Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ne trebuie să avem dragoste în rugăciunea noastră.

Ne trebuie să avem dragoste în rugăciunea noastră.

Ne trebuie să avem dragoste în rugăciunea noastră.

Părintele Ioan Hornea, din Arad

Părintele Ioan Hornea, din Arad

„Prea cucernici părinţi, iubiţi fraţi, Slăvit să fie Domnul! Îi mulţumim că ne-a ajutat să venim la acest loc de rugăciune şi de reculegere sufletească, ca să fim uniţi în gând şi în simţire în jurul acestui mormânt, al fratelui Traian şi, alăturea de el, al soţiei sale.

Gând bun ne-a adus aici, gând de rugăciune. De fapt, toţi trebuie să ne ştim ruga. Nu numai ce să spunem, dar şi cum să spunem, ca rugăciunea noastră să fie bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Îngăduiţi-mi să spun câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplinim, pentru ca rugăciunile noastre să fie primite înaintea lui Dumnezeu.

Mai întâi, sigur că ne trebuie credinţă. Fără credinţă, nu este cu putinţă să plăcem lui Dumnezeu. E nevoie de credinţa că există Dumnezeu, în primul rând. Şi noi constatăm lucrul acesta în viaţa noastră, în conştiinţa noastră. În tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, vedem că nici un fir de păr din capul nostru nu cade şi nici nu se mişcă măcar fără ştirea şi fără voia lui Dumnezeu.

De multe ori am constatat că şi ceea ce ni s-a părut că nu este în favorul nostru, până la urmă, toate au lucrat spre binele celor credincioşi. Ori lucrul acesta desigur că-l dirijează Dumnezeu.

Noi, trupeşte, călătorim cu patruzeci de mii de kilometri într-o secundă, în jurul soarelui. Şi, iată, nu ne-am ciocnit de nici o stea până acum, deşi sunt mii şi mii de stele, pentru că toţi aştrii – inclusiv pământul nostru – sunt conduşi de Cineva, cu legi mai fixe decât ale oamenilor, cu înţelepciune mai mare şi cu putere nebănuit mai mare decât a noastră, cea omenească. Vedem că toate lucrurile din lumea aceasta sunt bine făcute. Nici unul dintre noi n-am vrea să fim făcuţi altfel, să avem mai mulţi ochi, sau nişte urechi mai mari… Suntem bine făcuţi. Tot ceea ce Dumnezeu a creat a creat bine. El Însuşi a văzut lucrul acesta, atunci, la început, când a zis că toate sunt bune.

Dacă El ne-a făcut însă ochi, nu i-a pus sub talpă, nici dinţii subsuoară. Le-a pus toate la locul lor. Iar dacă ne-a făcut ochi nouă, nu se poate ca El să nu vadă. Dacă nouă ne-a făcut urechi, nu se poate să nu ne audă. Dacă ne-a făcut o inimă simţitoare, nu se poate să nu ne simtă. Prin urmare, El este o Persoană. Nu este o simplă forţă oarbă a naturii, ci este Părintele nostru.

Ne trebuie însă, pe lângă credinţă, şi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Încrederea pe care trebuie s-o avem trebuie să înlăture orice frică, orice superstiţie. Să nu mai credem că ar putea fi altcineva care să ne ajute, în afară de El. «Eu sunt Domnul!» – zice El. Tu nu vii în viaţă când vrei, nu pleci din ea când vrei, nu trăieşti cum vrei… «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!». Să nu crezi că mai există cineva care să te poată ajuta. Şi, cu toate acestea, iată că oamenii cred în horoscoape, cred în pravile, cred în fel de fel de bazaconii. Să avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu!

Apoi ne trebuie nădejde că Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră. Să fim încrezători că Dumnezeu ne vrea binele, că tot ceea ce se petrece ne este de folos, chiar şi dacă noi nu înţelegem rostul, de la început.

Ne trebuie să avem dragoste în rugăciunea noastră. Să ne placă să ne rugăm, să ne placă să stăm de vorbă cu Dumnezeu. Să ne placă să ascultăm Cuvântul Lui. Să ne placă să citim Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi cum am conversa cu Dumnezeu.

Să ne placă! Să avem această dragoste în tot ceea ce facem în legătură cu Dumnezeu. Apoi ne trebuie o inimă curată. Aşa cum spunea orbul din Evanghelia de la Ioan, capitolul 9: «Noi ştim că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă». Deşi, uneori, îi mai ascultă.

Dar dacă este cineva cu inimă curată pe acela îl ascultă. Ne trebuie apoi în rugăciunea noastră stăruinţă. Nu-i suficient să cerem o dată, de două ori; să nu zicem: «Dacă nu m-a ascultat Dumnezeu, nu mă mai rog». Ştim pe femeia Canaaneancă cum a insistat până ce i s-a împlinit rugăciunea. Şi, într-altă parte, Mântuitorul ne spune de femeia care stăruia la judecătorul nedrept, ca să-i facă dreptate. Şi, cu atât mai mult, spunea Mântuitorul, va face dreptate Dumnezeu celor care strigă către El ziua şi noaptea.

Ne mai trebuie să avem pace cu noi înşine şi cu semenii noştri. Aşa după cum cerem în rugăciune: «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri», nici n-ar mai avea nevoie de explicaţie lucrul acesta; e aşa de clar!

