Mărturii Oastea Domnului

Mulți învățători, un singur Părinte duhovnicesc ( III )

Smerenia cea grăitoare de la Certege…

Binefăcătorul tăcut al sufletului meu, cel asemeni cu Învățătorul său Cel Bun, așa este pentru mine părintele Iosif.

Atât în viață cât și acum, când se ascunde parcă o clipă de ochii noștri cei trupești, acest „pitic de la moară” a căutat mereu locul cel mai din umbră pentru a ne învăța cu pilda trăirii şi a smereniei sale grăitoare să ne ațintim privirea către Crucea Mântuitorului nostru scump, către Iisus Hristos Cel Răstignit.

Cred că fiecare dintre noi, care am gustat din dulceața scrisului său, am simțit în vreun fel mijlocirea acestui Om trimis de Dumnezeu. Statura plinătății lui Hristos nu se poate vedea cu ochii cei trupeşti, cum nici nu putem descrie în cuvinte tot binele pe care l-am primit de la părintele nostru drag. Pentru mine, minunea cea mai mare este însăși întoarcerea mea la Hristos, datorită jertfei sale date deplin și a rugăciunii sale nestinse. Legătura cu cei care au bineplăcut lui Dumnezeu este parte din taina sufletului meu. Întru’ prezența vie a duhului său cald și smerit, de părinte duhovnicesc, multe frământări mi-am potolit și multe doruri am alinat… Atunci când parcă simt mai puțin această mijlocire cu ochii credinței, ştiu sigur că m-am abătut cumva de la calea cea bună, încărcând cu păcat firele de legătură cu Cerul.

Cred că sfinții lui Dumnezeu nu iubesc, ca noi, ieri mai mult şi azi mai putin, ci dragostea şi mijlocirea lor este aceeaşi şi întreagă în toate vremurile şi pentru toți oamenii, aşa cum este şi iubirea Tatălui Ceresc pentru noi. Simțim poate mai puțin vie această mijlocire atunci când întristăm pe Dumnezeu… şi atunci sfinții doar par că se ascund de ochii noştri sub vălul rugăciunii smerite către Mântuitorul, împreună cu Măicuța Preacurată Fecioara Maria.

Prietenia cu sfinții lui Dumnezeu este înainte de toate o binecuvântare scumpă, şi apoi o datorie sfântă, față de părintele nostru drag care ne-a născut în Hristos.
Simțindu-mi slaba recunoştință față de întâiul meu Binefăcător duhovnicesc, înaintea marii datorii neîmplinite, strig şi eu ca psalmistul David: Minunat ești Doamne întru’ sfinții Tăi!
Slăvit să fie Domnul!

O soră din Galați

Om trimis de Dumnezeu…

„Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.” ( cf In 1,6-7)

Ce lucru greu este să scrii despre un profet trimis de Dumnezeu pentru renașterea evanghelică a Bisericii noastre, pentru mântuirea poporului nostru și a fiecăruia dintre noi. Cât de cutremurător s-a asemănat istoria și ființa Părintelui Iosif cu istoria și Ființa pământească a Domnului Iisus despre care a vorbit atât de clar, atât de limpede, atât de minunat și cu care s-a identificat așa mult și în viață, dar și în moarte.

Acum, la 131 de ani de la nașterea Părintelui Iosif, îmi aduc recunoștința mea cu evlavie și iubire față de acest sfânt, care a vestit și pentru sufletul meu Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu. Îi mulțumesc pentru scrierile și învățăturile sale pline de Duhul Sfant, care au sunat ca o trâmbiță a redeșteptării și au apăsat din greu plugul evangheliei desțelenind și hotarele mele sufletești pline de spini și bolovani, pentru semănătura cea noua și recolta cea noua și mântuitoare. În tot ceea ce a scris a avut o putere de pătrundere unică, a scris atât de limpede și simplu pentru a înțelege fiecare jertfa Domnul Iisus care s-a răstignit pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Recunoștință veșnică Părintelui nostru drag, –care ne-a născut la o viață noua prin evanghelie (cf I Cor 4,15)– pentru toată truda și osteneala cu care a lucrat pentru a-L face cunoscut pe Domnul și Cuvântul Lui și noua, celor care nu-L cunoșteam. Îi mulțumim că s-a adus pe sine ca o jertfă vie, că a pus totul pentru Domnul și Evanghelia Sa și pentru a ne face să fim slujitori ai unui legământ nou. Părintele Iosif nu a dorit să știe între noi nimic altceva decat pe Domnul Iisus și pe El răstignit( cf I Cor 2,2) și să avem mereu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre ( cf Ev 12,2), să nu ne privim pe noi, ci să-L privim pe Cel răstignit pe Crucea Golgotei pentru noi și mântuirea noastră.

