8 martie – Psalmul 32, vers 9
Calul este primejdios, iar catârul, încăpăţânat. Din fire, calul este totdeauna primejdios şi trebuie mereu să fii atent asupra lui ori la ce îl foloseşti. Cu gura poate să muşte, cu picioarele poate să lovească, cu căruţa poate s-o ia razna peste şanţuri, cu şaua te poate trânti… Cu alţii se bate, singur nu şade, spre locurile oprite fuge, la poveri, adesea, nu merge… Când trebuie să urce, nu vrea să meargă, iar când trebuie să coboare, nu vrea să oprească… Catârul este leneş, îndărătnic, nesupus, desfrânat, răzbunător, nesimţit, neascultător… Poţi să-ţi scoţi sufletul cu el, când nu vrea, nu merge, orice i-ai face! Poate să fie graba cea mai mare, el nu fuge. Poţi să-l baţi cât vrei, când nu vrea el, nu trage. Când scapă din frâu, cu mare greutate mai poate fi prins. Când este lovit, îndată caută să se răzbune. Chiar faţă de stăpânul său, mereu îşi arată firea nesupusă şi mânioasă, căutând să meargă nu ascultător pe unde trebuie, ci pe unde nu trebuie, pe unde vrea firea lui. Cu mustrarea şi loviturile se obişnuieşte: nici nu le mai simte. Iată cum nu trebuie să fim noi! Amândouă aceste animale sunt trufaşe. Trufia le face pe amândouă să fie aşa cum sunt şi să aibă atâtea părţi rele. Trufia îl face şi pe om să fie nepăsător şi încăpăţânat, cu o gură rea şi cu umblete primejdioase, cu porniri desfrânate şi cu cărări neascultătoare, cu gesturi îndrăzneţe, cu fire mânioasă şi cu purtări smucite. Trufia îl face şi pe om să fie nesupus nimănui, leneş la ascultare, desfrânat în pornirile sale, răzbunător contra celor care nu-l lasă să facă ce vrea, bârfitor al celor ce-l mustră, nesupus faţă de îndrumătorii lui, neascultător faţă de învăţătura cea dreaptă, împotrivitor faţă de mustrarea frăţească, nesimţit, nerecunoscător şi obraznic în toate comportările lui. Aceste rele însuşiri sunt atât de urâte chiar şi la un animal… Dar cu atât mai vinovate şi mai urâte sunt ele când se arată la om… Şi de multe ori la un om care mai spune şi se mai laudă că el este şi „credincios“, că a „ieşit“ din lume şi-i place să spună că nu-i „ca ceilalţi“…, cum se lăuda fariseul (Luca 18, 11-14). Pornirile acestea sunt manifestări ale unei firi sălbatice şi primejdioase. Oriunde stăpânesc acestea, ele sunt un mare rău, atât pentru cel care le are, cât şi pentru oricine stă cu el sau trebuie să lucreze cu el. Frate şi soră — să nu fiţi aşa! Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte şi ne sfătuieşte să nu fim aşa, ci să punem puternic frâu şi tare zăbală acestor porniri în noi şi în alţii. Ori de câte ori descoperim faptele acestei firi vechi, trebuie s-o smucim puternic de zăbală. Şi s-o umilim la picioarele Crucii, îngenunchind-o şi răstignind-o (Gal. 5, 24). Acolo s-o silim să stea în ascultarea Domnului şi în supunere faţă de voia Sa. Altfel tot ce va face se va sfârşi rău… O, de câte ori, când nu ne-am aşteptat şi de la cine nici nu ne-am fi gândit, firea aceasta ne-a făcut atâta rău, atâtea dureri şi atâtea pagube! Să fim cu mare grijă asupra acestui adevăr!
