Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Noi suntem lucrarea Lui…

Noi suntem lucrarea Lui…

Noi suntem lucrarea Lui…

„Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie / Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie…” (Traian Dorz, Binecuvântat e-acela)

Din clipa când ne-am întors la Dumnezeu şi ne-am născut din nou, făptura noastră cea nouă cunoaşte mereu o creştere în toate privinţele, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Altoiţi fiind în Hristos, fiecare ne căpătăm din El seva de creştere şi rodire, precum mlădiţa, din viţă, şi creanga, din trunchi. Duhul lui Dumnezeu ne creşte mereu duhovniceşte spre tot mai înalt, spre tot mai frumos, spre Hristos. În această creştere toţi pornim de la punctul zero. Orice suflet care se întoarce cu adevărat la Dumnezeu şi a făcut contactulfericit cu Hristos, alimentându-se din Elprintr-o sudură curată, sănătoasă şitrainică, va creşte continuu. Spiritualiceşte, noi putem creşte în condiţia umană până la superlativul pe care îl poate atinge firea omenească. De acolo, există un punct de trecere în firea dumnezeiască, cum spune Sfântul Apostol Petru:„…vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti după cum aţi fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte” (2 Petru 1, 4). Oamenii mari ai lui Dumnezeu au ajuns să poată comunica nu numai cu natura inferioară sau cu natura medie, ci şi cu natura superioară, au putut vorbi cu animalele şi cu îngerii. Aceşti oameni mari ai lui Dumnezeu ajunseseră părtaşi firii dumnezeieşti – şi puteau comunica cu întreaga Natură.

În lucrarea sfântă a părtăşiei cu Dumnezeu au venit numai sufletele sincere şi smerite – şi au rămas numai atâta cât s-au putut păstra cu adevărat sincere şi smerite, atât faţă de Hristos, cât şi faţă de fraţi. Când cineva cade din sinceritate în prefăcătorie şi din smerenie în îngâmfare, el s-a despărţit sufleteşte, atât de Hristos, cât şi de fraţi. Cât suntem sinceri şi smeriţi, noi rămânem în Harul lui Dumnezeu, căci: „celor smeriţi le dă har”. În momentul când am pierdut smerenia, Harul se duce de la noi, pentru că el stă numai în vasul smereniei. Dumnezeu ne-a înzestrat cu talentele cele mai frumoase, pe care trebuie să le descoperim şi punem în lucrare. Fr. Traian ne spune că Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi. Dumnezeu ne zice fiecăruia: – „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta! Inima noastră are trei compartimente: al cuvintelor, adică conştientul omului, al gândurilor, care este subconştientul omului şi cel tainic în care este ascunsă rădăcina tuturor relelor. Cine nu-L primeşte pe Hristos până în compartimentul din fundul inimii sale, acela în zadar zice că este creştin. În primul compartiment mulţi îl primim pe Domnul, în al doilea zac multe gânduri ce nu le spunem mulţi lui Dumnezeu. În al treilea, în fundul inimii, este rădăcina răului şi dacă nu este scoasă afară în zadar vom tăia lăstarii de la suprafaţă. Păcatele adânci din care izvorăsc toate relele din afară sunt ascunse aici, omul crezând că poate înşela pe Dumnezeu. Hristos vrea să stăpânească toată fiinţa noastră, trupul, sufletul şi duhul. Apoi ne cheamă, ne primeşte şi ne pune să lucrăm împreună cu El în slujba Lui. Hristos ne-a pus temelia şi ne-a zidit în El pentru a umbla în faptele bune pregătite dinainte fiecăruia.

Marele meşter este mai mare decât Lucrarea şi în Biserica Sa sunt alese cu grijă pietrele ce se zidesc. La Templul lui Solomon ne spune Biblia că nu s-a auzit lovitură de ciocan, iar pietrele care nu se potriveau erau aruncate. Se spune despre Michelangelo că a cerut de la vecinul său piatra mare din curtea lui, care nu folosea la nimic, ci ocupa locul degeaba. După timp mult în care a dăltuit în piatră, îndepărtând mult din ea şi şlefuind apoi sculptura a obţinut acel înger minunat. La fel şi Dumnezeu, prin încercări, necazuri şi greutăţi, ne ciopleşte, ne căleşte, nedesăvârşeşte şi pregăteşte spre a filucrarea Lui, de care să se poată folosi.

În ceruri s-a făcut acea întrebare: Cine va merge pentru Noi? Şi azi Dumnezeu ne cheamă şi doreşte să ne folosească în lucrul sfânt spre a umbla în faptele bunerânduite nouă, a cerceta bolnavii, a ajuta săracii, a fi prezent cu fraţii la biserică,la adunare, la jertfă, spre a fi cu ei şi în slavă, mărturisind cu viaţa noastră pe Hristos. El ne-a pregătit totul, ne-a dăruit toate darurile Sale: înţelepciune, sănătate, răbdare, iubire, putere de iertare, spre a umbla în părtăşie cu fraţii şi a lucra împreună cu Dumnezeu. Aşa cum tot greul lucrării şi răspunderea ar fi numai pe umerii noştri, aşa să ne silim să lucrăm fiecare. Când clădirea este terminată, schelele se demontează şi ajung la foc, pietrele nefolositoare se aruncă, la fel şi celelalte materiale din jurul schelelor. Să fim cu băgare de seamă să nu avem niciunul dintre noi soarta lor, crezând că facem parte din clădire, ci până încă se mai poate să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să punem început bun mântuirii noastre, cum spun Sfinţii Părinţi, ca să fim cu adevărat lucrarea Lui. Amin!

Slăvit să fie Domnul!

Nelu PAVEL

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!