Meditaţii

Noi rătăceam cu toţii


Isaia 53, 6

Ce grozavă este rătăcirea când este generală! Ce deznădăjduită este căderea când e chiar a tuturora! Ce adânc este întunericul când nu mai e nici o rază de lumină de nicăieri! Aşa este rătăcirea omenirii, aşa era căderea noastră, aşa era întunericul meu înainte de a veni Hristos pe pământ, între noi, în mine. Nu numai că eram rătăciţi cu toţii, dar eram şi rătăciţi cu totul. În orbia noastră, fiecare avea drumul său, ideile sale, interesele sale, nebunia sa. Nimeni nu ţinea seamă de nimeni. Nici unul nu asculta de nici unul. Fiecare era vrăjmaş fiecăruia.

Astfel ne-am împovărat cu toţii şi cu totul de nelegiuiri peste nelegiuiri, urându-ne unii pe alţii şi vrednici să fim urâţi. Iată, aşa eram noi.

Dar Dumnezeu, Care este atât de bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre şi în păcatele noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin harul Său (Efes. 2, 4-5). El a făcut să cadă asupra lui Iisus nelegiuirea noastră, a tuturor, pentru a nu mai cădea noi sub ea…

Hristos, Domnul nostru, S-a sfinţit El pentru noi toţi, ca noi toţi să ne putem sfinţi prin El (Ioan 17, 19; I Cor. 6, 11). S-a făcut El ascultător până la moarte (Filip. 2, 8), pentru ca, prin ascultarea Lui, noi toţi să ajungem la o stare după voia lui Dumnezeu.

El a fost părăsit de Dumnezeu, ca noi să fim primiţi pe vecie înaintea Lui, îndreptăţiţi la aceasta prin Crucea Lui răscumpărătoare şi slăvită. Iată ce ne-a făcut El.

Slavă veşnică Ţie, Iisuse, Marele Preţ al răscumpărării noastre, Marele Mijlocitor al sfinţirii noastre, Marele Temei al îndreptării noastre, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos! Aliniaţi în urma Ta, Tu ne dai acum şi nouă tuturor o valoare veşnică. Şi, călcând pe urmele Tale, vom avea şi noi toţi o slobodă intrare în Împărăţia strălucită şi slăvită a lui Dumnezeu (II Petru 1, 11). Salvă Ţie!

Te rugăm, ţine inima noastră totdeauna temătoare şi smerită la picioarele Tale, pentru ca să nu ne mai rătăcim niciodată de la calea Ta. Şi ai milă, Doamne Iisuse, de toţi acei care mai rătăcesc încă şi acum şi adună-i şi pe ei în turma Ta ascultătoare. Amin.

Traian Dorz

1 Comment

  • maria neagu 26 februarie 2013

    ,,Ce grozava este ratacirea cand este generala!…Nu numai ca eram ratacici cu totii,dar si eram ratacici cu totul! In orbia noastra, fiecare avea drumul sau,ideile sale,interesele sale,nebunia sa. Nimeni nu tinea seama de nimeni. Nici unul nu asculta de nici unul. Fiecare era vrajmas fiecaruia”

    ,,In Lucrarea Oastei Domnului lucrurile s-au petrecut asemenea: nu ramasese numai unul,ci ramasesera mai multi. Dar chezasia biruintei intregii Lucrari era legata in mare masura de unitatea si dragostea dintre acesti lucratori ai ei.
    Cata vreme inauntru dragostea si unitatea dintre noi s-au pastrat puternice,furtuna din afara n-a avut ce ne face. Dupa fiecare val de vant,padurea Oastei s-a ridicat din nou cu toata fruntea ei spre cer si cu toate crengile ei spre soare. In locul arborilor furati sau cazuti au crescut altii,mai frumosi,fiindca Soarele era puternic,iar radacinile ei erau langa Izvor…
    Dar cand vantul cel rau s-a starnit dinlauntru, racind dragostea si sfasiind unitatea,atunci a venit acea zapaceala adusa de diavolul,care i-a facut pe multi sa-si piarda mintea smerita si sanatoasa si sa inceapa a lovi in ceea ce trebuia sa apere.Si sa batjocoreasca ceea ce aveau datoria sa adore”.

    ,,Ai mila, Doamne Iisuse. de toti acei care mai ratacesc inca si acum, si aduna-i si pe ei in turma Ta ascultatoare.
    Te rugam ,tine inima noastra totdeauna tematoare si smerita la picioarele Tale, pentru ca sa nu mai ratacim niciodata de la calea Ta.Amin.[Citate din fratele Traian Dorz]

Lasă un răspuns