Romani 6,16-23
„Şi izbăvindu-vă de păcat v-aţi făcut robi ai dreptăţii” (Romani 6, 18).
În timpul când Sf. Apostol Pavel scria aceste lucruri, în lume stăpânea legea robiei. Odată ce un om ajungea robul unui stăpân, acel rob era pe totdeauna în proprietatea acelui stăpân. Era folosit ca şi o unealtă, ca şi un animal, putea face cu el ce vroia, fără ca acel rob să aibă dreptul de a-i cere vreo socoteală stăpânului. Dacă se găsea cineva să plătească pentru acel rob preţul de răscumpărare, atunci acel rob putea fi izbăvit. El trecea în proprietatea aceluia care l-a răscumpărat, adică a noului stăpân. Acest lucru s-a petrecut şi cu noi. Din robi ai păcatului şi ai fărădelegilor, avându-l ca stăpân pe cel rău, am fost răscumpăraţi de sub robia lui de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu preţ de sânge.
Unul dintre cele mai captivante concepte din învăţătura şi teologia creştin-ortodoxă este cel al omului vechi şi al omului nou. Omul cel vechi este omul căzut, păcătos, iar omul cel nou este creştinul botezat care se străduieşte să fie asemenea lui Hristos.
Dragii mei, dacă am înviat împreună cu Hristos, noi suntem chemaţi la o viaţă nouă, adică să căutăm la cele de sus unde Se află Hristos. „Creştinii cei duhovniceşti nu se deosebesc unii de alţii nici prin limba [lor], nici prin case, nici prin îmbrăcăminte, nici prin înfăţişare, ci prin viaţă” – ne spune fratele Traian Dorz.
Mântuitorul nostru, după ce ne-a eliberat din robia celui rău, ne-a ridicat la o „viaţă îngerească şi ne-a desemnat o cale de purtare bună, purtându-ne în siguranţa dreptăţii, ucigând toate relele dinainte şi omorând pe omul cel vechi, povăţuindu-ne la Viaţa cea nemuritoare” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Iată, am primit acest har şi am fost scoşi din această robie! Deci acum, oare, nu avem datoria să-L slujim pe Domnul Iisus, să-L iubim şi să ne dăruim cu toată fiinţa noastră Lui pentru totdeauna? Datoria noastră, după ce am fost răscumpăraţi, este de a lucra fapta cea bună şi de a ne da toată silinţa să răscumpărăm timpul pierdut: „Răscumpăraţi vremea, că zilele sunt rele” (Efeseni 5, 16).
Să ne gândim cu câtă râvnă am lucrat pentru cel rău înainte de a fi răscumpăraţi din robia păcatului şi cum am pus noi toate mădularele noastre în slujba celui rău… Acum, când Mântuitorul nostru ne-a făcut fii ai neprihănirii, atâta timp cât mai avem de trăit pe acest pământ, ar trebui tot aşa acum să punem toate mădularele noastre în slujba Celui care ne-a răscumpărat. Dacă ne vom da silinţa să ne punem cu toată fiinţa noastră în slujba Lui şi vom lucra cu toată puterea noastră în lucrarea Lui, sub ascultare de El şi de fraţi, vom avea ca rod sfinţirea.
Sf. Apostol Pavel încheie capitolul 6 cu un verset atât de cunoscut nouă tuturor: „Plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţă veşnică în Hristos Iisus, Domnul nostru”. Aici vedem şi un avertisment pentru cei care trăiesc în păcat şi care nu vor să-şi schimbe viaţa prin pocăinţă, dar, în acelaşi timp, este şi o mângâiere pentru cei care trăiesc după voia Lui şi care se silesc, zi de zi, să devină oameni noi. Aşadar, să murim faţă de păcat şi să venim la darul fericit pe care ni-l va da Hristos, Viaţa Veşnică. Amin!
Fratele Florin HAROSA
