N-auzi tu paşii Lui duioşi cum casa-ţi Înconjoară
şi-n uşa ta n-auzi chemarea Lui uşoară?
Chemarea Lui, chemarea Lui, chemarea Lui uşoară…
Când Încă-n zori mai strălucesc a nopţii stele rare,
nu simţi pe rouă picurând duioasa Lui chemare?
Duioasa Lui, duioasa Lui, duioasa Lui chemare…
Când bunătatea-I varsă larg belşugul spre-a ta casă,
nu vezi pe pâine strălucind chemarea Lui duioasă?
Chemarea Lui, chemarea Lui, chemarea Lui duioasă…
Când, rugăciunii răspunzând, durerea ta se duce,
nu vezi că-n vindecarea ta chemarea lui străluce?
Chemarea Lui, chemarea Lui, chemarea Lui străluce…
Când şi mai mult de ce-ai gândit Îţi dă cu-ndestulare,
nu simţi că-n bunătatea Sa străluce-a Lui chemare?
Străluce-a Lui, străluce-a Lui, străluce-a Lui chemare…
Când dragostera-nfăşoară cald fiinţa ta Întreagă,
nu simţi chemarea Lui cum vrea la sânu-I să te-atragă?
La sânul Lui, la sânul Lui, la sânu-I să te-atragă…
De ce nu vezi, de ce n-auzi, de ce nu simţi cum vine,
de-atâţia ani, pe-atâtea căi, chemarea Lui spre tine?
Chemarea Lui, chemarea Lui, chemarea Lui spre tine…
Traian Dorz, din ”Cântări de drum”
