Home NEÎNTRECUT ÎNTRE FRAŢI

NEÎNTRECUT ÎNTRE FRAŢI

NEÎNTRECUT ÎNTRE FRAŢI

Fusesem odată o săptămână întreagă pe la adunări prin Bihor cu fratele Petre. Mergeam pe jos, deşi era iarna, înainte de Crăciun, şi era zăpadă mare. Din Săucani până la Cârpeşti ne duceam pe o cale prin nişte păduri – mai slabă, aşa ca de căruţe – căreia oamenii din sat şi acuma îi zic „calea ostaşului”, fiindcă pe-acolo mergeau fraţii din Săucani în alte sate, la adunări.

La un timp după trecerea la Domnul a fratelui Petre, am scris versurile acestea inspirate de viaţa, activitatea şi trăirea lui:

Dacă vrei să fii un suflet
preţuit de fraţii tăi,
luptă-te să fii tu primul
ce slujeşte printre ei.

Stai pe locul cel din urmă,
fii smerit şi cumpătat,
mâna stângă să nu ştie
dreapta cât şi cui a dat.

Caută mereu sfinţirea,
ne-ndoielnic fii în crez,
toţi să-ţi vadă viaţa sfântă,
numai tu să nu ţi-o vezi.
Fraţii vadă-n tine-un înger,
cum trăieşti şi cum lucrezi,
toţi te creadă-n neprihană,
numai tu să nu te crezi.

Când i le-am arătat fratelui Traian, a zis:
– Fratele Petre n-a fost întrecut de nimeni dintre fraţi. Vreau să scriu şi eu un refren la această cântare… Acum putem să o cântăm şi trebuie să o tot cântăm cât vom fi, căci acest frate a fost un sfânt. Şi pe sfinţi nu-i cântă nimeni cât timp sunt în viaţă.
Eram aci la poartă când îmi spunea aceste lucruri. Şi chiar acolo, stând pe bancă, a scris următorul refren:

Ai fost rob, dar ai fost fiu,
lumii mort, pentru cer viu;
printre fraţi neîntrecut,
ai fost sfânt,
dar n-ai ştiut.

După nimeni nu i-a părut atâta de rău fratelui Traian şi nu i a fost aşa jale ca după fratele Petre când a murit. Atunci, de la înmormântare, am plecat împreună cu el şi cu încă vreo câţiva fraţi, cu o maşină, la o nuntă la Podoleni. Dar o mare parte din drum, în maşină, fratele Traian, apăsat de durerea pierderii fratelui Petre, n-a vorbit cu nimeni nimic, n-a scos nici un cuvânt…

Am văzut şi eu odată vesta aceea de lână pe care o purta fratele Petre. Era atâta de aspră, că se dusese tot puful de pe ea. Era numai ţepi. Părea că e de zale, cum aveau mai demult cei ce se luptau în războaie. Umbla tot timpul cu ea pe sub cămaşă… şi iarna, şi vara. Se tocise de atâta purtare. Suporta ţepii aceia permanent pe pielea trupului său.
Fratele Petre a suferit mult de stomac. Se vedea asta şi pe faţa lui, că se strânsese ca o pară uscată. Era numai piele şi os. Suferea foarte mult, dar nu spunea la nimeni.

Era foarte exigent în toate privinţele. Odată fusese o adunare acolo către Cârpeşti. Erau mulţi la adunare, mult tineret. Şi o soră s-a ridicat să spună o poezie; dar o spunea atâta de plângăreţ, că mai mult o tânguia decât o recita şi nu se mai înţelegea nimic. Atunci fratele Petre s-a dus la ea şi, cu multă delicateţe, i-a spus:
– Soră dragă, opreşte-te puţin, stai jos şi te linişteşte, apoi recită-ne poezia, căci vrem s-o auzim, dar să şi înţelegem ceea ce ne spui.
Nu tolera să se spună în adunare poezii din afara Lucrării. De multe ori, adunările se terminau noaptea târziu, iar după adunare fraţii mai cântau, mai stăteau de vorbă, aşteptând să se facă ziuă şi să poată pleca spre case. În timpul acesta, cu multă fineţe şi tact, fratele Petre aducea vorba şi despre poeziile pe care tinerele surori le aveau copiate prin carnete. Când se uita prin ele, dacă găsea versuri de provenienţă străină şi îndoielnică, îndepărta acele foi din carnete, învăţându-le pe surori să facă deosebire între poeziile inspirate de duhul Oastei Domnului şi altele…

Fratele Petre avea curajul, în unele situaţii, chiar să se impună în faţa fratelui Traian. El singurul. Nimeni n-a mai avut acest curaj.
Ca fratele Petre, n-a mai fost nimeni în Lucrare. Fratele Traian tot mereu spunea că un aşa om nu se va mai naşte în Oastea Domnului cât va fi ea. Se vor mai naşte… altfel, altcum, dar aşa cum a fost el nu se va mai naşte nimeni.

Ionuţ Pag

Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani / Rus Ovidiu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2014

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *