Frate dragă, care lucrezi în mină sau în câmp, sau într-un atelier oarecare, sau într-o fabrică de fire de mătase, oriunde lucrezi, sau poate undeva la mătură, cumva… nu interesează! Munca… chiar dacă e uneori grea munca noastră – totuşi munca este aceea care-l înnobilează pe om, care face om din tine. (Dar trândăvia te face neom.) Acolo unde te găseşti, frate dragă, oare semenul tău din dreapta sau colegul tău din stânga ştiu ei taina ta? Ştiu ei oare că tu eşti credincios? Văd ei ceva deosebit în tine? Sau încă nu văd nimic, încă n-au aflat nimica?
Un proverb călugăresc spune că orice ucenic, după ce a intrat în mănăstire, va sta un an sau doi până să-l călugărească. În timpul acesta, dacă arată vreodată plictiseală, oboseală, de parcă s-a dezgustat de viaţa asta austeră, strâmtă, ca într-o închisoare de bunăvoie, atunci i se spune aşa: „Dragul meu, nu uita că abia acum a aflat diavolul că te-ai făcut călugăr.” Aşa şi noi să ne punem întrebarea: Oare a aflat diavolul că suntem credincioşi în Oastea Domnului Iisus? Oare a aflat diavolul că tu eşti în Oastea Domnului?
La locul tău de muncă, în slujba ta, oare a aflat diavolul că tu eşti un copil al lui Hristos? Că tu eşti un credincios? Sau el încă nu ştie de tine?
Dragii mei, „daţi-vă şi voi toate silinţele”, spune Sfântul Apostol Petru. „Daţi-vă şi voi …” înseamnă că mântuirea atârnă şi de noi!
Într-adevăr, spunea un frate odată: „Dacă astăzi Sfinţii Apostoli Pavel, Petru şi ceilalţi sunt în împărăţia lui Dumnezeu, în locul de fericire, de bucurie şi de odihnă, sunt datorită Aceluia ce S-a smerit în locul lor, scăldat în sânge pe Muntele Golgota, datorită Domnului Iisus Hristos.” De aceea sunt ei în cer! Dar oare nu cumva vor fi intrat ei în cer şi prin viaţa şi umblarea lor după Domnul Iisus? Nu cumva [şi pentru] mucenicia suferită? Căci ei au murit ca mucenici. Lui Pavel i s-a tăiat capul cu sabia, crezând romanii că aceasta e cea mai uşoară moarte, de sabie. Iar pe Petru l-au răstignit pe cruce ca pe Domnul său. Chiar el a cerut să fie pus pe cruce cu capul în jos, pentru că s-a lepădat de trei ori de Domnul Iisus.
Dragii mei, lucrurile acestea dau dreptul să se intre în cer, suferinţele acelea pe care le descrie Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Cât a suferit, cât a îndurat şi Pavel: în lanţuri, batjocuri, primejdii pe mare, pe uscat, din pricina tâlharilor, în foame, în greutăţi, în necazuri, în suferinţe. În nenumărate locuri au trăit Sfinţii Apostoli în necazuri şi greutăţi, dar acestea le-au dat dreptul să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
Dragii mei, dreptul ca să intrăm în cer e dreptul ce l-am primit în dar pe Golgota, prin sângele Domnului Iisus Hristos. Dar şi toate celelalte umblete ale noastre, suferinţe ale noastre vor trage mult în cumpăna mântuirii.
Ne spune o cântare de la înmormântare: „Veniţi de luaţi darurile în numele Celui ce le-a pregătit vouă.” Iată, acolo se fac cadourile cereşti, darurile cereşti. Tot ceea ce ai făcut are şi o răsplată în Ceruri. Ca să intri în Cer, intri prin Domnul Iisus şi prin uşa Sfintei Lui Jertfe. Şi printre aceştia [care au intrat] se găseşte şi tâlharul de pe cruce. El nu are un buchet de flori în braţe. El, săracul, nu poartă nici cadouri, nici daruri cereşti sau cununi cereşti… Dar cununa intrării în Cer, aia a primit-o. Da! Când el se înălţa de aici prin Hristos, se năştea prin cuvânt… În ultimă instanţă s-a mântuit, când a zis: „Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta, primeşte-mă şi pe mine.”
Fraţii mei dragi şi scumpi! Trebuie neapărat să ştie aproapele nostru că suntem credincioşi. Nu spre lauda noastră. Nu! Că, din punctul ăsta de vedere, ar fi bine să ştie numai cerul ce se cuprinde în sufletele noastre, în inimile noastre şi în fiinţele noastre. Dar oamenii sunt semenii noştri şi noi suntem răspunzători pentru ei şi pentru mântuirea lor. De aceea trebuie neapărat să ne intereseze. „Daţi milostenie din cele dinăuntru ale voastre, ca să vă fie curate şi cele din afară.”
Scumpii noştri fraţi, am venit de departe ca să vă vedem şi să vă ascultăm suspinele, să mai ascultăm vreo cântare, dar să nu uităm ce zice Sfântul Apostol Pavel: „Dar ai cui suntem? Ai lui Iisus Hristos! Înălţaţi-L, dar, pe Dumnezeu în duhul vostru şi în trupul vostru, care sunt aici ca mădulare ale Bisericii Lui.”
Preaslăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru.
Şi acum, iubite frate şi iubită soră, prin felul tău de a trăi Se preaslăveşte Dumnezeu prin duhul tău?
Dar prin trupul tău? Prin ştiinţa ta? Prin umbletele tale? Prin vorbele tale, prin atitudinea ta, prin mişcările tale, prin convieţuirea ce o ai cu ceilalţi?
Sau se huleşte Numele lui Dumnezeu prin noi?
Sigur, nu din pricina tuturor, ci din pricina unora se huleşte Numele lui Dumnezeu printre oameni. Noi n-am putea spune „între neamuri”, pentru că nu prea trăim „între neamuri”. Noi trăim în mijlocul credincioşilor, dar care nu s-au predat încă Domnului Iisus, cărora noi le zicem „cei din lume”.
Oare nu cumva este hulit Domnul între rudele noastre?
Oare nu cumva, între consătenii noştri cu care convieţuim împreună…
Nu cumva este hulit numele Domnului din pricina noastră? Din pricina umbletelor noastre incorecte, şi nu după voia lui Dumnezeu?
Domnul Iisus să ne ajute să trăim spre cinstea, şi nu spre ocara Numelui Său Sfânt. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
2. MILOSTENIA DINĂUNTRU
din vorbirea fratelui Opriş Ioan la adunarea de la Reşiţa – 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1