Vorbirea fratelui Traian Dorz
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru
Binecuvântat să fie Domnul, Care ne-a făcut parte de o Lucrare sfântă şi de o familie sfântă duhovnicească în care am intrat prin naşterea din nou, prin întoarcerea noastră la Dumnezeu, prin clipa legământului nostru şi prin mijlocirea acestui legământ. În ea am cunoscut astfel de inimi, începând cu Părintele Iosif şi cu toţi fraţii şi surorile noastre care, fiind credincioşi legământului, au trăit o viaţă sfântă de care n-am fi vrut niciodată să ne despărţim. De care niciodată nu ne-am săturat. De care totdeauna ne-am bucurat. Şi la care numai gândindu-ne, de departe, ni s-a umplut inima de dulceaţă şi de mângâiere.
Un astfel de suflet a fost fratele nostru iubit. Un astfel de suflet să ne ajute Domnul să fim fiecare dintre noi în această Lucrare sfântă în care ne-a chemat El.
Şi, pentru că vremea e destul de înaintată (este ceasul patru fără zece), poate că unii dintre noi se gândesc acum să meargă la odihnă şi sunt atât de obosiţi, încât într-adevăr au nevoie de aceasta, pentru că ne aşteaptă iarăşi, în ziua de astăzi, ceasuri întregi în care va trebui să fim foarte atenţi şi treji la tot ce se va întâmpla. Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat timpul acesta în care, împreună şi liniştiţi, am putut să ne arătăm dragostea noastră şi faţă de Domnul şi faţă de fratele acesta iubit. Şi nu numai faţă de el, ci şi faţă de ceilalţi înaintaşi ai noştri sfinţi pe care cu evlavie i-am pomenit aici toţi cei care am vorbit. Pentru că ceasurile acestea vor rămâne pentru noi neuitate pentru totdeauna, ca sărbătorile de Rusalii la Sibiu, lângă mormântul Părintelui nostru Iosif. Şi, dacă aţi ostenit până aici şi dacă aţi cheltuit ceva de veghere şi de nesomn, Dumnezeu vă va răsplăti toate acestea cu nişte amintiri pe care, dacă n-aţi fi fost aici, nu le-aţi fi avut niciodată. Oboseala trece, dar bucuriile rămân. Necazurile pe care le-am îndurat sau le vom îndura pentru bucuria aceasta vor trece; dar [va rămâne] mulţumirea sufletească şi bucuria adâncă a inimii noastre că, într-un moment de acesta, am fost şi noi aici şi ne-am făcut şi noi datoria, partea de datorie sfântă pe care o aveam faţă de unul dintre cei mai minunaţi copii ai lui Dumnezeu din vremile noastre, faţă de memoria unuia dintre cei mai scumpi fraţi ai noştri şi binefăcători ai noştri.
După ce va trece şi noaptea aceasta şi două, trei ceasuri din ziua care urmează, vor veni aici alţii… care-şi vor face şi ei partea lor. Căci aşa trebuie să se întâmple în viaţa noastră totdeauna. Fericită este însă şi binecuvântată vremea pe care Domnul ne-a îngăduit-o ca noi să ne putem aduce partea noastră, în duhul dragostei lui Dumnezeu în care ne-am cunoscut şi în care ne-a crescut El până astăzi, şi în care dorim să rămânem până la sfârşit. După ce va începe partea altora, partea noastră s-a sfârşit. Aşa trebuie să trecem prin toate… Noi ne-am întâlnit cu fratele acum, la plecarea lui. Îngerii l-au primit în cetele lor binecuvântate. Ştiu că i-a ieşit înainte, sus în cer, marea mulţime a celor răscumpăraţi, care s-au oprit o clipă din cântarea lor de pe marea de cristal şi au venit împreună cu Domnul să-l întâmpine pe sufletul acesta scump. Ce mare pregătire trebuie să se fi făcut în cer! Mare bucurie este în cer când trebuie să vină un suflet ales al lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus în Evanghelie că se bucură îngerii din cer când se întoarce un păcătos la Dumnezeu. Dacă de un păcătos se bucură atât de mult îngerii, cât de mult trebuie să se bucure de un sfânt când se întoarce la Dumnezeu din lumea aceasta în care atât de mulţi care erau chemaţi să fie sfinţi au devenit demoni. Şi Iuda a fost chemat să fie sfânt, să fie apostol. Mântuitorul a spus odată: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei Doisprezece? Şi totuşi unul dintre voi, în loc să se facă apostol şi sfânt, s-a făcut demon şi vânzător”. Să avem de grijă căci Împărăţia lui Dumnezeu e o cale aşa de strâmtă, ca o muchie de cuţit. Uşor poţi cădea ori în prăpastia din stânga, ori în cea din dreapta, dacă nu te păstrezi în toată curăţia şi sfinţenia, atent. Mântuitorul a spus: „Privegheaţi şi vă rugaţi, să nu cădeţi nici în ispita din dreapta, nici în ispita din stânga”. Aceia care au privegheat n-au căzut, ci au ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu. E adevărat că a trebuit să sufere uneori greu. Dar mai bine este să suferi pe pământ, decât sub pământ. Mai bine este să suferi în viaţa aceasta scurtă, decât în eternitatea aceea, în viaţa aceea veşnică ce va urma. Mai bine este să suferi cu Lazăr, chiar plin de bube şi batjocorit, flămând şi lipsit şi de fărâmiturile care cad de la masa bogatului, decât să te bucuri cu bogatul nemilostiv o viaţă scurtă pe pământ şi pe urmă [să te chinui] în veşnicie, în vecii vecilor, în nişte flăcări care nu se sting şi între nişte viermi care nu dorm.
Noi am ales calea Domnului, calea cea strâmtă. Până acum Domnul ne-a ajutat să mergem pe ea. Fratele nostru a mers pe această cale. I s-a cerut şi lui greu preţ adeseori. Numai Dumnezeu şi el au ştiut. Pentru că, în tăcerea lui răbdătoare, a ascuns aceasta de oameni, chiar şi de cei mai apropiaţi. Dar astăzi se bucură pentru vecii vecilor în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi nu ne dăm seama acum nici de grozăvia chinurilor, pentru cei care îşi aleg calea pierzării, nici de strălucirea şi frumuseţea raiului, pentru cei care aleg calea neprihănirii. Numai atunci vom vedea. Şi atunci vom binecuvânta pe Domnul, Care ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată şi ne-a scos de sub puterea întunericului şi de sub puterea satanei, aducându-ne în Lucrarea Lui sfântă, prin naşterea din nou. Iar cei care şi-au călcat legământul şi şi-au pierdut mântuirea abia atunci vor vedea şi vor scrâşni din dinţi şi îşi vor muşca limbile de usturimea şi de veşnica durere că, pentru o ispită trecătoare şi pentru un avantaj mincinos, şi-au pierdut adevărata viaţă şi răsplată din ceruri.
În fiecare dintre cântările noastre, fratele Petru are o parte aşa de minunată! Lacrimile lui, sinceritatea şi smerenia lui, curăţia credinţei lui, statornicia legământului său au fost adeseori imboldurile minunate care m-au ajutat să alcătuiesc aceste versuri de care inimile voastre se bucură şi care, în memoria fiecăruia dintre cei care le aud, se imprimă adeseori pentru totdeauna. Fiindcă sunt Cuvântul lui Dumnezeu inspirat din Duhul lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu şi cu ajutorul acelora care au realizat în trăirea lor simţămintele şi lumina acelor adevăruri conţinute în versurile nemuritoare care, şi pentru mine, ori de câte ori le recitesc, mi se par noi şi frumoase. Pentru că nu sunt de la noi, ci sunt de la Dumnezeu, pentru că numai El poate crea lucrări nemuritoare, de o valoare şi de o durată, şi de o frumuseţe neînvechite niciodată.
Zic, parcă îmi pare rău că aşa de repede sfârşeşte noaptea aceasta, ceasurile acestea în care noi am stat împreună. Mă uit la voi… Nici nu ştiţi cât de dragi îmi sunteţi!… Din ce trece vremea şi ştiu că vom sta tot mai puţin împreună pe pământ, vă iubesc aşa de mult pe toţi pe care vă ştiu credincioşi. Dumnezeu să vă răsplătească [pentru bucuriile] pe care mi le‑aţi făcut mie când v-am văzut cum Îl iubiţi pe Dumnezeu. Şi când aţi ascultat Cuvântul lui Dumnezeu n-aţi dormit şi nici nu v-aţi întors nepăsători, să vă ocupaţi de altceva. Ci, cu ochii strălucind de lacrimi, v-am văzut totdeauna sorbind acest cuvânt ca pe apa vieţii. De-aţi şti câtă putere daţi celor care vorbesc şi le arătaţi, prin toată înfăţişarea voastră, că primiţi cuvântul, că-l iubiţi şi că vi-i drag să-l ascultaţi! Să vă răsplătească Dumnezeu toate rugăciunile cu care ne-aţi ajutat cât am fost plecaţi… cu care ne-aţi adus la libertate când eram în strâmtorare. Cu care aţi făcut să căpătăm sănătate când am fost bolnavi. Datorită rugăciunilor voastre, Dumnezeu ne-a izbăvit din atâtea întâmplări. Rugăciunile sunt o putere şi Dumnezeu le ascultă. Nu-i o întâmplare că se izbăveşte unul pentru care ne rugăm. Ci este ascultarea rugăciunii şi minunea că Dumnezeu primeşte şi răspunde la rugăciunea făcută cu credinţă. De aceea vă suntem recunoscători… Odată, sus în cer, când Dumnezeu va răsplăti [ostenelile] aduse pentru El, nu veţi fi uitaţi nici unii. Că, dacă aţi putut face ceva, aţi făcut numai prin rugăciunile, prin dragostea şi prin mângâierea şi ajutorul pe care ni l-aţi dat. Poate că cel mai mult a făcut cel care este necunoscut. Pentru că a făcut în tăcere, în aşa fel, încât numai Dumnezeu a ştiut. Şi de aceea tot ceea ce s-a făcut în întuneric va fi răsplătit la lumină şi ce s-a făcut în ascuns va fi răsplătit la arătare.
va urma
Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani
– Sibiu : Oastea Domnului, 2014, vol. 1
