Nu-mi pot ierta, Iisuse, o, cum să-mi pot ierta
păcatul necredinţei făcut în faţa Ta?
Uitarea promisiunii, călcatul jurământ,
iubirea mea zdrobită, nu pot pân’ la mormânt.
Caut ceasul rugăciunii şi-al lacrimilor scut,
caut Ochii Tăi, dar toate nu-mi iartă ce-am făcut.
Privesc la cer, dar cerul mi-e-nstrăinat la fel,
oriunde-mi văd păcatul – păcatul, numai el!
O, de-ai putea, Iisuse, s-acoperi Tu măcar
păcatul ce mă mustră atât de greu şi-amar,
aş mai putea spre ceruri o lacrimă să-ntind,
cerşindu-i îndurarea, să mor nădăjduind…
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
