Dragi frați și scumpe surori, iată-ne ajunși la 86 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Iosif. Gândindu-ne la această lungă perioada de timp care s-a scurs de la trecerea lui Acasa, ne punem întrebarea: oare mai este Părintele actual în viețile noastre? Mai lucrează el la inimile tinerilor din ziua de astăzi? Vă invităm să lecturăm împreună câteva rânduri primite de la tineri ostași care au dorit să împărtășească cu noi gândurile care îi încearcă atunci cand se raportează la Părintele nostru duhovnicesc. Slăvit să fie Domnul!
Dar sunt unii puși s-aducă jertfa vieții personale/ ăsta-i prețul cel mai mare, asta-i cea mai aspră cale.
„O, ce mare preț a plătit scumpul nostru Părinte Iosif pentru a lumina întunericul prin care noi mergeam spre nicăieri! Ce datorie de conștiință avem noi, fiii jertfei acestui mare om al lui Dumnezeu! Cu cât însă jertfa ce s-a dat este mai mare, cu atât datoria noastră este mai mare. Ce preț mai mare ar fi putut să dea un om care, sângerând continuu, scria necontenit pentru cei pe care „îi născuse” la o viață nouă și pe care, prin opera lui vie, avea încă să „îi nască” și după trecerea la cele veșnice?
Viața Părintelui, dragostea lui pentru Dumnezeu și slujirea aproapelui m-au determinat să mi-l iau ca etalon în viață, deși sunt la mii de ani lumină distanță! De câte ori gândul și drumul meu se abat de la Țintă, simt că Părintele mijlocește în chip tainic în viața mea, căci cine poate fi mai aproape de un copil, decât Părintele său ?
Părintele Iosif m-a adus la Viață, L-a născut pe Hristos în mine și m-a ajutat să înțeleg care este scopul meu pe pământ. Și astăzi îmi sună în minte glasul mamei care, abia reușind să își stăpânească emoțiile, îmi citea din „Istoria unei Jertfe” despre marele om al lui Dumnezeu, despre lucrarea și jertfele înaintașilor, pe care le-am crezut basme la vremea aceea, căci nu puteam atunci înțelege cum „plânsul unora e prețul bucuriei altora”. Mai târziu, când am început să simt cu adevărat bucurii duhovnicești în sânul Lucrării, am înțeles care a fost prețul acestora.
De câte ori mintea și inima mi se îndreaptă spre Părintele Iosif, nu pot sa nu mă întreb unde m-aș fi aflat fără mijlocirea sa. Prin ce întuneric și ruine duhovnicești aș fi zăcut eu, Doamne?! Când lumea mă atrage în mrejele ei, conștiința, prin glasul Părintelui, îmi strigă și îmi arată cât de departe sunt de calea lăsată nouă de la început. El nu mă lasă în nicio vreme și mă ajută să mă trezesc din amorțeala și somnul păcatului.
Scumpul meu Părinte m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă trăirea bucuriei autentice pe care nimeni și nimic în lume nu mi-a putut-o oferi: bucuria de a te preda lui Dumnezeu cu lacrimi de pocăință la picioarele Crucii Lui. Te rog, Doamne, ca în clipele când bucuriile vremelnice ale lumii se cuibăresc în al meu suflet, Tu să îmi aduci în inimă și în minte ziua când m-am simțit cel mai aproape de Tine, de Părintele meu drag și de sfinții înaintași.
Ce mare Taină poartă în ea această Lucrare! Cum mi-a pus pe inimă dorul de Veșnicie și de Hristos!
Ajută-mi, Doamne, pentru rugăciunile Părintelui Iosif, să pot vedea Fericita-Ți Față!”
Violeta Neagu – București
„Părintele Iosif a fost, este și va rămâne în inima mea, ca un aducător de pace, iubire și înviere. La vârsta de 17 ani, această iubire a Părintelui a coborât și peste viața mea, prin descoperirea adevăratului țel al vieții, acela de a fi alături de Domnul și Mântuitorul nostru Hristos, de a sluji Lui, cu toate că luptele au fost și încă sunt grele pe această cale.
De nu ar fi fost acest „OM” și această lucrare venită de la Dumnezeu, viața noastră nu ar fi avut vreun sens, ci am fi tot coborât, până în cel mai adânc întuneric, depărtându-ne pe veci de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pentru mine, Părintele Iosif este cel ce m-a născut pentru Evanghelia cea vie. El va rămâne în sufletul meu ca un Samaritean Milostiv care a văzut starea mea, aplecându-se în rugăciune, cerând de la Dumnezeu izbăvirea poporului nostru și astfel, a noastră a fiecăruia.
