Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Moise Velescu din Arad

Moise Velescu din Arad

Moise Velescu din Arad

Fratele Moise Velescu s-a născut în comuna Cicir din judeţul Arad, la data de 27 februarie 1921. În 2 februarie 1951 s-a căsătorit cu sora Eliţa, buna şi scumpa noastră soră din Vărşand, judeţul Arad, cu care împreună au făcut multe şi tainice binefaceri pentru mulţi cunoscuţi sau necunoscuţi fraţi şi copii ai lui Hristos.

După ce s-au predat în slujba Domnului, ei şi-au pus cu totul în această slujbă nu numai viaţa lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor şi timpul lor. Încă de la început, casa lor din Arad, de pe strada Turturicii, numărul 7, a devenit casa de oaspeţi a Domnului Iisus pentru toţi fraţii care aveau drumuri şi trecere pe acolo dintr-o parte în alta a ţării. Fratele Traian, îndeosebi, le va păstra o veşnică preţuire şi recunoştinţă pentru că, încă de la începutul închisorilor sale din 1947 şi până la anii ultimelor încercări, de-a lungul multor zeci de ani, aceste două suflete nobile şi scumpe au fost statornice în a-l căuta pe la toate închisorile ori spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul şi pentru Lucrarea Oastei Sale. Lună de lună, în anii cei grei, fratele Moise şi sora Eliţa şi-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la uşile închisorilor ori spitalelor, spre a căuta cu câte un pachet pe suferinzii Domnului ori pe familiile acestora rămase acasă fără hrană, fără îmbrăcăminte sau lemne de foc.

Adeseori cu fratele Şandor de la Beliu şi cu soţia acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer şi sora Fica de la Simeria, ei aveau grijă să nu rămână necer­cetată nici o casă şi familie rămase fără fratele care era în încercare pentru Domnul. Adesea îşi aduceau acolo ultimul aliment din cămara lor şi ultimul bănuţ din pungă. Niciodată nu vor fi uitate înaintea lui Dumnezeu aceste jertfe şi osteneli ale acestor minunate inimi binefăcătoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului să le răsplătească El, Singurul Care poate fi în măsură să le răsplătească, după mulţimea îndurărilor şi bogăţiilor Sale.

În afară de această muncă de ajutorare mai deosebită ca a oricăror altora, tot atât de frumoase şi binefăcătoare au fost şi munca şi jertfa lor de posturi şi rugă­ciuni, la fel de susţinute, pentru fraţii şi familiile celor încercaţi. Ori pentru răbdarea şi biruinţa Lucrării Domnului, care era atât de încercată şi prigonită de zeci de ani de zile. În acei ani de mari frământări şi necazuri, fratele Moise şi sora Eliţa împreună cu alţi fraţi şi surori din jurul lor au organizat schim­buri de rugăciune necurmată. Douăzeci şi patru de echipe de fraţi şi surori erau aşezaţi pe schimburi de câte o oră, în fiecare zi şi noap­te. Când le sosea ceasul anumit, cei care alcătuiau schimbul de rugăciune auzeau ceasul sunând şi se sculau, aşezân­du‑se pe genunchi în faţa Domnului şi Cuvântului Său. Şi rămâneau îngenuncheaţi un ceas, ru­gându-se cu lacrimi şi cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era în suferinţă, după numele său. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare în parte. Petrecând astfel tot acest ceas în cereri şi în mijlociri stăruitoare pentru viaţa, pentru statornicia în credinţă, pentru puterea de răbdare, pentru încrederea, nădejdea şi dragostea fiecărui suflet ajuns în încercările grele din pricina Evangheliei. Şi aceasta, zi de zi, lună de lună şi an de an, până când Domnul răspundea rugăciunilor lor, „aducând înapoi pe prinşii de război ca nişte râuri de miazăzi”, cum spune psalmul.

