„Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sfârşitul a tot omul vine înaintea Mea, că s-a umplut pământul de nedreptate de la dânşii (oameni) şi iată voi pierde pe ei şi pămâtul. Iar tu fă-ţi corabie din lemn de gofer (chiparos); despărţitori (cămări) vei face prin corabie şi o vei smoli pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală. Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi lungimea, cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea ei. Să faci corăbiei o fereastră sus lată de un cot; uşa să o pui în latura corăbiei; şi cămări cu câte două şi trei rânduri de poduri vei face în ea. …Şi vei intra în corabie tu şi feciorii tăi»“ (Fac. 6, 13-18).
O, ce înţeles adânc este în această corabie de mântuire!
Pământul se stricase pe timpul lui Noe. Dumnezeu hotărâse pierderea lui. Ziua urgiei era hotărâtă. Nu o hotărâse numai Dumnezeu, ci o hotărâse şi stricăciunea oamenilor. Sfârşitul oricărei stricăciuni este pierzarea. Toţi oamenii erau hotărâţi pierzării. Valurile potopului, valurile pieirii, aveau să acopere tot pământul. Pe Noe urmau să-l scape din valurile pieirii darul şi ajutorul Domnului. El singur nu se putea mântui; faţă de valurile potopului nu putea face nimic pentru mântuirea lui. Fără darul şi ajutorul Domnului ar fi pierit şi el în valurile potopului.
O, de am înţelege că în acea stare suntem şi noi! „Toţi suntem păcătoşi“ (Rom. 3, 23). Valurile morţii trebuie să vină peste noi. Dreptatea lui Dumnezeu cere pedeapsa şi pierzarea noastră, a tuturor, căci „plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Valurile morţii trebuie să vină peste noi.
Din această judecată şi pierzare numai o intervenţie, numai un ajutor din afară ne pot scăpa. Noi singuri nu putem dobândi mântuirea. Sentinţa ni s-a rostit: „plata păcatului este moartea“. Numai o corabie de mântuire ne poate scăpa şi pe noi din această pierzare.
Pe Noe l-a scăpat Dumnezeu din apele potopului, dându-i o corabie de mântuire.
Corabia lui Noe închipuie întreagă taina mântuirii noastre sufleteşti. Corabia lui Noe a fost o închipuire, a fost o icoană înainte-vestitoare despre mântuirea omului şi a omenirii, prin Jertfa cea mare şi sfântă a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Corabia lui Noe închipuie pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă. Vom afla taina aceasta cercetând felul cum a fost cădită corabia. Despre mărimea corăbiei Dumnezeu a zis să aibă o lungime de trei sute de coţi, o lăţime de cincizeci de coţi şi o înălţime de treizeci de coţi. Mărimea aceasta, luată în mic – în proporţia omului – dă exact mărimea unui om bine dezvoltat, şezând culcat pe spate. Lungimea corăbiei este de şase ori cât lăţimea şi de zece ori cât înălţimea. Tocmai atât e şi mărimea unui om când şade culcat pe spate.
Corabia lui Noe închipuie pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos care S-a coborât cu trupul în mormânt, în apele morţii, să ne izbăvească pe noi din pierzare.
„Noe! Fă-ţi corabie din lemn de chiparos“, i-a zis Dumnezeu lui Noe. Lemnul trebuia mai întâi tăiat ca să poată fi folosit la construirea corăbiei mântuitoare. Trebuia mai întâi doborât la pământ. Asta închipuie moartea Mântuitorului. Iisus Mântuitorul zicea despre Sine că-i „pomul cel verde“ (Luca 23, 31). Dar acest „pom verde“ a fost tăiat şi doborât la pământ. Mântuitorul a suferit moarte şi S-a coborât în mormânt pentru ca să devină corabie de mântuire pentru noi păcătoşii. Chiparoşii a trebuit să fie tăiaţi, a trebuit să li se ia viaţa, ca să devină corabie de adăpost. Iisus Mântuitorul a trebuit să moară ca noi să fim mântuiţi. Dacă n-ar fi murit El, mântuirea noastră ar fi fost pierdută. Ne-am fi înecat cu toţii în valurile pieirii sufleteşti.
Corabia lui Noe închipuie pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu mâinile întinse şi pironite pe Crucea Golgotei. Corabia lui Noe închipuie Crucea mântuirii… Închipuie moartea şi Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. Fără această moarte şi Jertfă nu este mântuire.
Corabia lui Noe închipuie şi Biserica Domnului nostru Iisus Hristos pentru că şi temeiul şi temelia Bisericii sunt Crucea, sunt Jertfa Mântuitorului.
Corabia lui Noe închipuie şi Taina Botezului pentru că şi botezul înseamnă cufundarea în apele morţii şi învierea la o viaţă nouă prin darul morţii şi învierii Domnului.
