Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home NEVOIA DE IUBIRE

NEVOIA DE IUBIRE

NEVOIA DE IUBIRE

Toată Legea şi proorocii se cuprind în porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău…, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). Această poruncă a iubirii mântuitoare trebuie s-o împlinească orice om care vrea să moştenească viaţa veşnică. De aici, înţelegem că iubirea de Dumnezeu trebuie să ne cuprindă toată inima, tot sufletul şi tot cugetul, adică toată fiinţa noastră, şi că trebuie să fie exprimată cu toată puterea, iar iubirea pentru aproapele trebuie să ne facă să ne regăsim şi să ne identificăm deplin cu omul de lângă noi. Această iubire este cea pe care o aştepta Mântuitorul de la Sf. Apostol Petru, atunci când îl întreabă de trei ori: Mă iubeşti? şi la care Apostolul, care se lepădase de trei ori de Învăţătorul său, răspunde: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc! (Ioan 21, 17). Aceasta este iubirea pe care o aşteaptă Dumnezeu de la fiecare om şi de la care aşteaptă acelaşi răspuns: Tu ştii că Te iubesc!

Creştinismul este, prin definiţie, religia iubirii, aşa cum a şi fost pe vremea primilor creştini şi cum l-au trăit Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi credincioşii din primele veacuri după Hristos. Cu trecerea timpului, mulţi creştini s-au abătut de la adevăratul înţeles al iubirii lui Hristos, oferind acestei iubiri doar o parte de inimă, o parte de suflet, o parte de cuget şi o putere slăbănogită. Totodată, iubirea de aproapele a fost, încet-încet, înlocuită cu iubirea de sine, aproapele devenind tot mai des ţinta patimilor personale: ura, dispreţul, vorbirea de rău, invidia, indiferenţa ş.a. Doar Biserica cea vie a lui Hristos a păstrat neatinsă virtutea mântuitoare a iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

De-a lungul vremii, Dumnezeu a trimis, prin Biserica Sa cea vie, pe Sfinţii Lui care au luptat să revigoreze în viaţa creştinilor iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Aşa regăsim şi pe pământul românesc un lung şir de oameni trimişi de Dumnezeu, şir neîntrerupt până în zilele noastre. Printre aceştia, un loc aparte îl ocupă Părintele Iosif Trifa şi toţi urmaşii lui, care au avut şi au misiunea de a reînvăţa pe oamenii acestor locuri să trăiască plinătatea iubirii lui Hristos. Ca urmare, multe mii şi mii de credincioşi au regăsit, prin Iisus Hristos cel Răstignit, calea iubirii mântuitoare. În mod logic, ne putem pune întrebarea dacă noi, credincioşii zilelor noastre, mergem pe aceeaşi cale a iubirii mântuitoare şi dacă suntem continuatorii înaintaşilor noştri. Pentru aceasta, să observăm că, dacă în porunca iubirii se cuprind Legea şi proorocii, rezultă că, împlinind Legea şi proorocii, adică Dreptatea lui Dumnezeu, împlinim legea iubirii.

Oare împlinim noi Dreptatea lui Dumnezeu? Altfel spus, împlinim toate învăţăturile lăsate nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos, cu toată inima, cu toată puterea, cu tot cugetul şi cu tot sufletul? Asta înseamnă a-L iubi pe Domnul Dumnezeul nostru! Răspunsul ni-l putem da fiecare în parte şi nu-l putem falsifica, pentru că El ştie totul (Doamne, Tu ştii toate). Putem da numeroase exemple, dar, pentru simplificare, să alegem doar unul. Mântuitorul ne învaţă că nimeni nu poate să slujească la doi domni: Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Mt 6, 24). Oare, facem aşa? Iubim numai pe Dumnezeu şi ne opunem lui Mamona din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul şi cu toată puterea (până la sânge) sau numai cu o parte din inimă, din cuget, din suflet şi cu putere slăbănogită? Putem spune că-L iubim pe Hristos dacă cea mai mare parte din viaţa noastră o dăm domnului veacului de acum? La fel, putem spune că-L iubim pe Dumnezeu dacă mergem la Sf. Liturghie sau la adunările frăţeşti (unde este şi Hristos) cu toată inima, cu toată puterea, cu tot sufletul şi tot cugetul. Dar, dacă mergem din când în când, fără bucurie, cu inima împărţită, cu cugetul neîmpăcat, cu sufletul neîmplinit, atunci nu-L iubim pe Hristos! Iubirea de aproapele o realizăm în viaţa noastră doar dacă împlinim învăţăturile Mântuitorului: Îngăduiţi-vă unii pe alţii, nu judecaţi pe aproapele, ajutaţi pe cel flămând, pe cel sărac, pe cel gol…

Din păcate, de cele mai multe ori, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele sunt exprimate prin vorbe lipsite de conţinut, şi nu prin împlinirea Dreptăţii lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Drept concluzie, să observăm că, după ce Hristos a obţinut răspunsul de iubire al lui Petru, i-a zis: Urmează Mie! Dacă Îl urmăm şi noi pe El, împlinind dreptatea Lui în viaţa noastră, împlinim Legea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu, adică iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.

Gheorghe PINTILIE

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

Anul XXX, nr. 44 (1229) 28 OCT. – 3 NOV. 2019

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!