În decursul vremii, în Biserica creştină s-au ridicat mulţi oameni reformatori, ca să spunem aşa. Însă cei mai mulţi au început cu reforma cultului, a rânduielilor. Dar Părintele Iosif, omul trimis de Dumnezeu, a început cu reforma sufletului, cu schimbarea vieţii păcătoase, cu întoarcerea la Dumnezeu, cu trăirea, cu viaţa. Şi noi suntem chemaţi să cercetăm cu băgare de seamă, să vedem cum a trăit, cum a luptat, pentru ce s-a jertfit el şi cum şi-a sfârşit şi şi-a păzit credinţa.
Ce minunat a fost începutul! Începutul a fost cu lacrimi, cu plâns, cu rugăciune, cu zdrobire de inimă, cu durere. În noaptea [aceea a] Anului Nou, Părintele Iosif, zdrobit de durere pentru neamul său, pentru poporul său, a căzut plângând în genunchi la rugăciune, cerând de la Dumnezeu îndurarea şi mila. Şi ce urmări binecuvântate a avut acest început! Să privim apoi la munca şi la lupta lui, la felul de viaţă pe care el l-a [avut]: în luptă, în sărăcie, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă până la noi şi fiecare să poată să cumpere o carte, să cumpere o foaie din care să-L poată afla pe Domnul, să poată afla voia lui Dumnezeu, să poată cunoaşte cum trebuie să trăiască şi cum trebuie să umble în această lume.
Şi viaţa, munca, şi lupta lui, ce roade binecuvântate au fost pentru ţara noastră! Atâtea suflete pierdute, care erau o povară pentru familiile lor, pentru societate, au ajuns o binecuvântare.
Şi noi să-i urmăm credinţa lui în trăire, în umblare şi-n tot ce facem, şi-n tot ce trebuie să facem în viaţa noastră, în locul unde trăim. Noi înşine să fim, în primul rând, lumină. Noi înşine să fim o pildă vrednică de urmat pentru alţii. Să vadă alţii în noi lumina, să vadă viaţa, să vadă trăirea. Căci ce înseamnă un om nou, o făptură nouă? A fi cinstit, a fi drept, a fi corect, a nu umbla cu vicleşug, cu furtişaguri, a nu-ţi căuta scuze atunci când faci răul, a nu întinde mâna să iei ce nu-ţi aparţine şi nu este cuvenit ca să iei. Aceasta este viaţa creştină. Aceasta este lumina în care trebuie să umblăm.
De aceea, dragii mei, şi noi să urmăm credinţa acestui om mare al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu l-a trimis la noi şi el ne-a spus Cuvântul curat şi limpede, că poate să-l înţeleagă şi copiii, şi cei bătrâni, atât este de curat. Atât este de frumos şi atât este de dulce şi de plăcut, încât oricine poate să-l primească şi oricine poate să-l asimileze şi să aibă parte de roadele binecuvântate ale Cuvântului în viaţa sa.
Dragii mei, a fi creştin, a fi credincios, a fi ostaş înseamnă a fi om corect, om născut din nou, om care să fie şi-n gândire, şi-n sentimente, şi-n vorbire, şi‑n trăire curat.
Dumnezeu să ne binecuvânteze, să ne dea harul Lui, ca să putem înţelege că fără reforma sufletului în viaţa noastră, iată, nu se poate face o reformă în jurul nostru. Şi nu-L pot afla [nici] alţii pe Domnul, câtă vreme noi nu L-am aflat. Că nu este naştere din nou fără Cuvântul lui Dumnezeu; că nu este nici credinţă fără Cuvântul lui Dumnezeu. Căci credinţa vine în urma auzirii; şi auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deci acolo unde este mărturisit Hristos, Domnul nostru, Mântuitorul nostru iubit, unde este Cuvântul Lui, acolo este şi credinţa. Şi apoi credinţa trăieşte tot prin acest Cuvânt.
Dumnezeu să ne binecuvânteze. Să ne învrednicească El să fim cu mai multă luare aminte la ceea ce auzim, la ceea ce vedem. Că vedeţi frăţiile voastre ce mulţime suntem aici adunaţi. Şi aceasta este o dovadă a prezenţei Domnului, a dragostei Lui, a puterii cu care lucrează în lume şi în mijlocul nostru. Pentru ca Numele Lui să fie slăvit, să fie binecuvântat şi cântat, şi mărturisit cu dragostea credinţei. Pentru ca soţii noştri, familiile noastre, vecinii noştri, consătenii noştri şi tot poporul nostru să ajungă la Dumnezeu, să ajungă la lumină, să ajungă la trăirea şi părtăşia cu El.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru îngăduinţa pe care o avem din partea stăpânirii. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze ţara noastră, poporul nostru, conducătorii ţării noastre, care se luptă pe toate căile ca toţi să ajungă la o viaţă mai bună, la o viaţă dreaptă. Şi această viaţă dreaptă şi sfântă vine prin Mântuitorul nostru, prin Cuvântul Său, prin Evanghelia Sa. De aceea noi avem în societate o datorie mult mai mare… Cuvântul spune că cei ce-au crezut, mai întâi ei, sunt datori.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu (…) şi să-L rugăm pe Domnul să ne umple El cu harul Său şi cu darul Său, pentru ca viaţa noastră, anii noştri, paşii noştri puţini pe care-i avem de străbătut în această viaţă să poată fi o binecuvântare pentru cei din mijlocul nostru. Ca la sfârşitul vieţii noastre, al luptei, să putem să vedem Faţa dulce şi frumoasă, şi minunată a Domnului nostru şi să rămânem cu El.
Slăvit să fie Domnul!
spicuiri dintr-o vorbire fratelui Nistor Arcadie de la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 2 iunie 1985
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.5
