Meditaţii

Noi am venit la pocăinţă, dar aceasta ne va folosi numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.

Dacă nu recunoşti că Hristos este Mântuitorul tău, zadarnic vei recunoaşte că El este Mântuitorul lumii.
Dacă nu-L poţi recunoaşte pe Hristos în tine, tu eşti un lepădat (II Cor 13, 5), chiar dacă ai recunoaşte că El este în alţii.

Când ştii că Hristos este, atunci nu mori în păcatele tale,
ci le părăseşti, te predai Lui şi crezi în răscumpărarea Lui.
Când ştii că Hristos este Viu şi prezent, te cutremuri şi nu mai păcătuieşti.
Când ştii că Hristos este Mântuitorul tău, Îl binecuvântezi pe Dumnezeu cu viaţa ta şi cu moartea ta.
Acesta este marele Har de care au parte cei aleşi.
O Doamne, dăruieşte-ni-l tuturor oamenilor pe care i-ai creat Tu.
(pag. 163-164)
*

Noi am venit la pocăinţă, dar aceasta ne va folosi numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului,
dar dacă nu rămânem în ele aşa cum am venit, până la sfârşit, toate aceste daruri ale Harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem şi le putem păstra numai în învăţătura şi în credinţa în care le-am primit când am pus legământul nostru cu Dumnezeu.
Dacă nu le păstrăm aşa, în zadar am crezut (I Cor 15, 1).
Dacă am îmbrăcat o haină nouă şi am intrat într-o casă curată, avem o mare bucurie. Dar bucuria aceasta ţine numai atâta vreme cât păstrăm haina nouă şi casa curată. Îndată ce acestea s-au rupt ori s-au întinat, s-a dus şi bucuria lor.
Cu iertarea şi mântuirea pe care ni le dăruieşte Domnul Iisus în clipa venirii la El este la fel.
Le avem numai până rămânem în ele şi ele în noi, aşa cum le-am primit.

În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Dumnezeu, am devenit ascultători şi ucenici ai Lui.
Dar calitatea şi dreptul acesta noi le avem numai câtă vreme ascultăm de El şi rămânem cu El.
Când ne-am despărţit de Hristos, am pierdut orice drept, orice răsplată şi orice viitor, pe vecii vecilor.

Ostaş eşti numai câtă vreme porţi o uniformă şi urmezi o disciplină în cadrul unei unităţi şi în ascultarea unui comandant.
Aşa poţi fi o viaţă întreagă
sau poţi fi numai o singură zi.
În ostăşia lui Hristos este întocmai aşa. Se înşală toţi cei care cred că acolo nu este nevoie, tot aşa de strictă, de ascultare, de disciplină, de statornicie. Ba, este încă cu atât mai mult…

În orice fază a unei lupte, condiţia biruinţei fiecăruia şi a tuturor este ca fiecare să ţină legătura strânsă cu ceilalţi şi toţi cu comandantul lor.
Ascultarea noastră de Hristos poate fi deplină numai când noi păstrăm şi legătura desăvârşită cu fraţii noştri. Şi cât urmăm cu hotărâre îndrumarea dată de El – încadraţi ascultători între fraţii unde ne-a pus El.
Oricine îşi părăseşte locul şi unitatea este un dezertor, chiar dacă a fost cândva unul dintre cei mai viteji.

Rămâi în Cuvântul lui Dumnezeu şi în părtăşia cu Hristos numai atâta vreme cât umbli în Adevăr, în Iubire, în sinceritate şi în smerenie,
adică în Învăţătura şi în Credinţa dintâi.
Îndată ce cazi în Minciună şi în Dezbinare, în prefăcătorie şi în îngâmfare, nu mai eşti nici în Cuvântul lui Dumnezeu şi nici în părtăşia lui Hristos. Ai căzut din ele.
Vai de cel ce se înşală singur că mai este ceea ce nu-i.

Nu pot cunoaşte Adevărul acei care nu trăiesc în sfinţenia deplină cerută de Cuvântul Ceresc.
De aceea pierd cunoaşterea Adevărului şi ies din călăuzirea Lui acei care cad din ascultarea Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu.
(pag. 185-187)
*

Numai Dumnezeu singur cunoaşte ce căi şi ce mijloace alege de fiecare dată Adevărul şi Dragostea Sa pentru a învia şi mântui o fiinţă omenească prin înnoirea minţii şi a inimii sale, adică prin naşterea din nou a sufletului aceluia.
Căci faţă de fiecare suflet, ori ceasul, ori felul, ori locul a fost altul decât la celelalte. Aceasta arată că fiecare suflet are un preţ unic în faţa lui Dum-nezeu.

Mintea şi inima omenească au fost create de la început de către Dumnezeu în aşa fel, încât fiecare să poată cuprinde Adevărul şi dragostea Lui.
Şi fiecărei minţi şi inimi omeneşti, Dumnezeu îi vorbeşte în aşa fel, încât ea Îl poate înţelege şi cuprinde numai dacă vrea.

Adevărul cuprins de noi în chip mântuitor este şi Miezul, şi Forma învăţăturii şi a Credinţei prin care Duhul şi Cuvântul Sfânt fac în noi naşterea din nou
şi prin care face în fiinţa noastră cea nouă, mărginită, desăvârşirea firii dumnezeieşti tot aşa de minunată şi de cuprinzătoare ca şi în marea Sa Biserică nemărginită,
cu o singură condiţie: să-L ascultăm pe Dumnezeu.
(pag. 192)
*

Mântuirea sufletelor noastre este legată chiar de ascultarea întocmai şi până la sfârşit a învăţăturii primite, prin care am ajuns la credinţa care ne-a născut din nou în Hristos.
Cine o ţine întocmai şi până la moarte va fi mântuit prin ea (I Ptr 1, 9).
Cine nu o ţine întocmai şi până la sfârşit degeaba ar crede oricum altfel – este pierdut (I Cor 15, 1-2; Mt 7, 22-23).
(pag. 194)

din volulmul: ” CALEA BUNULUI URMAŞ ” de Traian Dorz

Cea dintâi condiţie a mântuirii : naşterea din nou : selecţii din opera scrisă şi vorbită a omului lui Dumnezeu Traian Dorz / Rus Ovidiu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2014

Lasă un răspuns