O, clopote vesele din satul meu alb
ce dulce şi tare cântarãţi odatã
când glasul cel tânãr şi cald îmi umplea
senina nãdejde a tristei pruncii…
O, clopote multe din negrul oraş
ce tunet şi clopot nãvalnic eraţi
când vuiet de luptã mi-era şi avânt
credinţa-ndrãzneţei de-atunci tinereţi.
O clopote largi ale ţãrii de-acum
ce calmã şi clarã-i cântarea din voi
ce dupã-ndelungul durerilor drum
vesteşte-n sfârşit bãtrâneţii-nvierea.
– Cântaţi-mi, cântaţi-mi largi clopote azi
sfârşitul osândelor mele
s-apropie apusul ca zorii zâmbind
vestiţi sãrbãtoarea culesului meu!…
Traian Dorz, Cântarea rodealor
