Nume sacru!
Acest nume nu l-au dat oamenii, ci l-a dat Dumnezeu. El a pronunţat pentru prima dată în lume acest cuvânt care reprezintă un neam, un popor bine organizat. Un popor ce are în fruntea sa un împărat, un rege sau, mai nou, un preşedinte. Cu sceptru şi coroană, care sunt venite, prin Moise, de la Dumnezeu.
Neamurile care nu au o asemenea organizare nu sunt nimic pe acest pământ. Şi nu sunt recunoscute nici de Dumnezeu.
Poporul nostru românesc este recunoscut ca neam şi ca naţiune de mii de ani. Dar iată, acum, la sfârşitul mileniului al II-lea, un străin de ţară dar care mănâncă pâine din acest pământ românesc, s-a apucat să strige în gura mare că „România nu este naţiune“.
Mai recent, legiuitorii ţării s-au apucat şi au strigat şi ei cu aceeaşi mare furie în Parlament că Biserica Ortodoxă Română, care este veche de două mii de ani, acum nu mai este naţională.
Dacă acest neam n-a fost o naţiune, atunci înseamnă că nu trebuie să aibă nici istorie. Neavând istorie, ce suntem, «fraţi» parlamentari?
Am ajuns aşa de departe, încât diavolul pune stăpânire pe gândirea noastră şi pe faptele noastre.
Vom putea noi, oare, să ne vindem naţiunea pentru un blid de linte?
Peste mai-marii lumii şi peste fiecare în parte există un Dumnezeu Drept, Atotputernic şi Preasfânt, Care judecă după dreptate faptele noastre. Împreună, cler şi popor, toţi creştinii ortodocşi pecetluiţi cu Duhul Sfânt de la Botez, să pornim la luptă sfântă, prin Iisus Biruitorul, pentru apărarea neamului şi a credinţei noastre bimilenare, purtând cu noi, ca simbol al neamului, Crucea lui Hristos pe care El S-a adus jertfă pentru mântuirea neamurilor şi, în mod deosebit, pentru neamul românesc.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Slăvit să fie Domnul”
Stamate GHENGHEA – Galaţi
