Pilda şi învăţătura Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel ne-a dat şi ne-a lăsat o pildă de muncă completă, cum s-ar zice. Apostolul Pavel lucra şi pentru Evanghelie şi lucra şi pentru traiul vieţii. Şi pentru corp şi pentru suflet. Vestea Evanghelia, iar traiul vieţii şi-l câştiga cu lucrul mâinilor, ţesând corturi de pânză.
De ce această îndoită muncă? De ce oare Apostolul Pavel mai făcea şi muncă cu mîinile faţă de uriaşa muncă şi uriaşele osteneli ce le făcea cu vestirea Evangheliei? Căci doar el însuşi a spus: „Domnul a rânduit ca cei ce predică Evanghelia, să trăiască din Evanghelie” (I Cor. 9, 14 ). „Cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele ei; sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei?” (I Cor. 9, 7). Desigur, Apostolul Pavel – mai mult ca oricine – avea dreptul acesta. El, care adunase în staulul lui Hristos atâtea oi şi le păşuna cu atâta dragoste şi jertfă – avea desigur tot dreptul să mănânce din laptele lor şi să se îmbrace cu lâna lor.
Dar marele apostol nu s-a folosit totdeauna de acest drept. Şi pe lângă acest drept, s-a folosit şi a folosit şi lucrul mâinilor sale. De ce?
Întâi pentru ca să ne dea şi să ne lase o pildă despre sfinţenia şi rostul muncii corporale. „N-am trăit în neorânduială între voi… n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci lucrând şi ostenindu-ne zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă de urmat. Căci când eram cu voi, vă spuneam lămurit: cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce (II Tes. 3, 7-10).
Al doilea, Apostolul Pavel îşi câştiga traiul vieţii lucrând şi cu mâinile pentru ca să nu fie povară nimănui şi să ferească vestirea Evangheliei de sminteala şi bănuiala că el ar lucra pentru câştig. „Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte ca să nu fim sarcină nimănui dintre voi (I Tes. 2, 9). „Domnul a rânduit ca cei ce predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie, dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei” (I Cor. 9, 12-14).
Unde fraţii erau tari şi înţelegeau apostolia şi truda lui evanghelică, acolo Pavel folosea ajutorul lor, folosea „laptele” şi „lâna” oilor; dar în schimb, unde fraţii erau mai slabi şi s-ar fi putut sminti, acolo nu cerea şi nu folosea ajutorul lor. „V-am vestit Evanghelia… am despuiat alte biserici ca să vă pot sluji vouă. Când am fost la voi şi eram în strâmtoare, nu m-am făcut sarcină nimănui, căci de nevoile mele au grijit fraţii din Macedonia… în toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreunez cu ceva” (2 Cor. 11, 7-9).
Iată cu câtă grijă a folosit Apostolul Pavel „laptele” şi „lâna” oilor. Iată cu câtă grijă a mâncat struguri din „via” sădită de el. La fiecare pas, conştiinţa lui tremura de răspunderea sufletească de a nu sminti Evanghelia.
Prin pilda lui, Apostolul Pavel a tras pentru totdeauna şi linia dintre muncă şi vestirea Evangheliei. Nici pentru un vestitor al Evangheliei nu este ruşine să lucreze şi cu mâinile lui. Şi mai presus de toate, un vestitor al Evangheliei trebuie să stea mereu de veghe la hotarul unde satana ridică bănuiala şi sminteala că el ar lucra numai de dragul plăţii; ar lucra numai de dragul „laptelui”. Asta e o şoaptă şi-o bănuială pe care satana a ridicat-o totdeauna pentru a împiedica vestirea Evangheliei. Iar şoapta asta o poate spulbera numai Păstorul Cel Bun de la Ioan 10, 11, Care ”şi sufletul şi-l pune pentru oi”.
Oile cunosc pe păstorul cel bun. Oricât de rea ar fi lumea şi oamenii, un păstor adevărat care îşi pune sufletul şi inima pentru oi şi arde de dragostea şi râvna mântuirii lor – nu se poate ca, mai curând ori mai târziu, să nu fie preţuit, iubit şi ajutat de oile lui.
Apostolul Pavel spunea: „Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (II Cor. 12, 15), la care dragoste tot el spune despre fraţi: „Dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat (Gal. 4, 15).
Aşa răspunde întotdeauna dragostea fraţilor, dragostea „oilor”, faţă de dragostea păstorului celui bun care e gata să-şi dea viaţa pentru ele.
„Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi” (Ioan 10, 12 -1 3). Despre aceşti păstori care păstoresc numai de dragul plăţii, spune vorbe grele şi Cuvântul lui Dumnezeu de la Ezechiel: „Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lână, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile Mele” (Ezec. 34, 3).
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Munca și Lenea“
