Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Nașterea din nou și dragostea dintâi

Nașterea din nou și dragostea dintâi

Nașterea din nou și dragostea dintâi

Este atât de repetat şi cunoscut avertismentul Apocalipsei: „Am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta dintâi. Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte” (Apocalipsa 2, 4-5). Aceste cuvinte sunt puse în legătură cu prima cercetare a harului, cu naşterea din nou, cu primele zvâcniri ale vieţii duhovniceşti. Aşadar, unde am pierdut dragostea dintâi?

În primul rând, va trebui să recunoaştem că ne aflăm mereu în primejdia să cerem de la alţii ceea ce nici noi nu am trăit, sau, dacă am experimentat cercetarea harului, acest lucru s-a întâmplat la o măsură mică. Cine a primit harul trebuie să trăiască într-un adânc al smereniei; fără această condiţie, darul lui Dumnezeu se pierde, „pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă”. Despre aceştia, Sfântul Macarie Egipteanul spune: „Cei care sunt părtaşi unui har mic şi care se predau înălţării şi înfumurării – prin faptul că se socotesc a fi ceva –, întristând harul Duhului, vor fi lipsiţi de binele ce-l au din pricina prostiei prunciei lor” (Cuvinte ascetice şi epistole, vol. II, Doxologia, 2017, p. 16).

În al doilea rând, la începutul vieţii duhovniceşti, harul prinde greu rădăcini în inima omului, aceasta fiind iubitoare de plăceri, adică necurăţită. Numai cei care au făcut o pocăinţă arzătoare, incendiară, profundă, pot să păstreze comoara harului. Cei care au făcut o pocăinţă palidă, s-au întors mai mult sau mai puţin la păcatele de mai înainte, de aceea au pierdut harul. Poate cineva să trăiască permanent în har, numai dacă trăieşte permanent în sfinţenie; Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe mari, ci într-un efort care depăşeşte puterile omeneşti. Din această pricină, deşi „mulţi sunt cei ce la început primesc harul, dar rari sunt cei ce-l regăsesc după ce au suferit pierderea harului” (Sfântul Cuv. Sofronie Saharov).

În al treilea rând, nimeni nu poate să păstreze harul fără osteneală şi lucrare. Mântuitorul spune şi aceste cuvinte: „Dacă n-ai fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?” (Luca 16, 10-11). Tâlcuind în mod duhovnicesc aceste cuvinte, Cuviosul Sofronie spune că prima cercetare a harului, de care unii au parte încă de la începutul vieţii duhovniceşti, este de fapt „bogăţia nedreaptă”; „dragostea dintâi” este numită „nedreaptă” pentru că omul nu a depus nici o osteneală pentru primirea ei. Ca să-l atragă în arena luptei duhovniceşti, dumnezeiescul har îl îndulceşte pe om uneori chiar la început. Dar la adevărata dulceaţă omul nu poate ajunge decât prin jertfă, osteneală şi stăruinţă: „Aşa cum cei ce aprind focul se umplu de fum şi lăcrimează, tot astfel cei ce vor să aprindă focul dumnezeiesc trebuie să-l aprindă cu lacrimi şi osteneală, linişte şi tăcere” (Matericul, Anastasia, 1995, p. 39). Ca să ai experienţe mai presus de fire, trebuie să trăieşti mai presus de fire.

Aşa cum este diferenţă între lumina fulgerului, lumina lunii şi lumina soarelui, tot aşa este diferenţă între dragostea de la început, cea de la mijloc şi cea de la sfârşit. „Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu” (I Ioan 4, 7). Dar care este măsura dragostei ce adevereşte fără urmă de îndoială naşterea din Dumnezeu? „Zicea Avva Agaton: de mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos şi să-i dau trupul meu şi să-l iau pe al lui, bucurie aş fi avut. Căci aceasta este dragostea cea desăvârşită” (Patericul egiptean). Oare eu, care mă laud cu dragostea cea dintâi şi cu naşterea din nou, cât mai am de străbătut până voi ajunge la această măsură?

O, iubiţii mei fraţi, sfinţii nu se joacă cu cuvintele cele mari, ci le probează, le adeveresc la o măsură înaltă. Apoi, cu sfială, ne mai spun câte ceva din ceea ce au trăit. Oare noi vom umple văzduhul cu cuvinte mari izvorâte mai mult din închipuire decât din experienţă?

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!