„Mărturisire strălucită au fost înaintaşii sfinţi chemându-ne, şi noi să mergem pe urma marii lor credinţi.” (Traian Dorz, «Mărturisirea strălucită», pg. 6)
Viaţa omului este un dar. Întreagă viaţa lui sufletească şi trupească e un dar al Celui răstignit pe Cruce. Iată şi Duhul Domnului, în chip de înger, vine să întărească această înţelegere a lui, strigându-i răspicat cuvintele Apostolului Pavel: „De acum tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preţ mare” (I Cor 3, 23). Acesta este un crez nou, un crez al mântuirii. În cuvintele:
„…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” se cuprinde toată înălţimea sufletească la care se poate ridica un om cu ajutorul Sfintei Cruci şi al rugăciunii. O, ce înţeles adânc este în aceste cuvinte! Când Îl iubim pe Hristos, trăim viaţa lui Hristos, ne spune părintele Porfirie. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim o altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nicio spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzanie. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei care nu sunt creştini. Pentru noi, creştinii, cei care facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică există, dar atunci când ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile şi cu poftele lui (Gal 5, 24), nu mai dăm însemnătate nici diavolului, nici răului. Nu ne mai preocupă. Ceea ce ne preocupă este iubirea, slujirea lui Hristos şi a aproapelui nostru. Îndată ce ajungem la măsura de a simţi bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu fără de nicio teamă, atunci putem spune: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal 2, 20). Nimeni nu ne împiedică să pătrundem această taină. Ne răstignim împreună cu Hristos, nu mai putem trăi nepăsători, după cum se exprimă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni.
Această taină şi minune a morţii omului vechi şi a învierii unui om nou, care ar trebui să se petreacă cu fiecare copil al lui Dumnezeu, este dovada că s-a produs întâlnirea noastră cu Dumnezeu şi trebuie s-o vadă pe-orice cale orişicine, zice fratele Traian Dorz. În urma facerii acestei minuni în viaţa noastră, vine puterea de rodire în Hristos, pentru Hristos şi spre slava Lui. Sf. Părinţi au dat o lămurire şi au zis că noi ne răstignim pe Crucea Domnului Hristos, adică nu ne mai permitem să facem ticăloşii, să fim răi, uitând să ne aducem aminte de moarte, de judecată, de rai şi de iad. Omul care se gândeşte serios că este muritor, nu îşi mai îngăduie să facă toate ticăloşiile sau, dacă le-a făcut, se căieşte de ele şi începe o altă viaţă, realizează că este trecător. Prorocul David în Psalmul 102, versetele 15-16, spunea: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori, căci vânt a trecut peste el şi nu va mai fi, şi nu se va mai cunoaşte încă locul său”. Iar referitor la faptul că suntem trecători, înţeleptul Isus, fiul lui Sirah, în capitolul 7, versetul 38, scrie: „În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei mai păcătui niciodată”. Arh. Serafim Alexiev ne îndeamnă „să luăm aminte la păcatele noastre şi ne va pieri pofta să mai privim la cele străine. Să ne osândim pe noi şi vom înceta să mai osândim pe alţii. Să privim şi să vedem ce iad ne aşteaptă, şi atunci nu ne vom gândi înainte de vreme să trimitem pe alţii în el prin osândirea cea plină de răutate”.
Doar stând la picioarele Crucii vom putea înţelege că nu mai suntem ai noştri, ci suntem ai lui Hristos; şi mâinile noastre, picioarele, ochii, vorbele, gândurile, scrisul, toate simţirile şi lucrurile noastre trebuie să le punem în slujba Lui şi în ascultarea de El. Aşa au trăit părinţii noştri înaintaşi care pe toate le-au pus în slujba lui Hristos pentru a ne îmbogăţi pe noi în Hristos şi poruncă ne-au lăsat să călcăm pe urmele lor, întrucât şi ei au călcat pe urmele lui Hristos. Ei, de care lumea nu era vrednică, cu averea lor au cumpărat Mireasa Vântului, au avut numai un rând de haine şi pe toate ale lor le-au pus în slujirea Domnului şi a aproapelui lor, a Neamului nostru creştinesc şi a lumii, îndemnând cântările nemuritoare să zboare spre cele patru zări.
Deci fiind înconjuraţi cu un nor aşa de minunat de mărturisitori cu fapta nu numai cu vorba, să ne silim fiecare şi toţi împreună să le fim urmaşi vrednici spre a trăi Hristos în fiecare şi a fi permanent în mijlocul nostru, în inimile, în adunările şi în familiile noastre şi aşa să ne afle venirea Domnului sau plecarea noastră în dulcea noastră Acasă, unde ne aşteaptă înaintaşii noştri să ajungem şi noi. Amin! Slăvit să fie Domnul!
Nelu PAVEL
