– după Psalmul 116, 15 –
Neuitat Părinte Iosif, astăzi te-ai nălţat spre slavă…
a căzut sub greul crucii biata-ţi inimă firavă
şi te-ai stins ca o lumină pusă-n sfeşnic, arsă-ntreagă.
Mare-a fost iubirea sfântă ce pe veci de veci ne leagă,
mare ni-e durerea astăzi, când te duci în veşnicie
şi ne laşi în lupte singuri, scumpul nostru Neemie,
când ne laşi pe umeri nouă toate crucile şi spinii.
Şi-apăsaţi de greutate, plângem Dorz şi cu Marini,
calfele ce-n vremuri grele şi-n prigoane-au fost cu tine,
sprijinindu-te în lupte, mângâindu-te-n suspine,
şi toţi fiii care-n lupte ţi-au fost credincioşi, Părinte,
care nu-şi vândură dreptul pentru nici un blid de linte,
ci-au ţinut a tale braţe ridicate spre Tărie,
netrădând a Oastei cauză, nefugind de datorie,
ci, statornici lângă tine, în vestire şi-n urgie,
au fost credincioşi chemării, scumpul nostru Neemie.
Astăzi plângem şi vom plânge vreme îndelungă încă,
că-i atât de dureroasă – rana noastră – şi adâncă;
e atât de mare preţul care-l pierdem noi, cu tine,
că nici lacrimi, nici cuvinte n-avem câte se cuvine…
Şi de-aceea plângem astăzi împrejurul tău grămadă
toţi acei ce ştiu că-n lume faţa n-au să ţi-o mai vadă.
Lângă jertfa ta deplină ne legăm pe veşnicie
să păşim pe calea Crucii ne-ncetat la datorie,
ne legăm să nu ne-abatem nici un pas în altă parte,
ci să ţinem sus Cuvântul, semănându-l mai departe,
şi să spunem Adevărul până-n temniţi şi morminte,
Adevărul pentru care ai căzut luptând, Părinte,
adevărul că credinţa este viaţă şi trăire
fără care nu-i putere, nici avânt, nici mântuire…
Căci avem naintea noastră pildă vie Jertfa mare
şi curajul tău puternic până-n clipa de plecare.
Vom nălţa prin noaptea lumii mai aprinsă-a ta lumină,
toţi cei depărtaţi s-o vadă şi la Dumnezeu să vină,
lângă Cruce să-ngenunche, legământ pe veci să pună
că vor asculta de Domnul şi de Vestea Lui cea Bună.
Ştim că vor veni şi vânturi şi furtuni şi mai haine,
ca să stingă torţa sfântă pusă-n sfeşnic să lumine;
vor veni porniri vrăjmaşe să-ntineze-n răutate
amintirea ta cea sfântă şi cărările-ţi curate,
vor cerca cu-ameninţare şi cu-argint şi cu renume,
să lăsăm cărarea Oastei, renunţând la scumpu-i nume,
să ne-abatem de pe cale ori în care altă parte,
ca să poată duce Oastea la ruşine sau la moarte.
Dar decât s-ajungem, Doamne, trădătorii cauzei sfinte,
o, mai bine să ne stingem pân-la unul în morminte!
Domnul să ne facă-n stare a muri în orice vreme
pentru marea-I biruinţă, dacă El o să ne cheme.
…Domnul te-a chemat, părinte, la odihna minunată,
credincios sfârşit-ai calea şi lucrarea-ncredinţată,
ţi-ai sfârşit de-acuma lupta, osteneala şi-alergarea,
ca o slugă credincioasă împlinindu-ţi ascultarea.
Şi, mergând la răsplătire, Sus, în Cer, să te primească
cu cântări de biruinţă toată Oastea Lui cerească.
Bucurie strălucită umple cerurile toate –
vine-n ele-un suflet mare, neînvins de răutate,
un viteaz al luptei sfinte, un apostol, o lumină
ce-a căzut, dar cauza sfântă n-a-ncetat mai sus s-o ţină.
Slavă Ţi-a adus el, Doamne – slava dă-i-o moştenire,
mântuire-a dus la alţii – ea să-i fie răsplătire,
fericiţi făcând pe alţii – fericirea s-o găsească,
veselie împărţit-a – veşnic să se veselească,
mult iubind – de-a Ta iubire veşnică să aibă parte
în lumina negrăită şi-n viaţa fără moarte.
*
Stăm acum aici, părinte, calfele ce-am stat în casă
şi-am purtat cu tine-alături lupta Domnului frumoasă,
cei ce-am stat cu tine-n lucru nopţi şi zile nedormite,
martorii lucrării tale şi-ai răbdării negândite;
despărţindu-ne pe-o vreme, te petrecem la hodină
şi-ţi dorim s-o ai la Domnul fericită şi deplină.
Noi rămânem să ne ducem încă lupta mai departe,
să purtăm şi noi solia, ca şi tine, pân-la moarte.
Dar, oricum ne-ar fi şi drumul şi răsplata de la lume,
vrem, ca tine, pân-la moarte, Jertfa Crucii să ne-ndrume,
vrem Iisus Biruitorul să ne fie Steag şi Soare,
lumea-ntreagă să-I privească Faţa Lui strălucitoare,
lumea-ntreagă să-I audă a iertării Lui vestire –
asta-i ţinta vieţii noastre, până la a ei sfinţire.
Pentru noi, şi tu, părinte, cere-I Domnului putere,
ca să nu ne poată-nfrânge nici o luptă sau durere,
să învingem şi-ndoiala, şi ispitele, şi spinii,
să fim iarăşi lângă tine, veşnic, Dorz şi cu Marini…
Traian Dorz
– 12 Februarie 1938 –
1 Comment