Ce strigăt de constatare dureroasă este acesta! Şi cu câte milioane de voci smulse din străfunduri de inimi şi de conştiinţe ar trebui să strigăm această zbatere lăuntrică a noastră care a început să se facă tot mai resimţită în toată fiinţa Neamului nostru de atât de multă vreme, dar care acum parcă chiar nu mai poţi să te faci că nu o mai vezi, că nu o mai simţi, că nu te mai arde!…
O, popor al nostru! O, Neam binecuvântat prin Sfinţii noştri mutaţi Dincolo!
De ce vrei tu chiar să pieri din Istoria acestor plaiuri unice, între care ai venit pe lume prin tot ceea ce a turnat Domnul Dumnezeul nostru în ele şi peste ele? Cui să rămână totul, după ce tu însuţi, Neam al nostru atât de nevinovat cândva, te vei fi mutat în uitare şi în tăcere?…
…Poate că cineva care ar trece peste aceste rânduri s-ar întreba cu îndoială: Oare, unde vede semnatarul acestor rânduri o aşa de mare primejdie, încât să poată striga cu atâta disperare: Ne piere Neamul!? Dar cine, oare, ar reuşi să arate cu de-amănuntul, într-un spaţiu atât de restrâns, toate atacurile la care este expus acest binecuvântat cândva Neam al nostru, şi să fi reuşit a spune totul? Noi nici nu încercăm să urmărim aici cu de-amănuntul ceea ce se petrece sub ochii noştri, căci subiectul la care ne-am angajat ar depăşi mii de pagini de carte. Iar dacă ar fi să enumerăm chiar şi numai în trecere câteva dintre mijloacele de autodistrugere la care suntem expuşi, nu vom reuşi nicidecum să le mai şi parcurgem, să le mai şi pătrundem.
Tăvălugul acesta al uciderilor în masă a poporului nostru nenăscut încă scormoneşte totul până în adâncul fiinţei acestui Neam, atrăgând după sine toate celelalte nenorociri ce se năpustesc peste noi clipă de clipă. De aceea resimţim din plin lipsa binecuvântărilor pe care le-ar mai fi trimis Domnul asupra noastră, dacă ar fi fost lăsaţi să vină la viaţă cei pe care nu ni i-am mai dorit şi i-am trimis, însângeraţi şi sfârtecaţi, înapoi, la El.
De fapt, ce sunt avorturile? Se spune că, de la Revoluţie încoace, după o oarecare statistică – dar ce statistică se mai poate păstra în atâta haos? – ar fi pierit, prin oprirea de la a se mai naşte, prin uciderea încă înainte de a veni pe lume, peste 23 de milioane de nevinovaţi. Ce vină să fi avut aceştia, oare? Poate doar aceea că n-au mai fost doriţi de către cei cărora le-ar fi devenit sprijinitorii neputinţelor de mai târziu, motive de mântuire…
Dar unde sunteţi voi, cei care astăzi nu mai sunteţi, chinuiţilor nenăscuţi?…
Unii dintre voi aţi fi ajuns oameni de toată nădejdea, fii ai Neamului nostru în toată puterea cuvântului şi a inteligenţei. Prin ceea ce aţi fi devenit voi, aţi fi fost salvarea noastră din multe molime ce, iată, împuţinează, zi de zi, acest popor atât de binecuvântat cândva… Şi aţi fi ajuns voi înşivă să vă fi întemeiat o familie a voastră, aducând, la rândul vostru, alţi prunci pe lume, cărora să le purtaţi de grijă şi care să vă binecuvânteze… Dar nici voi şi nici cei ce ar fi fost ai voştri nu veţi mai fi niciodată!… Şi, o, prin aceasta, ce şir nesfârşit de arzătoare dureri, ce năpaste se vor mai abate asupra noastră, pe care le vom merita din plin! Cu ce ochi va fi privind, oare, Preamilostivul nostru Dumnezeu peste faţa însângerată a acestei ţărişoare, care se zice că ar fi fost cândva Grădina Maicii Sale?…
Mulţi se plâng de felul cum decurge învăţământul de azi, degradându-se. Ceilalţi vedem cum se închid localurile de şcoli, mai ales la sate, dar nu numai, din lipsă de copii… Au apărut boli care mai de care mai necunoscute înainte, care seceră, fără de vreme şi fără cruţare, copii inocenţi, tineri, tot mai mulţi, mai nevinovaţi şi mai frumoşi copii şi tineri… Şi ce va fi să mai urmeze, oare?… O, de ar urma, cel mai fericit, întoarcerea noastră la Hristos!… Revenirea la viaţa aceea de simplitate de cândva, care nu ţine decât de trăirea în normalitate… Căci mulţi dintre noi ne-am complicat viaţa, încât nici noi înşine nu mai cunoaştem calea de revenire la starea noastră liniştită şi fericită de oarecând…
Deci, popor al nostru, neam din Neam de Sfinţi, după revenirea în fire, după o puternicăşi amară pocăinţă adevărată pentru toate nelegiuirile noastre, se cuvine să facem întoarcerea la Hristos, Cel care coboară acum la noi, în ieslea sărăcioasă a necuvântătoarelor, Mântuitorul sufletelor noastre! Şi, doar aşa, credem că vom începe a dăinui din nou ca Neam binecuvântat, ca Neam ales de Dumnezeu, care să-L slăvim prin purtarea noastră cea vrednică de veşnicia fără de sfârşit cu El.
Costică BALAN
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXIII, nr. 52 (872) 17-23 DECEMBRIE 2012
