Departe… în Răsăritul depărtat al Asiei, undeva între India şi Birmania, există o ţară – Pakistanul… Acolo, în regiunea aceea tropicală, sunt unele dintre cele mai minunate locuri de pe toată faţa pământului, cu cel mai gras pământ, presărat în insule între cele mai frumoase ape. Acolo se varsă în Oceanul Indian Gangele, fluviul socotit sfânt de către multele milioane de oameni care trăiesc în acele locuri. Atraşi de frumuseţea şi de belşugul de acolo, oamenii s-au aşezat şi s-au înmulţit atât de mult, încât au ajuns la cel mai mare număr din lume pe o anumită suprafaţă. Căci totul acolo era atât de frumos şi fericit.
În anul când scriu aceste lucruri a trecut peste toată regiunea aceea un ciclon… Un vânt mare care suflă răsucindu-se şi mergând. A suflat şi a mers cu o viteză şi cu o putere atât de mare, încât pe o întindere uriaşă a nimicit totul.
Suflarea lui aducătoare de moarte a trecut ca un potop nimicitor peste două mii de insule mai mari sau mai mici. Valurile de apă se ridicau până la douăzeci de metri înălţime şi vântul sufla cu 200 km pe oră… Ploile se revărsau ca nişte fluvii din cer, iar tunetele şi trăsnetele erau înspăimântătoare.
Toate acestea, unite în cel mai cumplit fel, au prefăcut toată frumuseţea de mai înainte într-un pustiu de nedescris.
Resturi de oameni amestecate cu resturi de pomi, de vite şi de case, de tot felul, ieşeau din noroaiele pământului şi ale apei.
Nu puteai să faci un pas – scria cineva care a văzut – fără să calci pe un cadavru… Se vorbea la început de o sută de mii de morţi… După aceea de patru sute de mii, apoi de un milion şi chiar de mai mulţi morţi…
Sute de insule locuite au fost măturate şi înghiţite de apele oceanului năpustit.
Iată ce este omul îngâmfat! Iată ce este puterea lui! Şi iată cum vine pedeapsa pentru lepădarea învăţăturii!
Aşa rămâne frumuseţea nevinovăţiei după ce trece păcatul peste ea, când lepezi învăţătura bună.
De aceea urăşte Dumnezeu păcatul şi-l cheamă pe om să alerge la adăpostul mântuitor al Crucii lui Hristos, unde păcatul nu-l mai poate ajunge. Şi unde frumuseţea dumnezeiască rămâne peste sufletul iubit, care ţine învăţătura sfântă, fericită şi odihnitoare pe totdeauna.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Făcător şi Dulcele nostru Binefăcător, Dumnezeul nostru!
Slavă Ţie pentru că ne-ai făcut nişte făpturi atât de minunate (Ps.139,14)!
Te rugăm, întinde peste noi mereu braţele Tale ocrotitoare, spre a ne ocroti de nimicirea păcatului.
Iar pe cei căzuţi sub blestemul lui pustiitor, ai milă şi îi izbăveşte.
Amin.
