Virtutea contrarie mândriei este smerenia. Şi cu cât este de abjectă şi netrebnică mândria, cu atât este mai plăcută şi mai iubită de Dumnezeu smerenia. Marele şi înaltul Dumnezeu nu priveşte la nimic aşa de milostiv ca la inima smerită şi înduioşată. De aceea, şi Maica Domnului cea preasfântă vorbeşte despre sine: „că a căutat spre smerenia roabei Sale“ (Luca 1, 48).
Când mândria părăseşte pe om, atunci intră în el smerenia, şi, cu cât scade mândria, cu atât mai mult creşte smerenia. Întunericul pleacă şi se face lumină. Când ne judecăm pe noi înşine şi ne recunoaştem sărăcia şi blestemăţia noastră, atunci vom avea destule pricini pentru smerenie. Ne naştem goi şi plângând; trăim în sărăcie, nevoi şi păcate; murim cu frică, teamă şi suspine; ne îngropăm în pământ. Aici nu se vede unde este bogatul, unde cerşetorul, unde este nobilul şi unde omul de rând, unde este stăpânul şi unde este robul, unde zace înţeleptul şi unde nechibzuitul. Toţi ne vom egala acolo, căci ne vom transforma toţi în pământ. Atunci de ce se mândreşte pământul şi scrumul?
Iubiţi creştini! Să ne cunoaştem sărăcia şi ticăloşia şi să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca El să ne înalţe la timpul cuvenit (I Petru 5, 6). Să cunoaştem, iubiţilor, că ne numim creştini de la Hristos cel blând şi smerit cu inima. E ruşinos şi foarte indecent pentru creştini a se mândri, când Hristos, Marele şi Înaltul Dumnezeu, S-a smerit. E ruşinos ca robii să se mândrească, când Domnul lor este smerit. Nu există nimic mai indecent şi necuviincios pentru creştini ca mândria; şi nimic nu arată pe un creştin că este creştin, aşa, ca smerenia.
De la smerenie se cunoaşte un om că este ucenicul adevărat al lui Hristos, blândul şi smeritul cu inima. Dacă dorim să dovedim că suntem creştini adevăraţi, atunci să învăţăm de la Hristos să fim smeriţi, precum El Însuşi ne povăţuieşte: „….învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima“ (Matei 11, 29). „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum vam făcut Eu vouă, să faceţi şi voi“ (Ioan 13, 14-15).
Să privim chipul acesta viu al smereniei şi să urmăm lui; să privim în oglinda asta şi să ne curăţim de mândria noastră. Să nu ne ruşinăm să servim noi, robii, robilor, şi păcătoşii, păcătoşilor, când Domnul nu S-a ruşinat să servească pe robii Săi. Nu există nimic mai înalt ca smerenia şi nu este nimic mai ticălos decât mândria. Prin smerenie, oamenii se înalţă, iar prin mândrie se coboară. Prin smerenie, din păcătoşi se fac drepţi, iar prin mândrie, din drepţi se fac păcătoşi. Smerenia este plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor. Deci să învăţăm să fim smeriţi, ca Dumnezeu să ne privească şi să ne justifice.
Să scriem şi să adâncim în memoria noastră cuvântul apostolic: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, iar celor smeriţi dă harul“.
Traducere de V. Romanenco – Sebeş, din operele Sf. Tihon Zadonski
