Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.

Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… Şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui fe­ciorul cel mai tânăr şi a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»” (Fa­c. 9, 20-28).

Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia a­supra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toa­tă lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic de rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat, dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică… Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în fap­tul că „s-a îmbătat Noe”; că de nu se îmbăta Noe nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema.

Auzi tu, dragă cititorule… Noe blestemă. Bles­temă Noe? De necrezut. Noe, alesul Domnului, s-a apucat să blesteme? Noe, pe care Dumnezeu l-a făcut un al doilea Adam al omenirii, a ajuns să blesteme? Noe, cel scăpat din potop; Noe, care s-a rugat atât de frumos când a ieşit din corabia mântuirii, s-a apucat să blesteme? Da, da! Noe blestemă şi blestemul a izvorât din beţia lui.

Dar urmările beţiei lui Noe nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi”, şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi buna înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă” şi „stăpân”, şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărţit hotarele neamurilor pe pământ” (Facere 10, 5). Tulpina tuturor popoarelor a răsărit din cei trei fii ai lui Noe. Cum o duc urmaşii fiilor lui Noe? Vai de traiul lor! Blestemul izvorât din beţia lui Noe a rămas până azi: pofta popoarelor de a se stăpâni şi asupri unele pe altele.

Priveşte, Noe, şi vezi ce au ajuns urmaşii fiilor tăi! Un blestem parcă-i urmăreşte. Se ceartă, se bat, se urăsc şi mai ales se îmbată pe întrecute. Blestemată a fost clipa în care te-ai îmbătat, căci din acea clipă parcă un blestem urmăreşte pe ur­maşii fiilor tăi. Uită-te, Noe, ce roade bogate culege Satana pe urma beţiilor!

Precum a fost în timpul lui Noe, aşa e şi azi. Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor otrăvit, tot felul de răutăţi şi păcate. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei. Blestemă tată pe prunc, şi prunc pe tată, şi soţ pe soţie.

Ca pe timpul lui Noe, beţia sparge şi azi pacea şi bună înţelegerea din casele oamenilor. Este casă cinstită ce hălăduieşte în cele bune, şi cum intră beţia în ea, o vezi cum se duce de râpă.

Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi şi păcate: desfrânări, sudalme, bătăi, omoruri, certuri şi altele. Cu ade­vărat beţia este un izvor de rele şi fărădelegi.

O veche poveste arabă spune că diavolul se întâlni odată într-o pădure cu un om şi îi zise: „Am să te omor! Numai aşa îţi mai las viaţa, dacă omori pe tatăl tău, sau baţi pe soră-ta, sau te îm­beţi”.

„Ce să fac? – îşi zise omul. Să omor pe tatăl meu care m-a făcut e cu neputinţă. Să bat pe so­ra mea e ceva groaznic. Iacă mă voi îmbăta o dată şi îmi voi scăpa viaţa”.

Şi s-a coborât omul în sat, a tras la o crâşmă si s-a îmbătat una bună. Dar mergând acasă şi îngroşându-se cearta, a bătut pe soră-sa şi a omorât pe tatăl său.

A vrut să scape cu beţia şi pe urmă le-a făcut pe toate.

Dar sminteala lui Noe nu e numai o învăţătură contra beţiei, ci şi contra tuturor ispitelor şi pa­timilor rele. Sunt ele şi alte feluri de „beţii”, tot atât de rele ca şi beţia de alcool. Şi desfrânarea e o beţie… şi cearta, şi sfada e o beţie… şi ura, şi duşmă­nia e o beţie… şi zgârcenia e o beţie… şi toate cele şapte păcate de moarte sunt tot atâtea feluri de beţii sufleteşti din care izvorăsc, ca dintr-un izvor otrăvit, răutăţile şi păcatele. Orice fel de patimă rea se preface într-un izvor de rele şi răutăţi.

Diavolul umblă neîncetat să ne otrăvească cu ispita şi păcatul. Îndată ce am primit otrava, ea creşte şi rodeşte întocmai cum creşte pirul apucat în grădină sau în ogorul de grâu.

