Dragii mei fraţi lucrători, fie-vă milă de sufletele din adunare. Fie-vă milă de timpul care se scurge…
Uite, avem aici tineri care, ca mâine, aşteptăm să fie lucrători viitori… Ce ar putea să înveţe de la noi, cei bătrâni? Ce pildă le dăm noi lor? Oare nu ne va condamna odată Dumnezeu că n-am fost o pildă pentru cei din jurul nostru? Nu vom răspunde în faţa lui Dumnezeu? Şi cum vom sta în casele noastre când ştim că am lăsat în urma noastră o Evanghelie răsturnată? N-am crescut copiii în frica şi în temerea lui Dumnezeu. Ţineţi cont că tinerii noştri sunt foarte înţelepţi acum şi ei pot să vadă… Se vede pe feţele noastre… Se vede pe purtarea noastră… Se vede prin felul cum venim la adunare… Ei citesc în noi ca într-o carte! Atunci de ce să lăsăm urme triste în viaţa lor? De ce să nu avem noi o dragoste curată, o dragoste neprefăcută? Ce ne foloseşte nouă că nu suntem curaţi? Ce am pierdut noi dacă am venit în întregime şi ne-am predat Domnului? Ce binecuvântare este din partea lui Dumnezeu într-o adunare unde ne-am predat lui Dumnezeu şi apoi ne predăm şi adunării! În sufletele noastre şi în purtarea noastră, să citească toţi ceea ce trebuie, pentru creşterea lor duhovnicească.
Lucrarea Domnului, fraţii mei, este o Lucrare măreaţă şi binecuvântată. Lucrarea aceasta a trecut prin clipe grele – şi aş vrea să vorbim despre cei bătrâni care au trăit acele vremuri când Lucrarea aceasta a pornit de la început. M‑am gândit cu drag la fratele Nica: este unul dintre fraţii bătrâni de pe meleagurile acestea. Preţuiţi pe astfel de oameni şi trebuie cu toţii să-i preţuim pe astfel de oameni care au luat de la început calea lui Dumnezeu în Lucrarea lui Dumnezeu, cu greutăţile prin care a trecut ea. S-au ridicat în Lucrarea aceasta, credeţi-ne… Mi-aduc aminte – şi fratele Opriş ştie, şi fratele Bihoi ştie, că sunt mai vechi în Lucrare – că eram şi noi copii când ne-am întors la Domnul. Atâţia s-au perindat prin această Lucrare… Atâţia au venit în Lucrare, dar unii aşa s-au dus, cum se duce bruma când se arată soarele: bruma se topeşte şi dispare. Unde nu este dragoste curată, trăieşte un timp, dar când apare soarele, dispare…
Unde sunt păcate ascunse, acolo – fraţii mei dragi – mai curând sau mai târziu, fie că se vor zdrobi păcatele acestora, căci Dumnezeu nu le va îngădui multă vreme, fie că nu mai progresează lucrul lui Dumnezeu. Şi, cum am mai spus, sunt şi adunări pline de durere şi de amărăciune.
Nu uitaţi că adunările acestea desăvârşesc sfinţii. Aici cresc sufletele, aici creşte credinţa. Pentru că Apostolul Pavel spune: „Credinţa vine în urma celor auzite!” Noi citim Biblia şi acasă, dar nu e niciodată ca în adunare şi n-o putem înţelege ca în adunare, pentru că aici este Duhul lui Dumnezeu. Fraţii care mărturisesc Cuvântul sunt susţinuţi de rugăciunea fraţilor din ţara întreagă.
Am plecat azi-noapte de la Sălaşul de Jos şi i-am rugat din toată inima pe fraţi să se roage pentru noi. Să se roage pentru drumul pe care îl avem de făcut, pentru că nu eram trimişi şi de firea pământească… şi de multe ori trebuie să plecăm şi noi obosiţi pe drumuri. De multe ori trebuie să plecăm împovăraţi la drum, dar trebuie să plecăm, Dumnezeu ne trimite şi trebuie să plecăm, cu toate riscurile care ne apasă în tot momentul. Am plecat cu încrederea în rugăciunea celor mulţi. Să aducem un alin sufletelor care Îl iubesc pe Dumnezeu, să le întindem o mână de ajutor, să-i aducem la Domnul cum alţii l-au adus pe orbul acesta. Nişte oameni l-au adus la Domnul. Dorim să vă aducem la Domnul, fraţii mei, cum ne-au adus şi pe noi alţii. Dorim să simţiţi mâna Lui vindecătoare. Noi nu putem face mai mult decât atât: să vă aducem la Domnul. El vă va pune Mâna pe ochi… El vă va scoate afară din lume… Noi nu vă putem scoate din lume, dar putem să vă aducem până la Domnul. Şi aceasta depinde de starea fiecăruia dintre frăţiile voastre. Noi mai mult nu vă putem face, aceasta este slujba pe care am primit-o: să vă ducem la Hristos… Cum ne-au dus şi pe noi înaintaşii noştri – şi le suntem recunoscători.
Când ne gândim acum la Părintele Iosif… rupem cu dragoste o floare de pe mormântul acela scump sub care se găseşte marele om al lui Dumnezeu care ne‑a adus pe noi la lumină, la cunoştinţa Domnului. Cu câtă dragoste mergem la mormântul lui şi cu câtă dragoste ne aducem aminte cât de scump l-au costat jertfele acestea! Fraţii ne-au dus la Domnul de mână sau pe braţele lor şi am primit din partea Domnului tot ceea ce avem astăzi.
Fraţilor iubiţi, puneţi mare preţ pe adunările acestea. Arată Cuvântul lui Dumnezeu că „dacă va strica cineva templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va strica pe el”. E un cuvânt atât de greu, mai greu decât cerul şi pământul. Voi sunteţi Biserica Dumnezeului Celui Viu; şi dacă strică cineva Biserica aceasta, îl va strica şi Dumnezeu pe el. Atunci noi mai putem intra cu o dragoste prefăcută în adunare? Mai putem avea păcate ascunse în inima noastră? Mai putem să mărturisim Cuvântul, când ştim că n-avem nimic de-a face cu Hristos? Şi în altă parte: „Cine face pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască, mai bine să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în mare”.
Deci, fraţii mei, să nu fim sminteală pentru nimeni în adunările noastre. Zice Sfântul Pavel: „N-am fost sminteală nici pentru greci, nici pentru iudei, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. N-am avut nimic nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului, nici împotriva Bisericii lui Dumnezeu”. Tu ai curăţia şi nevinovăţia asta? El poate să ne facă pe toţi aşa şi să-L rugăm să ne facă pe toţi. Aşa să poată lucra Dumnezeu cu noi, cu Mâna Sa în viaţa noastră.
din Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la adunarea de la Reşiţa – 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