Părinte Iosif, în aceste vremuri, te rugam, privește din nou peste poporul nostru și trimite din ceruri pace și iubire peste fiecare dintre noi. Amin!”
Toderel Pohrib – Matca, jud. Galați
„Un suflet. Născut în satul Certege, sat cu inima frântă în simplitate și armonie. Doi ochi senini, a căror viziune străbate obișnuința și formalul. O inimă râvnitoare, ce pulsează, prin fiecare bătaie a ei, iubire. Iubire serafică, curată, neîntinată de pulberea lumescului. Două brațe fidele îmbrățișărilor născute în lacrimi și duioșie pentru cei aflați în încercare, în amar, în negura întunericului. O minte ageră, sculptată în suferință, prin despărțirea de cele mai dragi suflete. Și o voință de fier. Gata, nu să mute munții din loc, ci mai mult. Să cheme sufletele la Hristos, la o viață nobilă, plină de frumos.
Așa mi-l imaginez eu pe Părintele inimilor noastre, părinte ce a deschis porțile Raiului prin cuvântul și trăirea sa, arătând lumii cât de minunat este Hristos Domnul. Așa mi-l imaginez eu pe Părintele Iosif, cel ce mi-a deschis și mie ușa inimii, făcând din ea prilej de bucurie înveșmântată în gingășia clipei petrecută în palma Mântuitorului. Și așa mă găsesc citind „Oglinda inimii omului”, prima carte ce mi-a fost dăruită, carte ce a strâns în paginile ei lacrimi, izvorâte din conștientizarea stării în care mă aflam. Și mi-a fost de ajuns. Să mi se deschidă ochii minții. Să realizez staticitatea sufletului meu de atunci. Să-mi deschid larg inima pentru Cel ce stătea de ani buni la ușa ei și bătea răbdător să deschid.
Mi-a fost de ajuns să știu că Cineva e gata de jertfă, de calvar și suferință pentru mine. Să știu că Cineva se dă pe sine în fiecare Sfântă Liturghie pentru noi, cei care i-am străpuns inima. Că dincolo de greutatea suferinței pentru păcatele noastre, există, în Hristos, o bucurie sfântă, demnă, gata să transfigureze orice inimă aflată în tristețe.
De la picioarele Crucii lui Hristos și până la inima Părintelui Iosif nu a fost mult. Căci și părintele și-a dat întreaga viață pentru aproapele său, chiar dacă a primit numai suferință în schimb, demonstrând că „dragostea toate le suferă”.
În viața mea, Părintele Iosif a venit treptat și a lucrat ușor la inima mea. Reparând fiecare părticică răsfrântă și înmulțind bucuria. Prin scrisul său, părintele reușește și astăzi să aducă lumină în sufletul meu. Iar pentru aceasta, recunoștința îmi va fi veșnică.”
Anca Lascăr – Brașov
„Atât de des am auzit în adunările noastre ce om sfânt a fost Părintele Iosif, ce muncă titanică a realizat acest înaintaș „pitic” al nostru și ce Lucrare minunată a adus Duhul Sfânt, prin Jertfa Mântuitorului și prin jertfa sa, în Biserica și neamul nostru. Dar aceste cuvinte sunt atât de adânci încât nu pot fi exprimate în profunzimea lor deplină. Pe mine multă vreme m-au lăsat rece. Inima mea împietrită nu le-a putut pătrunde adevăratul înțeles și nu le-a simțit la înălțimea de la care au fost rostite.
Dar în marea Sa bunătate, Domnul mi-a pus pe inimă să citesc vara trecută cartea „Spre Canaan”. A fost cartea, dintre toate soliile sale către ostașii din toate timpurile, care mi-a străpuns inima, și nu numai inima, ci însăși viața mea. Un dor adânc a răsărit în sufletul meu față de acest Canaan, încât mi-am dorit să ajung și eu în el, unde domnește Domnul Iisus – așa duios descris de Părintele. Și am primit un curaj sfânt care mi-a fortificat cetatea inimii mele prin dorința de a lupta mai mult în a o păzi de „Faraon” cel viclean.
Momentele sfinte pe care le-am trăit citind această scrisoare a părintelui – pe care am simțit-o ca pentru mine scrisă – vor rămâne îndemnul neuitat pe care l-am primit de la el însuși, pentru a lupta neobosită pentru mântuirea mea și a altora. Pentru mine, care nu l-am cunoscut în trup, Părintele a devenit viu și lucrător după mutarea sa pe totdeauna în brațele Domnului Iisus pe care atât de mult L-a iubit.”
Rebeca Arădoaie – Cluj Napoca
Va urma…