O poveste spune că cinci fire de pir s-au dus la un plugar şi l-au rugat zicând: „Îndură-te de noi şi la­să-ne la marginea ogorului, unde şi aşa nu creşte nimic”. Omul se învoi şi le primi la o margine de ogor. Dar pirul se întinse mereu pe sub pământ, până ce străbătu şi cuprinse întreg ogorul. Când a venit omul să secere, n-a aflat decât nişte spice pi­pernicite. Toată vlaga ogorului o supsese pirul.

Ca pirul apucat în ogor, aşa creşte păcatul în inimă, îndată ce-i facem loc.

Ca pirul apucat în ogor, aşa lucrează mai departe Satana cu ispitele lui când l-am lăsat să intre în inima noastră. Ah, ce mişel mare este diavolul! EI se mulţumeşte cu un început mic, cu un „măr” mic, căci apoi ştie el că după acest început urmează biru­inţa lui.

Spre pildă, patima beţiei diavolul o pune în faţa omului cu un păhărel de băutură. De la un pahar, omul alunecă la al doilea, iar la al treilea nu se poate opri. Urmează altele treizeci şi trei, după care Satana bogată izbândă culege.

Aşa e, de pildă, şi patima hoţiei. O pune Satana în faţa omului cu un ou, după care omul ajunge să fure un bou.

Aşa e, spre pildă, mai departe, patima desfrână­rii, pe care Satana o pune în faţa omului cu cuvintele: „Gustă, omule, gustă numai o dată, să vezi cît e de dulce!… Gustă, căci doar pentru asta-i făcută lu­mea, să gustăm din plăcerile ei… Că doar n-ai să te faci călugăr etc.”… Dacă omul ascultă de dia­vol şi gustă din această patimă, nu se mai poate opri până când pe urmă se trezeşte cufundat în pieire trupească şi sufletească.

Toate patimile încep cu un „măr” mic şi pe urmă gată cu pieire trupească şi sufletească. Diavolul are pentru fiecare patimă şi pentru fiecare om câte o şoaptă de înşelăciune.

Câtă vreme Noe a stat în corabie, era în mâna şi în grija lui Dumnezeu. El era scos din lume; i se rupsese legătura cu lumea. El era legat numai cu cerul, cu Dumnezeu. Dar îndată ce a ieşit în lu­me – şi Dumnezeu S-a retras, lăsându-l să trăiască în binecuvântarea primită – Noe greşeşte.

Aşa e omul. Cum îl lasă Dumnezeu din mână, el o apucă razna. Cum Se depărtează Dumnezeu, el s-apucă de păcat.

Ah, ce slab este omul singur! Îl biruie lumea cu ispitele ei. Să ne alipim cu tot sufletul nostru şi cu toată credinţa noastră de Iisus Mântuitorul şi Birui­torul! Să rămânem neîncetat în El, să rămânem în „corabie”, în darul şi harul Duhului Sfânt care ne ajută să biruim duhul acestei lumi şi ispitele ei.

Noi suntem într-o o veşnică luptă cu ispititorul dia­vol şi ispitele lui. În lupta aceasta, noi singuri suntem slabi, suntem mai slabi decât ispititorul. Ne biruie patimile şi ispitele. Suntem însă mai tari decât ispiti­torul, dacă-L primim pe Domnul, dacă trăim cu EI şi cerem ajutorul Lui. Diavolul fuge bătut şi ruşinat când, în lupta contra lui, Îl avem alături de noi pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă.

Iisuse, bunule Doamne! Rămâi neîncetat cu mi­ne şi eu cu Tine, căci fără ajutorul Tău sunt pierdut.

În războiul cel mare cu ispitele vrăjmaşului diavol, eu cad înfrânt în clipa în care Te părăsesc şi Tu mă părăseşti. Orice clipă trăită fără Tine îmi poate fi spre pierzare. Diavolul aşteaptă o astfel de clipă. Iisuse, bunule! Fii neîncetat cu mine şi eu cu Tine! Eu Îţi predau Ţie toată inima mea, toate gândurile mele, toate hotarele vieţii mele, toată viaţa mea ca să fii Tu Stăpân peste ele şi să le aperi Tu cu darurile Crucii Tale. Amin.

Preot Iosif TRIFA
”Corabia lui Noe” ,
Ediţia a IV-a

Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

error

Author: Editor

Comentarii

  1. O gândire înțeleaptă, o gândire ce nu putea veni decât prin Duhul Sfânt. Sper să mă folosesc și eu de ea în predicile mele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!