Corabia lui Noe închipuie – precum am zis – şi Biserica lui Hristos. Noi vom stărui în cartea aceasta să arătăm corabia lui Noe ca pe o icoană a Jertfei scumpului nostru Mântuitor, pentru că Jertfa aceasta este şi temeiul şi temelia Bisericii. Biserica lui Hristos este clădită şi zidită pe Jertfa Crucii şi pe darurile Crucii (temelia bisericii are formă de cruce).
Un credincios adevărat al Bisericii este acela care s-a adâncit mai mult în Jertfa Crucii.
În corabia Bisericii intră cu adevărat numai acela care a intrat în înţelegerea şi adâncirea Jert-fei scumpului nostru Mântuitor. De aceea noi vom stărui asupra acestei Jertfe.
Despre corabia lui Noe ne spune mai departe Biblia că avea multe încăperi, avea două rânduri de cămări. Încăperi multe are şi corabia mântuirii noastre sufleteşti. Pentru toţi cei care vor să scape într-însa, de urgia cea mare din Ziua Judecăţii, este loc destul. Pentru toţi are loc destul (Luca 14, 22).
Corabia era unsă cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Smoala închipuie, pe de o parte, păcatele noastre. El „S-a făcut păcat pentru noi“ (II Cor. 5, 21). „Domnul a aruncat asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor“ (Isaia 53, 6).
Pe de altă parte, smoala închipuie darul şi harul mântuirii. Ne apără de valurile pieirii sufleteşti.
Despre uşa şi fereastra corăbiei vom vorbi altă dată. Acum vom spune numai atât: corabia lui Noe a închipuit pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea sfântă. Dreptatea lui Dumnezeu cerea pierzarea lumii şi a omului. Din această pierzare pe Noe l-a scăpat corabia, iar pe noi ne scapă Iisus Omul. El a fost făcut păcat pentru noi. Peste Cel ce era curat şi fără de păcat au trecut toate valurile judecăţii lui Dumnezeu. „Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut, Doamne“ (Ps. 41, 10). Mântuitorul a fost acoperit de valurile păcatelor noastre, a suferit moarte ca să ne câştige corabie de mântuire sufletească.
Şi încă ceva să învăţăm privind cum lucrează Noe la corabie: o viaţă întreagă a lucrat Noe la corabia mântuirii lui din potop. O viaţă întreagă trebuie să lucrăm şi noi la corabia mântuirii noastre sufleteşti. Noe lucra după planul lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu îi arată tot anume cum să lucreze corabia. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evanghelie ne arată şi nouă tot anume – şi aşa de frumos – cum să lucrăm la mântuirea sufletului. Planul mântuirii noastre sufleteşti se află spus pe larg şi amănunţit în Biblie, în Sfânta Scriptură. Câţi însă studiază acest plan şi câţi se apucă de lucru?
„Spune-mi, te rog, de meşteşuguri – zice Sf. Ioan Gură de Aur – oare dacă voim a le cunoaşte, n-avem de lipsă să ne apucăm de lucru ca să le deprindem? De pildă, dacă voieşte cineva să fie căpitanul unei corăbii, se apucă de treabă. Voieşte să fie negustor, se apucă de treabă. La orice fel de meşteşug trebuie omul a se deprinde şi a se apuca de lucru. Tot aşa şi cel ce voieşte să fie un creştin adevărat, trebuie a se apuca de lucru. Nu e destul numai că voieşte omul a se face creştin, ci alături cu voinţa, trebuie să se apuce şi de lucru. Dar dacă vom dormita, dacă sforăind vom aştepta să intrăm în ceruri, cum vom aştepta să moştenim Împărăţia Cerurilor?“
Eu te întreb, iubite cititorule, unde ai ajuns tu cu lucrul mântuirii sufleteşti? Ori poate nu te-ai apucat încă de lucru? Ce mai aştepţi? Potopul, moartea? Ia seama, Domnul strigă la tine să te apuci de lucru. N-auzi tu glasul Domnului Iisus cum strigă la tine: „Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea când nimenea nu mai poate lucra“ (Ioan 9,4)?
Preabunule Doamne şi Tată Ceresc! Sunt şi eu unul dintre cei osândiţi la moarte şi pieire sufletească pentru păcatele şi fărădelegile mele. Din această osândă nimeni nu mă poate scăpa decât Jertfa cea scumpă a Fiului Tău.Iisuse, scumpul meu Mântuitor! Jertfa Crucii Tale este corabia mântuirii mele. Ajută-mă, Doam-ne, şi mă scapă şi pe mine prin această corabie mântuitoare.
Duhule Sfinte, adă-mi aminte că scăparea mea este corabia, dar adă-mi aminte că şi eu trebuie să lucrez la mântuirea sufletului meu!
Preot Iosif Trifa, din ”Corabia lui Noe”
– Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
