„Când L-au zărit, preoţii cei mai de seamă şi aprozii au început să strige: «Răstingeşte-L! Răstigneşte-L!»
«Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, le-a zis Pilat, căci eu nu găsesc nici o vină în El».”
Adevărurile la care medităm acum ne umplu inima cu cele mai dureroase şi amare constatări despre răutatea inimii omeneşti. Ceea ce s-a spus demult, că „inima omului este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea”, se adevereşte mereu (Ier. 17, 9).
Ura îl face pe om mai crud ca orice fiară.
Iată ce privelişte fioroasă şi dezgustătoare ni se înfăţişează acum: o gloată înnebunită de ură şi însetată de sânge urlă, se agită, răcneşte şi ţipă, aţâţată de preoţii ei cei mai mari şi de aprozii lor, arătând pumnii strânşi spre Iisus şi cerându-i lui Pilat: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!
Arhiereii cei mai mari, în rând cu aprozii… Ce ruşine şi ce degradare!
Se pregăteau să mănânce Paştile… şi doar cu câteva ceasuri înaintea acestui mare Praznic al Izbăvirii, ei strigau, cerând condamnarea unui Nevinovat şi Sfânt.
Ce orbie şi ce crimă!
La intrarea într-un mare circ în care se puteau vedea multe fiare sălbatice, o asociaţie de credincioşi a aşezat un afiş pe care scria: Aici, în partea dreaptă, se poate vedea cea mai crudă dintre fiarele lumii.
Oamenii se înghesuiau în partea aceea, ca să vadă fiara cea mai crudă din lume.
Dar acolo era numai o oglindă în care fiecare privitor se putea vedea pe sine însuşi.
Dedesubtul acestei oglinzi era scris versetul: „Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş…” (I In. 3, 15).
Astfel oamenilor li se dădea prilejul să se cerceteze fiecare pe sine însuşi în lumina Cuvântului Dumnezeiesc, spre a vedea ce amar adevăr cuprindea acel afiş.
Toată istoria omenirii este plină de cruzimile şi de sfâşierile acestei fiare fioroase contra semenului său, care este omul.
Şi lucrurile nu s-au schimbat în nimic spre bine nici astăzi, cu tot „progresul” cu care îi tot place acestei fiare să se laude, amăgindu-se.
E de ajuns să priveşti războaiele de jaf care nu mai încetează, ale celor tari asupra celor slabi,
mijloacele de asuprire ale celor mari asupra celor mici,
formele de subjugare şi de înrobire ale celor culţi asupra celor desculţi
– şi se va vedea uşor că fiara nu s-a schimbat, ci numai şi-a perfecţionat mijloacele de nimicire şi colţii de rupt.
Numai Hristos a avut şi are puterea de a transforma fiara în frate, ucigaşul în binefăcător şi ura în iubire.
Nimeni altcineva decât Hristos n-a mai putut face astfel.
Nici un erou n-a mai putut sta atât de liniştit în faţa vrăjmaşilor săi şi să sufere atât de mult, când putea să-i nimicească pe toţi doar cu un gest.
Iisus singur a arătat că cel mai puternic este acela care poate să rabde mai mult.
O, Doamne Iisuse, toate virtuţile Tale au fost desăvârşite şi au fost mari.
Mare a fost mila Ta. Mare bunătatea. Mare blândeţea. Mare înţelepciunea Ta.
Dar în clipa aceasta ne cutremurăm cât de mare Îţi este răbdarea Ta. Cât de neînţeles de mare este răbdarea Ta.
Ce nelegiuit şi ce slăbănog este Pilat!
Este convins că Iisus este nevinovat şi totuşi Îl bate şi pune să-L chinuiască, spre a-I stoarce vreo declaraţie învinuitoare care să-i ajute pe Iudei să-şi ajungă scopul lor ucigaş.
Aceasta este a treia oară la rând când Pilat declară în faţa tuturora că nu găseşte nici o vină în Iisus. Şi totuşi mâinile lui sunt pline de Sângele Nevinovat al lui Iisus bătut şi chinuit de el.
Înseşi cuvintele sale vor mărturisi împotriva faptelor sale. Acum şi în vecii vecilor.
Tu, dragă suflete, ce faci cu Hristos?
Ce spui despre El şi cum te porţi faţă de Evanghelia şi Lucrarea Lui?
Cum Îl afli tu pe Hristos? Ce atitudine iei faţă de El?
Dacă cuvintele lui Iisus sunt adevărate – de ce nu le crezi?
Dacă Lucrarea şi Calea Lui sunt sfinte, de ce nu le primeşti?
Dacă mărturiseşti cu gura ta că Iisus este Dumnezeu, de ce nu-L urmezi cu ascultare?
De ce Îl batjocoreşti cu purtările tale? Şi de ce Îl chinui cu trăirea ta în păcat?
O, ce strălucite adevăruri putem nesocoti şi noi,
ce cutremurătoare lucruri nu vrem să înţelegem
şi cât de unice prilejuri le pierdem pe totdeauna!
Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse,
Mărire Ţie!
Cu inimile strânse de durere, privim făpturile înnebunite de furie ale celor care cer răstignirea Ta.
Privim mâinile vinovate ale vândutului judecător, pline de Sângele Tău Nevinovat.
Şi ne cutremurăm de răutatea oamenilor.
Ne uimim de răbdarea Ta.
Şi ne închinăm cu o veşnică recunoştinţă înaintea Ta, preamărindu-Ţi iubirea nespus mai mare decât toate acestea,
– iubirea prin care ne-ai mântuit sufletele noastre, ale celor care vrem să primim mântuirea Ta.
Hristos – Jertfa noastră / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015
