Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home MOR ŞI AVERILE PE LUME

MOR ŞI AVERILE PE LUME

MOR ŞI AVERILE PE LUME

Mor şi averile pe lume
cum mor sărmanii lor stăpâni,
numai osânda lor sau plata
nu mor ca ieri, nici azi, nici mâni.

Mor şi iubirile, şi ura,
numai acei ce le-au purtat
nu mor – ci-n viaţa cealaltă
culeg în veci ce-au semănat.

Mor chiar şi pietrele, de vreme
sau de izbiri, cum moare tot,
nimic nu poate-nvinge moartea,
doar faptele credinţei pot.

Mor toate-aici, căci roabe morţii
sunt toate câte s-au născut,
căci moartea-i uşa care duce
spre-un Dincolo necunoscut.

Mor bucuriile ispitei,
mor laudele lumii, mor
Stăpânii, Regii şi Tiranii
– căci moartea-i plata tuturor.

Mor toţi, urmând un drum de groază
spre-un loc de moarte-ntunecat…
– Numai Hristos viază veşnic
pe-aceia care L-au urmat.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *