Oastea Domnului

Nici o întâmplare nu este întâmplătoare


Vorbirea fratelui Traian Dorz

de la o nuntă din Bihor – 1 martie 1981

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Toate sunt rânduite bine şi mai dinainte de către Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoaştem relaţia dintre lucrurile care se văd şi cele care nu se văd, par întâmplări.

Ne închinăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre­dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.

Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.

Am fost aşezaţi la răscrucea asta a istoriei şi a geografiei, în care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevărat şi statornic, decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri au simţit aceasta, că peste poporul nostru şi peste acest pământ sfânt, presărat cu morminte şi cu dovezi ale dragostei şi credinţei lor, au trecut la fel de sălbatici şi prietenii, şi vrăjmaşii. Şi numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. În cele mai grele împrejurări, părinţii noştri şi-au îndreptat inima şi gândurile spre Dumnezeu şi au spus: „Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toţi cei care ne-au promis ajutorul ne-au trădat. Toţi cei care s-au fălit că sunt prieteni ne-au înşelat. Şi, la vremea celei mai cumplite răscruci din viaţa noastră, ne-au părăsit.”

Marii noştri înaintaşi, aceia care şi-au pus viaţa în joc pentru apărarea fiinţei poporului nostru, au spus prin glasul lui Ştefan cel Mare: „Eu nu apăr aici numai existenţa şi fiinţa neamului meu, ci apăr aici credinţa în Iisus Hristos!”.

Istoria neamului nostru s-a identificat cu istoria Bisericii lui. Cu Viaţa şi cu Soarta lui Hristos. Şi această sfântă alianţă a noastră cu Dumnezeu şi a Lui cu noi ne-a făcut să supravieţuim aici până astăzi.

Nu-i ciudat şi nu-i de mirare oare că – deşi am avut în istoria noastră atâtea dovezi de dragoste din partea lui Dumnezeu şi grijă şi deşi mărturisim din toată inima noastră şi în toate bisericile noastre, din începutul istoriei noastre, că credem într-Unul Dumnezeu Adevărat – totuşi la nunţile noastre, la toate împrejurările deosebite din viaţa noastră, noi dovedim sau cel puţin am dovedit până acum că avem aşa de puţină cunoaştere despre Dumnezeu şi aşa de puţină părtăşie cu El! Stăm aici adunaţi la un prilej pe care, în mod obişnuit, oamenii l‑au petrecut şi-l petrec deosebit, în alt fel decât în acesta în care îl petrecem noi acum.

Ce trist este că un popor creştin care mărturiseşte credinţa în Dumnezeu de la originea lui are obiceiul de a-şi petrece evenimentele cele mai importante din viaţa lui fără Dumnezeu!

Cum poate cineva să adeverească şi să mărturisească despre noi că suntem creştini când, la împrejurări de acestea cum este nunta – şi care este o Taină sfântă a Bisericii şi a credinţei noastre, despre care spune în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu că se identifică aşa de strâns cu însemnătatea cea mare şi puternică a unirii lui Hristos cu Biserica Sa –, se poate totuşi ca aceste evenimente să se petreacă aşa, fără Dumnezeu, cum se petrec astăzi nunţile în mijlocul poporului nostru creştin!…

Se poate deci ca felul în care e sărbătorită această nuntă, celor care sunt pentru prima dată la un astfel de prilej (şi care nu şi-au pus niciodată aşa de adânc şi de serios problema apartenenţei noastre la credinţa creştină, nu numai cu numele, ci cu viaţa şi cu trăirea noastră) se poate ca felul acesta în care se sărbătoreşte nunta aceasta a iubiţilor noştri să li se pară ceva cu totul neobişnuit, ieşit din comun, ceva anormal…

S-a ajuns în situaţia tristă că lucrurile normale pentru un credincios şi pentru unul care mărturiseşte că este creştin au devenit acum anormale; şi ceea ce este total anormal pentru un credincios – o sărbătorire, cum este nunta, într-un fel păgânesc, condamnat şi de credinţa noastră, şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de canoanele Bisericii noastre, şi de orice conştiinţă creştină – [să pară normal]. De aceea am dori să ne aducem aminte acum, pentru că şi acesta este unul dintre cele mai importante adevăruri de Viaţă şi de credinţă faţă de care avem fiecare datoria să gândim serios.

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Toate sunt rânduite bine şi mai dinainte de către Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoaştem relaţia dintre lucrurile care se văd şi cele care nu se văd, par întâmplări. S-a citi aici despre întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Nu era întâmplare. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Dumnezeu rânduise această întâlnire. Şi nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie să se întâlnească cu Hristos.

Dar cei mai muţi nu şi-au înţeles momentul, prilejul… A spus cineva un mare cuvânt: „Prilejul nu vine decât o singură dată în viaţă”. Fericit e acela care îl prinde atunci. O dată trecut, prilejul nu se mai întoarce. Acela era prilejul lui Zaheu. Şi el a fost fericitul care a înţeles. Au mai fost şi alţii care au avut astfel de prilejuri: le-au înţeles şi le-au prins.

Nunta aceasta este un astfel de prilej. Nu-i întâmplător că dumneavoastră, fiecare, aţi venit aici. Au fost oameni care au spus acelaşi adevăr, fiecare însă într-un fel. De ce într-un fel deosebit? Pentru că aici sunt atâtea suflete, fiecare cu lumea lui. Fiecare cu felul său. Şi fiecăruia Dumnezeu i-a pregătit unul dintre cuvintele care se spun aici. Potrivit cu starea sa. Dacă acesta şi-ar înţelege cuvântul potrivit pentru el şi l-ar primi, înseamnă că a înţeles cu înţelepciune prilejul şi l-a prins.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1

Lasă un răspuns