Fiindcă vedem tot mai nedumeriţi cum, prin anumite practici şi manifestări, precum şi în mai multe exprimări directe sau indirecte ale unora, se loveşte de o bună bucată de vreme tocmai la rădăcina vieţii noastre duhovniceşti, adică la Naşterea din nou, ceea ce dorim acum este să luăm poziţie în faţa acelora care fac, din pornire proprie sau aflându-se în solda cuiva, acest serviciu care nu numai că nu foloseşte nimănui, dar chiar păgubeşte tuturor. Zic tuturor, deoarece aceia care se împiedică în Lucrarea Domnului tocmai de baza acesteia – Legământul, Naşterea din nou, Botezul –, fie nu-şi dau seama ce fac, fie nu ştiu cu cine s-au luat la luptă, fie doresc să schimbe macazul, matca Oastei, pe un alt calapod decât linia ce i-a fost ei rânduită de la început,şi încearcă din răsputeri să spună lucrurilor mai altfel decât li s-a spus la începutul începuturilor. Să nu fie!
Acel „îi mai trebuie ceva acestei oşti”, pe care îl auzim în anumite cercuri aşa-zis ostăşeşti de „elită”, s-a mai auzit – chiar nu la multă vreme de la înfiinţarea acestei Sfinte Lucrăriei de către Părintele Iosif, prin Duhul Sfânt – de la „elitele” din acea vreme.
Dacă am uitat ce scrie «Istoria unei Jertfe» despre toate încercările de a fi oprit tocmai viul făgaş de pe moara Oastei, iar piticul să fie înlocuit de mai-marii de atunci, acum facem trimitere aici la volumulI al acestei cărţi, îndemnând să fie citite de către cei interesaţitocmai paginile 318-321. Nu le cităm aici, deşi ar fi atât de necesar să fie chiar mâncate, dar ştim că aceste cărţi de căpătâi ale Oasteise află pe mesele tuturor fraţilor ostaşi. Şi fiecare ştie şi trebuiesă ştie, literă cu literă şi buchie cu buchie, ceea ce au spus înaintaşii despre rostul acestei sfinte Mişcări în Neamul şi în Biserica noastră. Şi să respecte întocmai ceea ce te face să fii, nu să zicidoar că eşti, un ostaş adevărat al Domnului.
Spunem cu apăs, să se ştie, că, la capitolul „Aşezarea temeliilor veşnice”, între cele trei scopuri pe care le-a avut şi pentru care a apărut Lucrarea Oastei, chiar la loc de mijloc, ţinând strâns în braţe pe celelalte două: Temelia – Hristos şi Descoperirea Bibliei, se află tocmai Naşterea din nou. Chinuita naştere din nou. Mult controversata şi batjocorita naştere din nou. Cea care l-a făcut şipe marele om şi vameş, Nicodim, să se afurisească pentru că nuo putea pricepe, după cum spune părintele Nicolae de la Rohia.
M-am întrebat de multe ori dacă această speţă de oameni care, deşi nu aparţine Lucrării Oastei, are ceva anume cu Lucrarea şi am aflat din cele ce s-au petrecut în Biserică de la ivirea ei în lume că nu ei au ceva cu ea, ci diavolul care o urăşte de la început îi caută tocmai pe acei care îi stau la îndemână să-şi facă lucrarea lui prin ei. El are ceva împotriva Oastei şi a felului ei unic de a fi. Avea fratele Gheorghe Precupescu un citat – nu prea „ortodox” –cu care înfiera pe astfel de oameni, zicând: „Calul râios caută copacul scorţos”. Eu am zis, cu priceperea cât îmi este rânduită, că ceea ce nu înţeleg oamenii aceştia din ecuaţie vor să scoată afară, pentru a-şi rezolva, pentru ei şi ai lor, mai uşor problema; în cazul de faţă, problema cea mult-controversată a mântuirii – atât a celei personale, cât şi a celei colective – este cum să se ocolească intrarea în Lucrarea Domnului pe altă uşă.
Dar dacă, Doamne fereşte, astfel de oameni sunt puşi cumva şi în fruntea unei mulţimi?… Ce vor sfătui ei?
De aceea Sfatul Frăţesc pe Ţară al Oastei Domnului va avea în vedere, după dorinţa şi spusa multora, să pună apăs pe astfel de întâmplări deloc întâmplătoare din Lucrare, şi să nu mai dea loc şi timp unor astfel de agitatori turbulenţi în adunările ei, uneori în unele la un nivel destul de ridicat ca număr, spre o mare pagubă şi pierdere.
Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm fierbinte, trimite Oastei Tale oameni plini de Duhul Sfânt, spre a ajuta, prin ostăşia lor şi prin mesajul pe care doresc să-l aducă, la propăşirea lucrului Tău în poporul şi în Biserica Ta, spre slava şi mărirea ce Ţi se cuvin numai Ţie, şi nu oamenilor, oricine s-ar dori a fi ei, acum şi în veci. Amin.
Costel BALAN