– Ce fericiţi eram, spunea fratele Moise, după aceea, când ne venea ora să îngenunchem, preluând noi solia rugăciunii, când ştiam că în acel ceas şi în acel minut alţi fraţi şi surori ale noastre se ridicau de pe genunchi după ceasul lor de rugăciune. Şi tot aşa, când noi ne ridicam după ceasul nostru, ştiind că în loc îngenunchează alţii, preluând în faţa Domnului solia aceasta sfântă de la noi! Ce minunată şi neuitată va rămâne vremea acestor ani pentru noi, toţi cei care am luat parte la această fericită şi dumnezeiască sarcină. Niciodată n-am fost atât de fericiţi şi atât de tari duhovni­ceşte – şi cred că niciodată nici nu vom mai fi – cum am fost atunci. Şi, cu toate că eram de atâtea ori zdrobiţi de oboseală după munca grea a zilei ori lipsiţi după toată împrăştierea lucrurilor noastre, totuşi niciodată n‑am fost nici bolnavi, nici flămânzi, nici doborâţi. Puterile noastre se înnoiau din zi în zi, bunurile noastre se înmulţeau văzând cu ochii, iar bucuriile sufletelor noas­tre erau de nedescris…

După trecerea acelor vremuri de încercare, sufletele scumpilor noştri de pe strada Turturicii au rămas la fel de apropiate şi tinere în dragostea lor ostenitoare şi jertfitoare pentru Domnul şi pentru fraţi.

Cei doi fii ai lor, Iosif şi Neluţu, crescuţi şi ei de nişte astfel de părinţi, au moştenit aceeaşi dragoste şi bunăvoinţă faţă de fraţi, lucrând şi ei, după puterile lor, în tot ce i-au văzut, ani de zile, făcând pe părinţii lor.

 

Fratele Moise, având de la Domnul şi darul scrisului încă din copilăria sa, a scris frumoase poezii, din care unele au devenit cântări. El a colaborat astfel de-a lungul anilor, cu diferite inspiraţii duhovniceşti, încă din 1941, pe la revista «Familia Creştină» şi «Isus Biruitorul». În afară de acestea, a mai avut frumoase lucrări pentru hrana şi întărirea sufletească îndeosebi a tineretului din Lucrarea Oastei Domnului.

Toată frumoasa şi neuitata pildă a fratelui Moise pentru împlinirea unora dintre cele mai plăcute virtuţi creştineşti înaintea lui Dumnezeu, mai ales binefacerea şi rugăciunea, va rămâne o dovadă neuitată despre slujirea adevărată a unui suflet care, făcându-le pe toate acestea în modul cel mai frumos şi mai vrednic, a ştiut totuşi să fie şi să rămână cel mai smerit şi mai modest suflet de frate şi de ostaş al Domnului.

Să le răsplătească Domnul cu toată bogăţia şi dragostea Sa, lui şi alor lor, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

Fratele Moise Velescu a trecut biruitor în braţele Domnului, la data de 5 martie 2008.

Vezi aici fotografii din ziua de 7 martie 2008

 

CUNUNI DE SLAVĂ…

Cununi de slavă, pregătite
Sunt astăzi multe’n ceruri sus.
Al nostru Bun şi scum Părinte
Le’mparte’n harul Său nespus.

La cei ce-aici în lumea urii
Îi sunt supuşi şi credincioşi
Ce n’au lăsat cărarea-I Sfântă
Şi n’au fost leneşi nici fricoşi…

…Iisuse, dar în lupta-Ţi sfântă
Noi suspinăm şi pătimim
Şi’n dorul aşteptării Tale
Şi noi cununi îţi împletim.

Iar când veni-va clipa’n care
Tu frunte ni-i încununa,
Cununile iubirii noastre
Noi le vom pune’n poala Ta.

– scrisă de fr. Moise Velescu şi publicată in Almanahul Oastei Domnului, anului 1946 –

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!