În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți căci Eu am biruit lumea (Ioan 16,55).
Încercările și ispitele care ni se așază de-curmezisul și ne împiedică drumul, ne descoperă pe „cineva”, ne arată „ceva”: o putere contrară celei care ne mână, un stăpân contrar celui ce ne stăpânește. Este cel rău, si ispita este puterea ce caută să ne amăgească și să ne doboare.
Ispita te trezește la realitate. Pentru a birui, tu trebuie să treci o piedică: voia celui rău; trebuie să birui un vrăjmaș: pe Satan.
Până nu vini ispita, erai liniștit, lucrai în liniște, înaintai încrezător și te bucurai că merge așa de bine; acum, deodată, puteri vrăjmașe, pline de ură și vrăjmășie vin să te oprească și să-ți facă rău.
Acesta înseamnă, în primul rând, că lupta ta este lupta cea bună; în al doilea , că nu poți birui cu puterile tale, ci ai nevoie de Altul. Apoi, acest lucru te îndeamnă la rugăciune și veghere, viață sfântă și credință, pentru a birui.
Orice pas înainte se câștigă prin luptă și jertfă. Învățătura pe care ne-o dă ispita aceasta este.
Copiii lui Dumnezeu trebuie să treacă și prin focul încercărilor, fiindcă și Mântuitorul lor a trecut prin ele (Ioan 15,20; 16,33; Romani 8,17,18,35-37; Filipeni 1,29; I Tesaloniceni 3,3-4; II Timotei 3,12; I Petru 2,21 etc.).
El ne-a chemat să mergem pe „urmele Lui”. Dacă vom răbda până la sfârșit, vom fi și noi unde este El. El s-a dus înainte să ne pregătească loc (Ioan 14,1-3), pentru a găti, alor Săi, după muncă, odihnă; după luptă, cunună; după faptă, răsplată; după întristare, bucurie; după lacrimi, mângâiere; după durere, fericire.
Prigoana este certificatul de botez al lucrării Domnului și al credinciosului adevărat. Ea este totodată pecetea care stabilește adesea definitiv soarta unei lucrări, ca și soarta credinciosului. Aci, ori cădem, ori rămânem în picioare.
Dar numai suferind Golgota, avem dreptul la slavă și înviere. Nașterea din nou îți dă dreptul să te numești copil al lui Dumnezeu și să te faci moștean al împărăției, iar pecetea suferinței întărește pentru vecie acest drept pe care l-ai primit la nașterea din nou (Romani 8,17,18).
Așa ca încercările, prigoanele, suferințele, neajunsurile sunt de trebuință. Argintul nu se poate curăți decât prin foc, trecând prin cuptor. Și copiii lui Dumnezeu nu pot fi curățiți și dovediți „argint” până n-au trecut prin încercări (I Petru 1,5-9).
Deci, încercarea ne face bine, deși este dureroasă și amară. Pentru firea pământească e moarte. Pentru omul cel nou, este plăcere. De aceea spunea Apostolul Pavel: ”Simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12,10).
sursa: Familia Creștină, nr. 1, din anul 1941
