Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Morţii noştri trăiesc…

Morţii noştri trăiesc…

Morţii noştri trăiesc…

De ce aprindem lumânarea de ceară. Lumânarea aprinsă în mâna celui care moare închipuieşte pe Hristos şi Evanghelia, călăuza sufletului la viaţa cea veşnică (cf. In 8, 12; I Cor 4, 4-6). Cel ce moare trebuie să ţină lumina aprinsă în mâna lui, ca să arate şi în afară că Hristos şi Evanghelia îi luminează calea, călăuzindu-i sufletul în viaţa cea fără de sfârşit. De aceea, mortul, înainte ca să moară, trebuie să cunoască lumina adevăratei vieţi prin Hristos-Domnul şi Evanghelia Sa nemuritoare, să aibă lumina vieţii veşnice în lăuntrul lui, ca s-o poată dovedi şi în afară când moare, ţinând cu vrednicie lumânarea aprinsă. Şi dacă e nevrednic s-o ţină aprinsă, cineva se face vinovat. Să ne întrebăm fiecare: Nu cumva sunt eu?

Iată de ce Hristos şi Evanghelia trebuie date lumii, ca oamenii să vadă şi să cunoască lumina adevăratei vieţi, de ce lumina lui Hristos, când se aprinde în viaţa cuiva, nu se ascunde sub obroc, de ce picioarele trebuie să alerge în căutarea celor pierduţi, ca să li se deschidă ochii, să-L slăvească pe Hristos ca Domn şi să fie vii întru El.

Lumânarea aprinsă ne mai aminteşte de candelele aprinse ale fecioarelor înţelepte, care, având untdelemn în candele nu li s-au stins, şi au intrat în odaia de nuntă a Mirelui Ceresc (cf. Mt 25, 1-7). Intrarea în odaia de nuntă a Mirelui Ceresc este condiţionată de următoarele două mari realizări în viaţă:

  1. a avea plinătatea Duhului Sfânt (cf. Ef 5, 18; Lc 21, 34);
  2. clipa morţii să ne găsească veghind (cf. Ef 5, 8; I Tes 5, 8).

Trupurile morţilor se spală cu apă curată după pilda celor dintâi creştini (cf. Fapte 9, 37), ca să ne amintească de apa Sfântului Botez, care ne-a sfinţit în Duhul Sfânt şi pecetluit prin Mrungere. Apoi se îmbracă în haine curate, dacă se poate noi, care închipuie veşmântul nestricăciunii în care ne vom îmbrăca în ziua când va judeca Dumnezeu (cf. I Cor 15, 42-44).

Prin aşezarea mortului în sicriu, arătăm grija de a ocroti trupul până la putrezire de greutatea pământului şi totodată închipuieşte odihna lui sub acoperământului Celui Preaînalt (cf. Ps 90, 1).

Pânza albă sau obrăzarul închipuieşte acoperământul lui Hristos. Crucea sau icoana pe pieptul mortului arată că creştinul îşi dă duhul său în mâinile lui Hristos şi îi este armă şi scut împotriva îngerilor răi. Aşezarea mortului cu faţa spre răsărit, ca şi la Sfântul Botez, arată că Hristos, Lumina cea adevărată, a venit de la răsărit şi tot de acolo Se va arăta ca să judece viii şi morţii (cf. Mt 24-27).

Tragerea clopotelor vesteşte credincioşilor moartea unuia dintre ei, îi îndeamnă se se roage pentru el ca Dumnezeu să-l ierte. Şi ne mai vesteşte că toţi vom muri, că suntem muritori; ne îndeamnă să ne pregătim pentru când va suna trâmbiţa îngerilor de la Judecata de Apoi (cf. Mt 24, 31; I Tes 4, 16; I Cor 15, 52).

Fiecare creştin adevărat este o biserică a lui Dumnezeu (cf. Efes 2, 21; I Cor 3, 16). Când trupul unui creştin moare, Biserica se roagă pentru sufletul lui care este nemuritor, iar trupul i-l aşază în odihna pământului din care a fost luat şi hrănit până la Judecata de Apoi (cf. Fac 49, 29; 50; Mt 27, 57-60; In 19, 38-42; Mc 12, 39-46).

Aducerea mortului în biserică este cel din urmă popas în mijlocul obştei credincioşilor, în casa Domnului unde s-a botezat, s-a cununat şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Sărutarea crucii sau icoanei închipuieşte pecetea dragostei dintre vii şi morţi, precum şi semnul iertării, al împăcării şi al despărţirii în dragoste şi pace.

Pecetluirea mormântului şi aruncarea ţărânii cu lopata peste sicriu în forma crucii este ca să ne aducem aminte că pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce (cf. Fac 3, 19), ca să mângâie pe cei rămaşi că al Domnului este pământul cu tot ce este pe el (cf. Ps 23, 1) şi ca toţi să fim încredinţaţi că fie că trăim, fie că murim suntem ai Domnului (cf. Rom 14, 8).

Untdelemnul aruncat peste sicriu este pecetea lui Hristos peste mort, ca şi când era viu, iar vinul sau aghiazma, simbolul sângelui şi al sevei de viaţă, ce preînchipuieşte nemurirea în care credem şi viaţa veşnică fericită în care nădăjduim.

Coliva închipuieşte trupul mortului şi credinţa noastră în învierea trupului. Boabele de grâu poartă în ele şi asemănarea învierii trupului: cum bobul de grâu putrezeşte şi încolţeşte ca să dea roadă spicului, tot astfel trupul omului se îngroapă şi putrezeşte ca să învieze la slavă şi nemurire (cf. In 12, 24; I Cor 15, 36-54).

Legănarea sau ridicarea farfuriei cu colivă arată legătura iubirii nemuritoare dintre cei vii şi cei morţi (cf. I Cor 13, 13) şi înălţarea la cer a trupului pentru care ne rugăm.

Pomenirile sau praznicile morţilor sunt milosteniile date săracilor. Mesele care se fac sunt vechile agape, sau mesele frăţeşti, rânduite după aşezământul primilor creştini: Adu în casa ta pe cel flămând, pe cel lipsit de adăpost, şi vei împlini legea rânduită de Domnul Iisus Hristos. Morţii noştri trăiesc, căci nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim (cf. Evr 2, 5).

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!