Mărturii Meditaţii

Necesitatea cunoașterii Sfintei Scripturi

„Au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci“ (Romani 1, 25)

Minciuna e pe toate drumurile. Oriunde te mişti, te izbeşti de ea. Este spusă cu voce tare. Copiii îşi mint părinţii şi părinţii îşi mint copiii. Soţul îşi minte soţia şi soţia îşi minte soţul. Se minte pentru a scăpa dintr-o situaţie dificilă, se minte linguşind, din politeţe, se minte drept scuză de nepunctualitate, se minte din făţărnicie.

E minciună în vorbire şi e minciună în trăire.

Mulţi pozează în oameni morali, dar sunt putrezi de stricăciune. Se mint pe ei înşişi. Se mint că Biblia nu este adevărată şi că nici nu există Dumnezeu, astfel, deci, putându-şi permite să-şi lase patimile fără nici un frâu, poate că aşa vor fi fericiţi. Mai bine cred minciuna diavolului, decât adevărul lui Dumnezeu.

O altă parte se minte prin propria trăire. Astfel de oameni, fără să tăgăduiască pe Dumnezeu, fără să nege adevărurile Bibliei, numindu-se creştini chiar, duc o viaţă care nu se aseamănă întru nimic cu traiul creştinilor. Iubesc păcatul, stricăciunea şi se tăvălesc în mocirla acestuia, scuzându-se că aşa au apucat.

Evanghelistul Ioan, în capitolul 17, cu versetul 17, spune: „Cuvântul Tău este Adevărul“. Acest adevăr trebuie cercetat şi făcut cunoscut. Numai el ne poate trezi din minciună la realitate. Căci totul va fi descoperit în faţa Dumnezeului Cel Viu, dinaintea Căruia nimeni nu se poate ascunde.

Minciuna duce la pierzare. Ea vine de la diavolul, căci el este mincinos şi tatăl minciunii, ne spune Sfânta Scriptură (Ioan 8, 44). Prin minciună, omul se face rob diavolului şi de batjocură înaintea semenilor. Dar oamenii spun că nu-i un păcat tocmai mare.

Nu trebuie să ne jucăm nici cu acest păcat. Dacă dorim să-i cunoaştem urmările în Biblie, să ne uităm bine la ceea ce s-a întâmplat cu Anania şi Safira. Numai păcatul minciunii a adus celor doi soţi moartea.

E vremea să ne verificăm vorbele şi întreaga viaţă. Cum îţi este vorbirea la serviciu? Dacă ai fost rugat de colegii tăi să le cumperi ceva, nu cumva ai „umflat“ preţul? La biserică sau în adunarea Domnului n-ai căutat să te araţi mai sfânt decât eşti în realitate? Dar când eşti în concediu, departe de familie, de prieteni, de fraţi, de adunare, cum te comporţi? Iubeşti tu şi acolo adevărul, sau zici că acolo nu te vede nimeni şi poţi să-ţi permiţi orice? Toate acestea sunt minciuni şi are cine ţi le vedea şi ţi le va plăti!

Într-o lume de minciună, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că putem trăi adevărul. Dar el trebuie să locuiască în adâncul inimii noastre. Lumea în mijlocul căreia trăim are nevoie să vadă modele de trăire a adevărului, pentru a învăţa să-l iubească şi să-l trăiască, ca pe o lege a lui Dumnezeu scrisă în faptele şi viaţa noastră.

Să luăm această hotărâre, rugându-L pe Mântuitorul nostru să ne ajute să o şi împlinim. Amin.

Sora Antoneta

Lasă un răspuns