Ne mai trebuie, apoi, atenţie în rugăciune. Să ne ascultăm, cel puţin, noi pe noi înşine. Dacă noi înşine nu ne ascultăm în rugăciunile noastre, cum am putea pretinde să ne asculte Dumnezeu? Nu vi s-a întâmplat de multe ori să ziceţi rugăciunea fără atenţie şi s-ajungeţi la sfârşitul ei fără să vă daţi seama că aţi spus sau nu rugăciunea respectivă? De aceea Mântuitorul ne îndeamnă să nu ne rugăm mult, că, dacă ne rugăm mult, nu putem fi mereu atenţi. Este slăbiciunea firii noastre pe care Dumnezeu o înţelege. Mulţi ni se plâng, şi la scaunul de spovedanie, că au gânduri rele tocmai în timpul rugăciunii. Păi, este foarte normal. Şi mie mi se întâmplă la fel. Şi Mântuitorului I s-a întâmplat la fel. În timp ce El Se ruga, în Grădina Ghetsimani, au venit asupra Lui duşmanii şi L-au prins. Dacă Lui I s-a întâmplat aşa, nouă tot aşa ni se întâmplă. Prin urmare, nu cârtim contra lui Dumnezeu, dacă avem gânduri mai puţin cuvioase în timpul rugăciunilor. Pentru ca rugăciunea să nu dureze mult, Mântuitorul ne-a învăţat «Tatăl nostru». Ca să spunem cu atenţie. Nu durează decât un minut. Într-o zi şi o noapte sunt o mie patru sute patruzeci de minute. Păi nu-i mult un minut dimineaţa, un minut pe la amiază, un minut seara, câte un minut şi cu alte ocazii… «De şapte ori pe zi Te-am lăudat, Doamne!» – spunea Psalmistul. Şi noi cel puţin de şapte ori ar trebui să spunem «Tatăl nostru». Şi nu-i mult şapte minute, faţă de o mie patru sute patruzeci!

Ne mai trebuie ca rugăciunea s-o spunem în numele Domnului nostru Iisus Hristos. «Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu – spunea Mântuitorul. Cereţi şi veţi primi!». Apostolii nu ceruseră. Noi am cerut. Ştiţi cum facem rugăciune în numele Domnului? Nu numai amintind de Jertfa Lui. Însuşi simplul fapt că ne facem semnul Crucii şi zicem: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh». Noi facem rugăciunea aceasta în numele Mântuitorului. Prin Crucea cu care ne însemnăm, noi punem înaintea lui Dumnezeu Jertfa Mântuitorului Hristos.

Aşa făceam şi în închisoare, cu fratele Traian împreună. Era lângă noi şi un baptist, Jan Staneschi, care se ruga şi el cu noi, dar fratele Traian nu ezita să-şi facă semnul Sfintei Cruci, corect. Nu un semn de mântuială. Există semn de mântuială, dar există şi semn de mântuire. S-o facem corect, închinându-ne gândurile, simţămintele, puterile noastre trupeşti şi sufleteşti. Dacă aşa facem, nu se poate ca lui Dumnezeu să nu-I placă rugăciunea noastră, când ne închinăm şi trupurile şi sufletele care sunt ale lui Dumnezeu. Dar rugăciunea cea mai importantă, pe care o facem în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ştiţi care este? Sfânta Liturghie! Sfânta Liturghie este rugăciunea în numele Domnului. Liturghia este însăşi actualizarea vieţii Mântuitorului Hristos pentru fiecare generaţie în parte, pentru fiecare ins în parte.

Sfânta Liturghie începe, de la Proscomidie, de acolo unde se reprezintă peştera în care S-a născut Mântuitorul. Acolo este un disc, care reprezintă ieslea în care Mântuitorul a fost pus. Se pune o stea deasupra care reprezintă steaua ce s-a arătat magilor şi care a stat deasupra locului în care S-a arătat Pruncul. Apoi se scoate bucăţica de agneţ din prescură, ce însemnează naşterea Mântuitorului din Maica Sfântă. Şi se pune pe Disc. Se înfăşoară apoi cu veşminte, care reprezintă scutecele cu care Mântuitorul Hristos a fost înveşmântat. Apoi, se pune în Potir apă şi vin, care se vor transforma, mai târziu, în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, la timpul când preotul spune rugăciunea Epiclezei, când tot poporul stă în genunchi, când se trag clopotele, se sună din sonerie, să se audă în toată parohia că Mântuitorul Hristos vine din nou pe altarele noastre şi transformă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Său. Aceasta atunci se va întâmpla, când se roagă tot poporul. (…)

E bine să cunoaştem că Liturghia este viaţa Mântuitorului şi n-o putem înlocui cu nici o rugăciune, cu nici o cântare, cu nimic altceva. Liturghia este unică. Şi nu se poate înlocui, nu se poate modifica după bunul nostru plac. Este viaţa Mântuitorului Hristos.

Doresc să închei cu aceste gânduri: ori de câte ori aveţi posibilitatea, participaţi la Sfânta Liturghie! Este Liturghia rugăciunea în numele Domnului.“

Părintele Ioan Hornea, din Arad*

spiuiri din cuvântul rostit la adunarea de comemorare de la mormântul fratelui Traian Dorz / iunie 1998

*Părintele Ioan Hornea, a trecut la Domnul la data de 1 septembrie  2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *