftă, din măr… Deodată, tot ceea ce era în jur, tot ţinutul palatului, şi însăşi preafrumoasa zână, intrară într-un somn ca de moarte…

…Trecură multe zile, săptămâni şi luni… Palatul şi întreaga împărăţie erau ca neclintite. O amorţeală ca de moarte pusese stăpânire peste tot palatul. Prinţul Solomon, căci aşa se chema, se plimba prin faţa palatului, fără să bănuiască ce se întâmpla înăuntru. Inima lui plângea şi, din străfundul sufletului său, dragostea-i fără de astâmpăr gemea

– Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din palat, sora mea, mireasa mea! Tu mi-ai robit inima numai cu o privire, sora mea, mireasa mea! Cât de dulce eşti când dezmierzi, sora mea mireasă! Şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Şi mireasma ta plăcută este mai plăcută decât orice mir. Ale tale buze izvorăsc miere, iubito. Miere curge, lapte curge de sub limba ta. Mirosul îmbrăcămintei tale este mireasmă de Liban. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit… Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti ce revarsă miresme, nard, şofran şi scorţişoară, cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori… În grădină-i un izvor de apă vie şi pâraie din Liban… Scoală, vânt de miazănoapte, vino, vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi!…

…Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea. Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni! Fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!

De dormit, dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bate şi zice «Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea! Capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii!…»

În acel răstimp, iubita inimii sale, mireasa din poveste, zăcea ca fără de suflare în palatu-i de fildeş din grădina-i adormită. Şi, oricât gemea inima prinţului Solomon, Sunamita doar tresărea prin somnu-i produs de otrava mărului bătrânei zgripţuroaice… La inima ei, ca prin vis, ajungeau doar gemetele preaiubitului sufletului ei. Dintr-o dată însă, dragostea lui a biruit. Ca un freamăt trecu prin palat, peste trupul Sunamitei căzut pe podele şi, ca dintr-un somn adânc, se trezi. Se întinse şi, simţindu-şi inima bătându-i, neştiind ce s-a întâmplat ce ea, se repezi afară din palat. Ajunse la porţi într-un suflet. Privind dincolo de ele, îl văzu pe Preaiubitul inimii… Atunci, sufletu-i înfiorat începu a cânta plin de freamăt sfânt… (vezi Cânt. Cântărilor, cap. 3, vers. 1-11).

Pe zgripţuroaică o chema Corona… Ea o adormise şi o închisese pe fiica de Împărat între ziduri, pentru că şi-a permis să-i intre în suflet alte iubiri decât aceea pentru singurul Preaiubit al inimii, Împăratul Iisus Hristos, Domnul!…

Costel BALAN

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!