Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Moise iese din desfătările Egiptului

Moise iese din desfătările Egiptului

Moise iese din desfătările Egiptului

După cum deja se organizează an de an și anul acesta se va ține în Aula Casei Oastei din Sibiu, Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiția marilor adunări ce se desfășoară la Sibiu. Pentru a vă introduce în atmosfera acestei sărbători,  vă propunem în după-amiaza zilei de sâmbătă 8 februarie, începând cu ora 14:00, o  Adunare de Tineret având ca temă principală:  ” Tânărul ostaș – pelerin spre Canaan”   Bibliografie:aici

„Prin credinţă, Moise când s-a făcut mare n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel nevăzut“ (Evrei 11, 24-27).

Aici începe un amănunt de mare preţ din viaţa lui Moise; un amănunt de învăţătură asupra căruia a stăruit şi marele Apostol Pavel prin cuvintele de mai sus.

Moise fusese crescut de fata lui Faraon. „Copilul a crescut şi ea (doica) l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos); «căci», a zis ea, «l‑am scos din ape»“ (Ieşirea 2, 10).

Aşadar, Moise făcea parte din curtea lui Faraon. Avea prilej „să-şi trăiască viaţa“ ca un „fiu de împărat“. Trebuie să ştim că traiul Faraonilor din acele vremi era plin de toate desfătările, de toate comorile şi de toate dulceţurile ce le poate oferi lumea aceasta. Iar Moise avea prilej să guste din toate.

Dar ce s-a întâmplat? Moise, după ce s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon. S-a lepă­dat de un nume aşa de mare. S-a lepădat de „viaţa îm­părătească“.

Şi s-a lepădat Moise nu numai de numele ce-l purta; el s-a lepădat şi de viaţa cea plină de desfătări şi păcate ce era la curtea lui Faraon şi în Egipt. A vrut mai bine să sufere cu poporul său decât să guste din plăcerile pă­catului. A ales ocara lui Hristos, pentru că avea ochii pi­roniţi spre răsplata cea viitoare.

Cuprins de această credinţă vie şi tare, s-a lepădat de desfătări şi a părăsit Egiptul.

Din parfumurile şi desfătările curţii lui Faraon, Moise a trecut în tabăra cea săracă a poporului său unde mirosea a usturoi şi mizeria rânjea din toate părţile. Dintr-un fiu de împărat a devenit un om umil, sărac şi lipsit. Şi le-a făcut toate acestea fiindcă avea ochii pironiţi spre răsplătire. Nici de mânia împăratului nu s-a temut. Nici desfătările, nici ameninţările, nici o putere lumească sau omenească nu putea să-i întoarcă ochii pironiţi spre Cel nevăzut.

Ce învăţătură mişcătoare pentru noi şi mântuirea noastră este această purtare a lui Moise! Ea are legătură şi cu spusele Domnului Iisus: Voi în lume sunteţi, dar nu sunteţi din lume. Puţine sunt locurile din Biblie care întăresc atât de viu cuvintele Domnului ca această ieşire a lui Moise din desfătările Egiptului.

Noi suntem în lume; noi trăim în lume, dar nu sun­tem din lume. Noi trebuie să ieşim din „duhul acestei lumi“. O condiţie neapărată a mântuirii, aceasta este: să părăseşti îndată „Egiptul“ acestei lumi.

Dacă creştinismul de azi e aşa cum e, fără putere şi fără de roadă, apoi cauza e tocmai aici. Creştinii de azi cred că se pot mântui stând pe loc lângă „oalele cu carne“ din Egiptul desfătărilor şi al păcatelor. Dar mântuirea vine numai când părăseşti „Egiptul“. Mântuirea vine nu­mai când ieşi din tabăra lui Faraon, din tabăra lumii, şi intri în tabăra Domnului. Mântuirea o poţi dobândi numai când ai ochii pironiţi spre răsplata viitoare, spre Cel nevăzut, şi nimeni şi nimic nu te poate abate de la această ţintă. Mântuirea înseamnă a alege între Egipt şi Canaan… între tabăra lumii şi tabăra Domnului.

Mulţi îşi închipuie că se pot mântui umblând dintr-o tabără în alta. Duminica dimineaţa îi vezi în tabăra Dom­nului – la sfânta biserică – iar după-amiaza, sunt în tabăra lumii: la cârcimă, minciuni etc., etc.

Un creştin adevărat trebuie să iasă cu totul şi sta­tornic în tabăra Domnului. Noi, ostaşii Domnului, nu sun­tem alt­ceva decât o ceată de creştini care – prin darul lui Dumnezeu – am aflat cu groază că ne aflam în ta­băra diavolului şi am fugit în tabăra Domnului.

Şi apoi să nu uităm un lucru. A ieşi din lume în­seamnă a pierde multe, multe. Să ne gândim câte din cele lumeşti a pierdut Moise. Şi-a pierdut „vaza“, şi-a pierdut „numele“, şi-a pierdut „poziţia socială“, şi-a pierdut traiul cel tihnit, şi-a pierdut desfătările… „a pierdut“ totul.

Iată un om care „a pierdut“ totul pentru că avea „ochii pironiţi“ spre răsplata cealaltă. Ce „pierdere“ fericită!

De la noi poate că nu ni se cer atâtea jertfe. Ni se cere numai idolul desfătărilor, al patimilor şi păcatelor. Şi nici măcar pe acesta nu vrem să-l pierdem?

Un creştin care nu poate pierde totul ca să-L do­bân­dească pe Hristos – nu poate dobândi mântuirea.

Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sprea Canaan”

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!