Domnul Iisus să ne dea tot harul și ajutorul de care avem nevoie pentru a păstra totul așa cum am primit de la Părintele nostru si să nu uitam acele cuvinte testamentare: „Oricât ați avea de suferit, să nu-L trădați pe Dulcele nostru Mântuitor, Iisus Biruitorul. Să nu trădați Cauza Evangheliei și a Bisericii vii, să nu trădați voluntariatul Oastei, nici pe părintele vostru în Hristos”. (cf Istoria unei jertfe vol II, pag 371). Să luam bine seama că la temelia mântuirii nostre, alături de jertfa cea mare a Mântuitorului nostru, avem și jertfa Părintelui și a tututror sfinților noștri înaintași. „Ceea ce am admirat mai mult la el însă era puterea de a face el însuși ceea ce îi îndemna pe alții, – putere care ne lipsește nouă aproape tuturora, aproape de tot. De aceea noi toți trebuie totdeauna să ne uităm cu băgare de seamă la felul lui de viețuire – și să-i urmăm credința.” ( cf Istoria unei jertfe vol III);

La cei zece ani de păstorire, Părintele spunea așa: „Ce mare deosebire este între starea voastră de acum și cea din urmă cu zece ani, când am venit aici ca păstor al vostru sufletesc… Atunci erați în întuneric, acum aveți lumina vieții. Atunci nu cunoșteați nimic, acum cunoașteți toate lucrurile. Atunci erați străini de Dumnezeu, fără nădejde și fără o temelie, în superstiții și în formalism, iar acum cât de puternică tărie și credință îndrumă sufletele voastre în cunoașterea și trăirea voii Lui Dumnezeu” (cf Fericiții noștri înaintași) și tot așa spunea și la cei zece ani de Oaste. De atunci și până astăzi au trecut 86 de ani, iar pentru noi cei care am pornit pe drumul bătătorit de ei sau pe urmele lor și care ne-am atașat pe parcurs, care de bunăvoie am luat numele de ostaș al Domnului și am pus un legământ în această lucrare, este un moment sa cugetăm și să luam aminte cu tot sufletul și toată teama, la tot ceea ce am primit și tot ceea ce ni s-a dat…
Suntem noi, oare, niște urmași vrednici care ne regăsim pe drumul lor? Să privim spre trecut și în lumina lui, să vedem starea noastră de astăzi…
Doamne Iisus, îți mulțumim pentru acest minunat și sfânt erou al credinței, al Bisericii și al neamului nostru, Părintele Iosif, rugându-Te să-l răsplătești pentru toată jertfa lui. Te rugăm, binecuvintează această Lucrare, Îngerul ei, Solia ei… Da-i putere în lupta cu toate duhurile vrăjmașe dinăuntru și din afară. Da-i biruință în toate încercările prin care ai s-o mai treci pentru curățirea ei și Slava Ta. Te rugăm, fii și pe mai departe în fruntea noastră, amin! Slăvit să fie Domnul Iisus!

 Elisei Jîtcă – Matca, jud. Galați 

 

Recunoștință, Doamne, pentru Lumina Ta
și pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă

Fr. Traian Dorz

Se împlinesc 131 ani de la nașterea Părintelui Iosif Trifa, Om trimis de Dumnezeu pentru renașterea sufletească a Bisericii și neamului nostru. Cât de recunoscători, ce credință și dragoste ar trebui să avem față de Bunul Dumnezeu, precum spune fratele Traian într-o meditație: „Căci cu noi Dumnezeu s-a arătat atât de binevoitor și atât de puternic, cum, poate față de nici un neam nu S-a arătat așa”. Dar și mai multă recunoștință trebuie să avem pentru această Lucrare, – pe care a trimis-o prin Părintele nostru drag – pentru Misiunea și Solia ei în Biserica străbună. Nu sunt, oare, toate acestea o strălucită dovadă a iubirii și puterii lui Dumnezeu față de neamul nostru?

Se cuvine să aduc mulțumire și lacrimi Părintelui, pentru că m-am născut într-o familie și-ntr-o adunare a Oastei Domnului, care m-au crescut și întărit pe calea credinței. Mulțumiri pentru jertfa sa cea mare, pentru dragostea și sunetul deslușit, pe care le-a pus la temelia acestei lucrări și care au putut străpunge sufletele noastre ca să ne trezească la o viață noua.

O recunoștință și mai mare aduc Părintelui drag, pentru că a putut să-l întipărească în sufletul și ființa mea pe Domnul Iisus, pe Dragul și Răscumpărătorul nostru, care să-mi fie Reazem și Prieten nedespărțit pe calea vieții. Această recunoștință ar trebui să fie în inimile și pe buzele fiecărui oastaș, căci Părintele nu a dorit altceva decât să-L întipărească pe Iisus cel Răstignit în viețile noastre.

Jertfa sa cea mare, osteneala, pilda vieții, toate scrierile sale nu sunt decât o mărturie vie prin care Domnul Iisus a lucrat și lucrează și astăzi la inimile celor care doresc să-L primească pe El.
Noi, tinerii, ar trebui să fim cei mai recunoscători Părintelui Iosif, care și-a dat totul, chiar însăși viața, pentru această Lucrare. Ar trebui să ne responsabilizăm mai mult și să ne asumăm numele de ostaș al Domnului.

Mă rog Părintelui să mijlocească la Bunul nostru Mântuitor pentru această Lucrare – să o putem duce așa cum am primit-o – și pentru mântuirea noastră, a tuturor.
Slăvit să fie Domnul Iisus!

Estera Lupu – Matca, jud. Galați

Va urma…

Mulți învățători, un singur Părinte duhovnicesc ( I )

Mulți învățători, un singur Părinte duhovnicesc ( II )

Lasă un răspuns